Papagalul Riri

Întâmplarea pe care vreau să o re­latez nu cred că s-a mai petrecut vreo­dată în România. Eroul principal este un pa­pagal din Satu Mare, pe nume Riri, care după două zile de „ștren­gă­reală” petrecute departe de casă, a fost găsit și prins în cartierul vecin. La acțiune au parti­ci­pat, cu vorba și cu fapta, în jur de 100 de per­soane și au fost an­grenate la un moment dat chiar și două mașini de pom­pieri. Dar iată cum s-au întâmplat toate acestea: într-o seară, soția mea a ieșit în balcon să vadă de ce sună alarma la mașină. Pe umă­rul ei era, ca de obicei, Riri – papagalul nostru în vârstă de șapte ani. Deodată, s-a auzit un poc­net de pe­tardă, papa­galul s-a spe­riat și a zburat. Soția mea a început să strige după el, Riri i-a răspuns dintr-un bal­con apro­­piat, dar alte sunete de petarde, precum și întunericul l-au făcut dis­părut. Soția a plâns în acea noapte până la 5 dimineața, iar când s-a luminat, a început din nou, fără vreun rezultat, cău­tarea papagalului. A doua zi am dat în ziarul local un anunț des­pre papagalul pierdut. Recom­pensa promisă de 5 mili­oa­ne a făcut, poate, ca pe la ora 15, să ne anunțe o persoană prin tele­fon că papagalul a fost vă­zut într-un copac, la Piața Mare, la 1,5 km distanță de cartierul nos­tru. Soția mea a ajuns la lo­cul indicat și a încercat să che­me la ea papagalul, dar acesta era spe­riat și nu a mai răspuns che­mă­rii, așa cum o făcea mereu. Du­pă vreo patru încercări eșuate m-a sunat plân­gând la telefon să vin să-l mai văd ultima oară pe Riri. Am mers la curtea unde Riri stătea pe vârful unui brad și am decis să acționez altfel. Am sunat la Pompieri și, după ce am primit apro­barea de la comandant, mașina cu scară a pompierilor a ajuns cu sirenă și girofar lângă curtea unde era papagalul. Numai că locul era în­gust, iar mașina de pompieri nu avea spațiu su­fi­cient să fi­xe­ze suporturile scă­rii, așa că am căutat alte soluții. Cu o scară mai mare se putea ajunge la pa­pagal, dar numai din­tr-o altă curte. Pentru a prin­de papagalul, oamenii de bine ne-au pus la dis­poziție și un min­­ciog, cu care se prind peștii de obicei, iar alții alungau pisi­cile care de sub brad își pân­deau prada. Nu am găsit însă o scară suficient de lungă, iar pom­­pierii au chemat în ajutor o altă mașină. Tre­cu­seră vreo do­uă ore de încercări, mo­ment în care la locul cu pri­cina a sosit Manuela, fetița noastră. Am fă­cut puțină liniște în jur, iar la chemarea ei, Riri a coborât din brad, dar, speriat și obosit, a zbu­rat pe pervazul ca­sei scă­ri­lor, la etajul II. Soția a urcat pe sca­ră, a deschis geamul de la etajul II și la a treia încer­ca­re, a reușit să prindă papa­ga­lul. Mo­mentul a fost răsplătit cu apla­uze ca pe stadion, iar vecinii ca­re urmă­reau din ferestrele blo­cului toa­tă operațiunea au cobo­rât să va­dă și să mân­gâie papa­galul. Unii dintre ei i-au făcut chiar po­ze lui Riri, cu tele­fonul. Ajuns acasă, flă­mând și spe­riat, Riri a mâncat pe sătu­rate și, în scurt timp, și-a reve­nit. El nu es­te însă un pa­pagal oarecare. Riri e ființa care ne umple sin­gu­rătatea și inimile de bucurie în fie­care seară când ajungem aca­să obosiți de la serviciu: eu, de la redacția unui ziar, iar soția, de la ma­gazinul unde lucrează. Vreau să vă mai spun că pa­pa­galul a fost cum­părat de fiica noastră, acum șapte ani, dar în urmă cu doi ani, ea s-a mă­ritat și, dintr-o dată, casa ni s-a părut pustie. Mo­men­tele de singu­ră­tate ne erau umplute de această pasăre care mănâncă împreună cu noi, ne vorbește și ne cântă în limba ei. De la acea întâm­pla­re, nu este sea­ră să nu îl „în­trebăm” pe Riri dacă el știe că 100 de oa­meni și două echi­paje de pompieri au muncit să îl sal­veze. Des­pre întâmplare aș vrea să mai adaug că în lume există două categorii de oameni: cei care iubesc păsările și animalele și cei care le urăsc. Când e vor­ba de păsări și animale, ei nu vor avea nicio­dată aceeași pă­re­re…

IOSIF T. – Satu Mare