TICĂ DARIE: „Bătălia pentru Roșia Montană a devenit pentru mine destin”

De când nu se mai vorbește despre Roșia Montană au trecut câțiva ani. Bătălia se duce acum la Washington DC, acolo un­de „Gold Corporation” vrea să obțină 4,4 miliar­de de euro de la statul român. Potrivit relatărilor lui Sorin Jurcă, vicepreședintele „Fundației Culturale Roșia Montană”, procedura de arbitraj de la „Cen­trul Internațional de Reglementare a Disputelor”, din capitala Statelor Unite ale Americii, se află încă în desfășurare. Avocații elvețieni, angajați de Ro­mânia, alături de reprezentanți ai țării noastre, au oferit informații fundamentale arbitrilor chemați să judece acuzațiile și pretențiile corporației cana­diene. Între timp, în țară, numele Roșiei Montane e legat de tânărul sucevean Tică Darie, strămutat nu doar cu casa, ci și cu toată viața lui, pe culmile Apusenilor. Și fiindcă se apropie primăvara, am vrut să aflăm dacă bucuria ei mai ajunge și la moții din Roșia, urmașii foștilor aurari.

„Nu văd nicio șansă ca proiectul cu cianuri de la Roșia să se mai întâmple vreodată”

– Se împlinesc 8 ani de când un adolescent din Suceava, pe nume Tică, a luat-o de vale, spre ini­ma Munților Apuseni, ca să salveze Roșia Mon­tană de blestemul cianurilor. Un gest care ți-a schimbat viața. Re­greți?

– Într-adevăr, un gest care mi-a schimbat via­ța! Venind aici, nu m-am gândit că o să ajung să îmi întemeiez o familie și să-mi doresc un viitor în Roșia Montană. Dar nu regret nicio clipă. Aici, viața mea are sens.

– Ca să atragi aten­ția asupra dezastrului ce urma să se întâmple, ai bătut Europa cu bici­cle­ta. Ce te-a mânat în lup­tă? De ce să bată ini­ma unui bucovinean pen­­tru un sat din Țara Moților?

– Ce m-a mânat în luptă a fost dorința pen­tru dreptate. Cum să stai deo­parte, când patru munți sunt amenințați să fie dinamitați, iar un sat să fie inundat cu cianură? Încet-încet, implicându-mă în diverse proiecte în Roșia Montană, m-am simțit util și mi-am dat sea­ma că aș putea să con­tribui la dezvoltarea loca­lității, la reîntoarcerea către normalitate a locui­torilor ei.

– Mineritul cu cianuri a fost deocamdată oprit. Mai există vreo amenințare legată de pro­cesul intentat de Gold Corporation statului ro­mân?

– Proiectul minier propus de Gold Corporation la Roșia Montană nu a început niciodată, și nu văd nicio șansă să se întâmple în viitor. Din nefericire, propunerea acestui proiect, cu complicitatea auto­rităților locale, a ținut blocată dezvoltarea sănă­toasă a localității. În timp ce alte localități au pro­pășit în toți acești ani, Roșia Montană a stagnat, blocată în ideea promovată de primărie și de reprezentanții companiei miniere, că singura soluție pentru ea este mineritul. Greșit și fals. Timpul a demonstrat că așa este.

„Ciorapii și fularele împletite la Roșia ajung până în Danemarca”

– Și-a revenit zona din punct de vedere eco­nomic? Din ce trăiesc roșienii azi? Mai prac­tică agricultura montană? Ce ar trebui făcut ca să fie ajutați?

– Da, în Roșia Montană sunt mai multe familii care au avut curajul să se implice în turism. Ba și mai mult, au reușit să demonstreze că se poate mânca o pâine bună și cinstită din turism. În plus, în Roșia Montană există tineri țărani care au ob­ținut bani din fonduri europene, pentru investiții în agricultură. De asemenea, mai mulți săteni din Roșia Montană, adunați într-o asociație, încearcă să obțină un teren de la primărie, pentru a putea să se dezvolte și pentru a obține fonduri europene. Din păcate, primăria nu e deloc interesată de su­biectul agriculturii, dar nici de alte investiții pentru comunitate, un lucru extrem de grav, care i-a obligat pe unii dintre localnici să-și afle locuri de muncă în alte părți, prin Câmpeni și Abrud, sau chiar mult mai departe, prin alte țări. Există însă și oameni care au mici afaceri locale. Printre ele se numără și „Made in Roșia Montană”, o îndeletnicire bazată pe tricotaje din lână, care oferă de lucru pentru 34 de femei din comună. Anul trecut, în plină pan­demie, noi am ținut toate pânzele sus. Am vândut tricotaje aproape dublu față de 2019. Aproximativ 35% din vânzările noastre de pe online au fost în străinătate. Căciulile, fularele, mănu­șile, puloverele și șosetele din lână merinos, tricotate la Roșia Montană, au ajuns în toată lumea. În prezent, suntem mai bine orga­ni­zați, am făcut noi angajări și ne pregătim pentru ur­mătorul sezon. Brand-ul „Made in Roșia Montană” se vinde acum în Danemarca. De asemenea, în prezent, suntem în discuții și facem prototipuri pentru mai multe companii din diferite țări. Sperăm să concretizăm cât mai multe colaborări.

