Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dragoste la prima vedere

• Putem greși atunci când ne îndrăgostim? Cel ales poate fi o persoană nepotrivită? Cât durează până ce ne dăm seama că ne-am înșelat? Și de ce se poate trans­forma o iubire pro­fun­dă în anti­patie sau chiar în ură? La toate aceste înt­re­bărirăs­punde d-na Norica Popa Fischer, psi­holog, specia­list în terapia de cuplu •

„Nu mai e timp pentru dragoste”

Foto: Shutterstock

– Pe vremea bunicilor noastre, când un bărbat iubea o femeie, se spunea că „îi face curte”. Avea de muncit până să fie primit în casă. Astăzi, oa­menii par să aibă timp de orice în afară de dra­goste. Credeți că mai există „iubire eter­nă”?

– Da, dar ea arată cu totul altfel de­cât clișeul pe care-l cunoaștem cu toții astăzi. Noi vrem să primim ca­dou această fericire fără limite, dar dra­gos­tea nu-i cade nimănui în poală. O re­lație adevărată de dragoste cere timp și anga­jament serios din partea ambilor parteneri.

– Acesta este motivul pentru care eșuează, astăzi, așa de multe cupluri?

– Cauzele căderii din al șaptelea cer în iadul de pe pământ sunt mul­tiple. Cea mai importantă din ele constă în aceea că partenerii nu pot răspunde așteptărilor pe care le pre­supune o relație viabilă. Nu au timp. Atenția lor principală e îndreptată în al­tă parte. În ziua de azi, prioritatea absolută o re­pre­zintă cariera. Exis­ten­ța materială. Bărbatul și fe­me­ia se stră­duiesc să func­ționeze bine profe­sio­nal, să promoveze cât mai sus la locul de muncă, să dez­volte afaceri pro­prii, să dez­­volte re­la­ții so­cia­le a­van­­­ta­joa­se, să se cultive fizic, pentru a fi și ca în­fă­țișare la înălți­mea as­pi­rațiilor mă­re­țe. Stresul și obo­seala pro­duse permanent de aces­te soli­citări se „co­lec­tează” în rela­ția de cuplu, în care apar înstrăi­narea, lip­­sa dialogului in­tim și, mai ales, dis­­pa­riția afecțiunii, pe care fie­­care o aș­teaptă de la celă­lalt, dar nu este ca­pa­bil să o dea el însuși. Asta este ma­rea proble­mă, că nici unul, nici celă­lalt nu au timpul și forța nece­sare să mai ofe­re ceva, dar așteaptă, totuși, de la par­tener dragoste necon­di­ționată, ceea ce produce, evident, frus­trare.

– Așteptările noastre față de dragoste sunt prea mari?

– Nu prea mari, dar greșite. Pe de-o parte, ne dorim o armonie totală, marea iubire din filme, dar pe de altă parte, ne este frică să ne manifestăm și să în­găduim sentimente prea pro­fun­de, de teamă să nu ne pierdem in­de­pendența. Nimeni nu mai vrea să su­­porte și să împartă cu partenerul du­rerea, nepu­tin­­ța, decepția și nesi­gu­­ranța. Dar aceste sentimente sunt parte integrantă a unei relații. O ci­men­tează la fel de tare ca și bucuriile. De aceea, când relația ame­nință să de­vină prea intimă, prea emoțională sau prea dureroasă, fugim, pur și simplu. Majo­ri­tatea ma­riajelor de azi sunt mai degrabă bazate pe prie­tenie, mici asocieri în care fiecare își vede de trea­ba lui.

„Fulgerul lovește în 3 minute”

– Și totuși, se spune că dragostea orbește.

– Orbește rațiunea, dar ne des­chi­de sufletul. Iubirea trebuie să treacă prin el mai întâi, și-apoi prin cap. În primele minute, îndrăgostiții află tot unul despre celălalt: trecutul, amin­tirile marcante din copilărie, toate re­la­țiile trăite până acum, spai­mele, vul­­nerabilitățile, punctele forte și slă­biciunile, proiectele de viitor și visele.

– Putem cunoaște și iubi un om în doar câteva secunde?

– Da, atunci când se aprinde scânteia puternic. În 90% din cazuri, lucrul acesta se petrece in­con­ști­ent, intuitiv. Cel mai adesea în 3 minute. Semna­lele receptate reciproc sunt numeroase: aspectul fizic, îmbră­cămintea, mi­rosul, gesturile, vocea, pri­virea etc. Din toți acești factori, in­conștientul cons­tru­iește o imagine vastă. Cu cât sunt mai numeroase ca­li­­tățile parte­nerului care fac să ne vi­breze coarda sufletească, cu atât mai puternică este atracția reci­procă. Noi ne îndră­gostim întotdeauna doar de per­soanele a căror structură gene­rală ne comple­tează, în mod ideal, pro­pria personalitate.

– Susțineți că în primele 3 minute sunt trasate traiectoriile pentru întreaga relație? Cum este cu putință?

– În momentul recunoașterii reci­proce, noi nu vedem doar potențialul partenerului, ci și poten­ția­lul nostru și potențialul rela­ției comune. Și ne dăm seama – în­tr-o clipă, care pa­re o veșnicie – cât de mi­nunat ar pu­tea fi el, dar și noi, în viața în doi. Această imagine ideală, du­blată de iubirea necon­di­­țio­nată și de accep­tare este germenul unui parte­neriat viitor. Con­ține toa­te potențialele care se pot dez­volta, trep­tat-treptat, în viața co­mu­nă.

Vorbiți și iar vorbiți

– Cum trebuie îngrijită o relație?

