
La 14 ani, și eu aveam un sân mic și celălalt aproape dublu, doar că nu mă deranja; mai degrabă, m-a deranjat ușoara asimetrie facială care s-a mai accentuat în timp – și, dacă motivul e cel pe care-l bănuiesc eu, și pe fetița dvs. o paște aceeași asimetrie. Ei bine, cauza este ceva la care cred că nici nu vă gândiți: asimetria coxalelor. În urma manevrelor de la naștere (m-am născut foarte greu, cu forcepsul – am primit chiar complimente că sunt foarte reușită pentru modul în care am venit pe lume!), un picior a rămas cu aproximativ 1 cm mai scurt. Ceea ce putea fi remediat atunci, dar medicul n-a dat atenție, a fost oarecum corijat de coloană, după ce am început să merg. Zic oarecum, pentru că nu mi-a afectat mersul (diferența era prea mică pentru ca să șchiopătez), în schimb, coloana s-a curbat ușor, preluând ea diferența. În timp, pe partea unde piciorul e mai scurt, apar diverse probleme de sănătate și, în plus, devii ușor asimetric în plan lateral.
Cum depistați dacă e vorba de asimetria șoldurilor:
* Puneți fetița să arate, cu mâinile, „V”-ul victoriei, depărtând cât mai mult arătătorul de degetul mijlociu. Distanța dintre cele două degete trebuie să fie aceeași la ambele mâini; pe partea cu piciorul mai scurt, unghiul va fi mai ascuțit.
* Priviți unghiul format de cele patru degete unite față de degetul mare de la mână, depărtat la maximum (formând un „L”) – trebuie să fie de 90°; pe partea unde piciorul e mai scurt, unghiul va fi ascuțit.
* Legați-i fetiței un cordon peste talie. Ar trebui să stea perpendicular pe linia verticală a trupului, dar va fi ușor mai sus pe partea unde piciorul e mai scurt. Ar mai fi și alte semne, dar mi-ar trebui un spațiu mai amplu să le pot enumera pe toate. În plus, fetița are doar 14 ani și asimetria abia acum se conturează.
Cum se remediază: prin reflexologie (masaj pe talpa piciorului și coloană) și anumite manevre de tragere a piciorului mai scurt, pentru ca acesta să revină în poziția corectă (ar fi bine să găsiți un osteopat). Tratamentul se poate face la orice vârstă. Dacă am reușit eu, la 40 de ani, la 14 ani reușita e garantată. Vă recomand să citiți cartea „Miracolul secolului XX”, de Masayuki Saionji, apărută în 1992. Dacă mi-ar sta în putere, i-aș obliga pe toți ortopezii, masorii etc. să o învețe ca pe Biblie, iar la început de an școlar, învățătorii, când cer copiilor să prezinte batistuța și unghiile tăiate (s-o mai fi purtând?…), să le ceară și „V”-ul victoriei. Ar fi extraordinar dacă cei care au ca domeniu de activitate sănătatea sau educația ar fi conștienți de importanța pe care o are simetria coxalelor pentru sănătate, nu numai în plan fizic. Astfel s-ar putea preveni multe suferințe ulterioare.
MELANIA – Iași
„Teama de moarte mă macină zi și noapte” (Răspuns pentru RALUCA, F. AS nr. 1323)
Aceleași probleme le-a avut și fiica mea, în vârstă de 26 de ani, fapt care mi-a produs o mare suferință. Am dus-o la doi medici psihiatri, i s-a administrat tratament medicamentos intensiv, dar a avut doar o ameliorare pe termen scurt. Imediat ce înceta să ia medicamente, starea ei se înrăutățea, parcă mai mult decât la început. Nu vă spun ce reacții adverse îi provocau medicamentele. Până într-o zi, când am citit în „Formula AS” despre reflexoterapie. M-am îndreptat spre un cabinet, deși aflasem de mai multe terapii neconvenționale. Cred că așa a vrut Dumnezeu. La cabinet, fiica mea și-a găsit liniștea și echilibrul după numai 20 de ședințe de reflexoterapie, combinate cu un tratament naturist recomandat de un specialist fitoterapeut – cure de sucuri preparate din: 300 g morcov, 100 g țelină, 60 g spanac, 30 g pătrunjel – zilnic, timp de minimum 30 de zile. A urmat și o cură cu ceai de odolean. Apoi, a luat gelule cu păducel (3 pe zi, în timpul mesei, luate cu un pahar de apă), gelule cu valeriană (câte 2 înaintea cinei și 2 la culcare, în caz de insomnie). De asemenea, s-a simțit foarte bine în urma administrării unui ceai preparat din următorul amestec: flori de levănțică – 10 g, frunze și flori de păducel – 25 g, talpa-gâștei – 30 g, fructe de anason – 15 g, rădăcină de valeriană – 20 g (o linguriță de amestec la o cană de apă în clocot). Se bea seara, la culcare. După ședințele de reflexoterapie, fiica mea a scăpat de frica ce o stăpânea permanent și de accesele de plâns. Starea de depresie a dispărut, și-a reluat activitatea și sunt foarte mulțumită de rezultatele tratamentului. Vă doresc sănătate și liniște sufletească!
MARIA – București
„Fiul meu a fost diagnosticat cu candidoză intestinală” (Răspuns pentru LAURA – Brăila, F. AS nr. 1446)
Am și eu un copil în vârstă de 26 de ani, care a avut aceeași problemă cu candida. El a făcut și bucală, și genitală, și intestinală. A luat foarte multe medicamente, și tot nu a scăpat. Citind răspunsul mai multor persoane care s-au tratat la Cabinetul „Lacrima Naturii” din București, ne-am programat pentru o consultație și am fost foarte încântată să văd cu câtă atenție a fost consultat băiatul meu. A urmat un tratament prescris pentru distrugerea candidei și după două luni de tratament, a făcut din nou analizele și totul este perfect. Nici urmă de candida! Vă îndrum către acest cabinet naturist.
Vă mulțumesc, „Formula AS”, că numai datorită celor publicate de dumneavoastră ne ușurăm suferința de foarte multe ori. Cu drag,
MARIA A. – București
„Cum pot scăpa definitiv de oxiuri?” (Răspuns pentru ADELA, F. AS nr. 1452)
O căpățână de usturoi întreagă se spală bine și se fierbe în 500 ml apă, 30 de minute. Lichidul răcit se strecoară și se instilează în rect, circa 100 ml. Rezultatul este garantat. Multă sănătate.
MARIA M.
„Fetița mea are foarte multe coșuri pe față” (Răspuns pentru d-na KORNELIA Ș., F. AS nr. 1454)
La vârsta asta, copiii sunt sensibili și expuși traumelor ulterioare, mai ales că uneori coșurile din adolescență lasă urme inestetice pentru obrazul unei femei. Îi recomand Gerovital Stop Acnee (se poate comanda de pe site-ul „Farmec”). Pentru mine a avut un efect miraculos! Se utilizează conform indicațiilor. Îi doresc fetiței să se poată bucura de un ten fără cusur!
LUMINIȚA N.