„Cea mai mare realizare este fetița mea, care s-a născut în Roșia Montană”

– Care este starea de spirit a Roșiei Montane? Mai există nostalgici goldiști?

– Momentan, din ce simt eu, nu mai există acea ură între cei care erau pentru proiectul minier și cei care erau împotrivă. Nu cred că mai au nostalgia vreunui proiect minier distructiv așa de periculos pentru sat. În toți acești ani, oamenii din Roșia Mon­tană și-au dat seama că localitatea a pierdut foarte mult prin încremenirea în proiectul goldist. Oamenii au început să mai iasă din localitate, să călătorească, să vadă așezări care s-au dezvoltat fără industrie minieră, din agricultură biologică și din turism, nu mai sunt așa ușor de influențat de vreo companie minieră interesată doar de profit, într-un timp cât mai scurt.

– Care sunt cele mai importante bătălii câș­tigate de când ai devenit roșian?

– Nu am fost într-o luptă cu cineva sau în vreo întrecere. Singura competiție în care am fost în acești ani, de când sunt în Roșia Montană, e competiția electorală. Am candidat în 2016 și 2020, pentru funcția de primar. N-am câștigat, dar am avut un rezultat bun, care mi-a demonstrat că există oameni dornici de a clădi un viitor mult mai sănă­tos pentru Roșia Montană. În acești ani, cu sprijinul multor români, am reușit să punem bazele unui cen­tru local de cercetași. Ne implicăm, ținem acti­vități și tabere educaționale pentru copiii și tinerii din Roșia Montană sau din zonă, experiențe care să-i pregătească pentru o viață aflată în armonie cu timpul în care trăim. În 2017, am cumpărat o jumă­tate de casă, monument istoric, din centrul Roșiei Montane, pe care am început s-o restaurăm. Aici își au sediul „Made in Roșia Montană” și centrul local de cercetași „Piatra Corbului”. Iar în plan per­sonal, cea mai mare realizare a mea este că iubita mea, Larisa, s-a mutat și ea aici, din Oradea, și ne-am întemeiat o familie. În 2017, s-a întâmplat un mi­racol pentru noi, s-a născut Mira, fetița noastră, chiar acasă în sat. Bătălia pentru Roșia a devenit pentru mine destin. Sunt fericit, motivat și împlinit.

– Există vreun viitor pentru tinerii care ar vrea să se stabilească în Roșia? Există activități culturale în sat?

– Da, ne străduim să le creăm un viitor. Așa cum am spus, din 2013, ținem activități cercetășești pentru copii și tineri, și sperăm ca, în timp, alături de alți părinți, să reușim mai mult pentru noile generații. Chiar în această vară, între 26-27 iunie, se desfășoară în comună a VIII-a ediție a marato­nu­lui Roșia Montană. În ultimii ani, alături de cer­cetași, ne-am ocupat de organizarea Cursei Copii­lor. Profit de această ocazie și îi invit pe toți cei pasionați de sport, de cultură și istorie să cunoască Roșia Montană… alergând.

– Se apropie primăvara. Cum arată Roșia la mijloc de martie? Ademenește-ne cu o descriere de peisaj…

– Primăvara, în martie, la Roșia Montană, e încă friguroasă, dar ne bucurăm de fiecare rază de soare care apare și ne activează muncile fizice, cum ar fi tăiatul lemnelor pentru iarna viitoare sau pregătirea grădinilor. Noi locuim aproape de tăul Brazi, unde avem norocul să ni se arate o priveliște de vis: vedem Muntele Piatra Corbului, cele trei tur­le ale bisericilor din centru și ca­sele vechi, salvate de la moarte, ca prin miracol. Voi face tot ce ține de pu­te­rile mele ca el să dăinuie. Să se bucu­re copiii noștri de raiul în care s-au născut.

Foto: MARIUS MARIȘ