– Cel mai important lucru este co­mu­nicarea per­manentă. Trebuie să ne spunem iar și iar ce ne preo­cupă, cum ne simțim, cum vedem și cum trăim re­lația noastră. În mod fals, mulți cred că într-o rela­ție, sen­ti­men­tele rămân ca la început, la fel de proas­pete, de fierbinți. Eroare! Senti­men­tele sunt legate de felul în care ne dez­voltăm fiecare în parte, de felul în care ne maturizăm. Jarul iubirii tre­buie în­treținut. Pentru asta e nevoie să vor­­bești despre dra­goste.

– Majoritatea femeilor vor­besc mult, în vreme ce bărbații preferă să tacă…

– În general, femeile sunt mai co­municative, dar aceasta nu în­seamnă că ele le comunică parte­nerilor ceea ce trebuie. În majo­ritatea cazurilor, ele se plâng, își acuză convivii că nu mai sunt ca altădată, că au de­venit indi­fe­renți. Bărbaților le e groază să fie acu­­zați, să le fie pusă la îndoială per­fec­țiunea ero­tică sau afectivă. Fac ure­chea surdă și se gândesc la ale lor. Dia­­logurile despre viața în cuplu tre­buie purtate la „masa verde”, sub formă de tra­tative, în care problemele dureroa­se să fie dis­cutate pe față, re­la­xat, cu bu­nă­voința de-a ajunge la o con­cluzie. Tonul justițiar spo­rește în­crân­cenarea și nemul­țu­mi­rea exis­ten­te deja. Bărbații, mai ales, sunt obiș­nuiți să vorbească doar despre lucruri con­cre­te, despre fapte ime­diate și le vine greu să-și exprime sentimentele, îndo­ie­lile și dorin­țele. Dar pot să în­vețe să o facă, dacă des­co­peră că par­te­nerele lor nu îi acuză când își de­clară des­chis toa­te contradic­țiile in­te­rioare.

– Cum pot fi de­pășite cri­zele?

– Vorbind și as­cultân­du-l pe ce­lălalt. Cel puțin 60 de minute pe săp­tămână. Pro­ble­­me­le nu se re­zolvă într-un singur dia­log. Am­bii par­­te­neri trebuie să în­ve­țe să se re-per­ceapă reci­proc, să redevină curioși cum trăiește, gân­dește și simte ce­lălalt – dar fără aprecieri negative și in­vec­tive. Și pen­tru că mulți au uitat cum s-o facă, în unele țări europene se organizează seminarii în acest sens.

Războiul rozelor

– În multe cupluri, unul din parteneri trișează. A cui este vina?

­– De obicei, a ambilor parteneri. Cel care face pasul greșit trăiește de­plin ceea ce ar dori să facă împreună cu partenerul său. De exemplu: să-și dăruiască mai multă afecțiune, acti­vi­tăți comune de interes real, mai multă participare, dragoste mai in­ten­să, mai puțin convențională. Dacă cei doi devin conștienți că răspunde­rea pen­tru drumul greșit pe care a apu­cat-o relația lor le aparține în mod egal, in­fidelitatea poate aduce impul­suri fruc­tuoase în res­pectiva relație.

– Cum ne putem „vindeca” de gelozie și cum pu­tem trece peste jigniri?

– O cantitate mică de gelozie este absolut nor­mală, face parte din toate relațiile de dragoste. Cu asta trebuie să ne obișnuim. Dar trebuie să lup­tăm, în schimb, împotriva geloziei ex­treme, fie ea înte­me­iată sau nu.

– Credeți că orice relație poate fi salvată?

– Teoretic, da. Dar numai dacă am­bii parteneri sunt dispuși să se pre­o­­cupe mai intens de ei înșiși și de rela­ția lor. Nu este simplu, dar me­rită. Pentru că partenerii care se des­part rămân adeseori legați unul de celălalt ca într-un război al ro­ze­lor. Sau recreează în viitoarea relație aceeași dramă.

„Ero­tis­mul și plăcerea sunt sufocate de gri­jile zilnice”

– Experții susțin că marea dragoste moare după 5-6 ani. Un fenomen biologic căruia nu ne putem opune. Este adevă­rat?

– Adevărat este că după 4-5 ani, dragostea spontană cedează. Atracția aceea inițială care ne face să simțim că zburăm. Și dacă par­tenerii nu vor­besc deschis despre această problemă, viețile lor încep să se despartă. Și apa­re senzația că te trezești dimineața lângă un stră­in, deși în realitate este partenerul pe care l-ai iubit și l-ai do­rit când­va. Nu-l mai recunoști, pentru că nu-ți mai dai os­teneala să-l privești cu-adevărat, să-l înțelegi, să-l ac­cepți.

– Nu este nor­mal ca după un număr de ani, relația să nu mai funcționeze, să de­vină plicti­si­toa­re?

– Nu este nor­mal! Sexul nu es­te o problemă de vârstă sau de du­rată a unui cuplu, ci expresia însu­flețirii, a bucuriei de a trăi alături de cel iubit. Ero­tis­mul și plăcerea sunt sufocate de gri­jile zilnice, ca­re devin priori­tare, de solicitările profesionale în ex­ces, de lipsa de comunicare și de tea­mă. Alarma sună când relația sexuală începe să scâr­țâie. Atunci este timpul ca partenerii să vor­bească. Să se destăi­nuie unul celui­lalt, să-și spună deschis cum și-ar dori să facă dra­gos­te sau să fie mângâiați. Fireș­te, este destul de greu să te des­chizi astfel, de­vii ne­si­gur, vulnera­bil. Dar accep­tarea vulnerabilității, a sentimen­telor con­tradictorii, creează din nou inti­mitatea și dragostea mult dorită.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian