Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

MIHAIL SANDU (muzician): „Mă simt încă îndrăgit și așteptat în muzica din România”

„Am nevoie de ajutor”

Izolare muzicală

– Dragă Mihail, te-am văzut în mediile online, lansând un apel către toţi cei care-ţi iubesc mu­zica. Te căutăm și noi, ca să aflăm amănunte. Ce s-a întâmplat?

– În primul rând, vă mulţumesc foarte mult, mă simt îndatorat să am parte de o asemenea afecţiune. Mesajul despre care mă întrebi face parte dintr-o campanie de sprijin pe care am lansat-o prin inter­mediul https://www.sprijina.ro/. Am nevoie de orice formă de ajutor, pentru a încheia proiectul început acum trei ani. Este vorba despre primul meu album de autor, primul și ca artist independent. Precum toată lumea din mediul artistic muzical, în 2020 şi 2021 nu am avut deloc concerte, însă eu le-am refuzat şi pe majoritatea celor din 2019. Cititorii Formulei AS ştiu că în acel an am decis să mă retrag în liniştea pădurii pentru a compune, revista voastră fiind sin­gura că­reia i-am acordat un interviu, timp de aproa­pe doi ani. În toată această perioadă am muncit, am înre­gistrat, am filmat mai multe videoclipuri, totul pe cheltuială proprie. Dar dacă ceea ce ţine de mu­zică am putut face cu ajutorul unor prieteni inimoşi, acum intervin costuri legate de producţie, post-producţie, logistică… Am ajuns la fundul sacului. Eram tare supărat, până când niște prieteni mi-au spus despre acest site, www.sprijina.ro, prin inter­mediul căruia se pot derula campanii de donaţii. Am filmat un me­saj video în care motivez de ce am nevoie de sprijin, și-acum aștept. Muzica este cea care plânge în mine, în rest nu am nevoie de nimic. Tot ce am agonisit am investit în ea.

– Cum speri că poți fi ajutat?

– Pe acest site se vede modul în care proiectul meu poate fi sprijinit și felul în care fiecare donator va fi recompensat pentru ajutorul său. De exemplu, un sprijin real este precomanda albumului. Dacă cineva îl cumpără acum, banii vor fi folosiţi pentru continuarea proiectului, iar persoana respectivă va primi gratuit, prin poştă, atât discul, cât şi cadouri (tricouri, bilete la concerte, invitaţii în culise…). Am ţinut mult ca ajutorul oamenilor să fie recompensat, deci, este vorba mai degrabă de un împrumut, de­cât de o simplă donaţie. Acesta este adevărul meu acum: sunt în impas şi am nevoie de ajutor. După atâta muncă, pur şi simplu nu pot abandona totul, aşadar caut sprijin printre cei care simt ceva pentru muzica mea.

– A reacționat cineva?

– Sunt profund mişcat cum în doar câteva zile de campanie (una care va dura până la începutul lui iunie), oamenii deja au început să mă ajute. Este un semn de afecţiune care mă emoționează profund. Deși am lipsit atât de mult, publicul s-a bucurat să audă de mine, s-a bucu­rat că sunt viu, în primul rând. Dincolo de asta, oamenii îmi trimit me­saje frumoase, căldură, gânduri minunate, afec­ţiune, mă simt încă în­dră­­git şi aşteptat în lu­mea muzicii din Româ­nia. Doamne, și ce mare nevoie aveam să simt dragostea oamenilor, so­li­daritatea lor care-mi spu­ne că nu e în van munca mea, zbuciumul acesta de a crea ceva de care să fiu mândru!

Bucăți de suflet puse pe muzică

– La ce să ne aşteptăm, Mihail, de la acest disc al tău, atât de dorit?

– Este o muzică a maturităţii. Cine se aşteaptă să găsească pe album piese precum „Mă ucide ea” poate că va fi dezamăgit, dar cred că apoi va realiza că această muzică nouă este un pas uriaş către Mihail, muzicianul matur. Un proiect ambiţios, un concept cu aer cinematic. Mi-e greu să înlocuiesc muzica prin cuvintele potrivite care să o explice. La partea video, ambiţia este să avem o imagine cum nu s-a mai făcut în România până acum, atât vizual, cât şi conceptual. Lucrăm la cinci video­cli­puri care se leagă între ele, un fel de serie al cărei con­cept final va arăta ca un film. Coloana so­noră a acestuia este motivul pentru care m-am retras din viața publică timp de trei ani. Albumul este parte din mine, bucăţi în­­tregi din sufletul meu sunt expuse acolo, vulne­ra­bile, gata să fie oferite tuturor.

Singurătatea, o bucurie

– Ai stat izolat aproape un an. Te-ai întors schimbat din pădure?

– Izolarea m-a schimbat mult, m-a matu­rizat, m-a făcut să mă reîmprietenesc cu mine în plan spiritual. Nu eram fericit, în ciuda suc­ce­sului. Oa­menii mă iubeau, dar îmi cereau aceleaşi piese de acum şapte ani, or eu nu mai sunt acel om. De aceea m-am retras. Nu pot separa omul şi artistul din mine, sunt acelaşi lucru şi poate de aceea îmi este atât de greu. Culmea e că izolarea mea artistică m-a ajutat să o suport foarte uşor pe cea impusă apoi de pandemie. Sunt antre­nat. A sta singur a fost o bu­cu­rie pentru mine, o lungă pe­ri­oadă. Doar că 2020 trebuia să fie anul reve­nirii, iar pan­de­mia a venit ca o mare lovi­tură. Îmi lip­seşte manifes­ta­rea artistică, îmi lipseşte in­ter­locutorul, adi­că publicul care să răspundă la ceea ce eu pot oferi din punct de vedere muzical. Concer­te­le, aventura drumurilor alca­linizau cumva focul acesta mistuitor al crea­ţiei, acidul ei. Mă simt ca un vulcan care moc­neşte de mult, iar pande­mia aceasta îl împiedică să iz­buc­nească, să arunce cu lavă de foc. Partea bună este că eu şi oamenii de lângă mine am investit în timp într-un stu­dio, iar faptul că putem merge acolo să cântăm, să creăm face toată diferenţa. Nu stai într-un aparta­ment şi te înăduşi, ci mergi la studio, să respiri muzică.

Imunitate la panică

Liniște

– Cu boala te-ai descurcat? În oraș te prinde mai ușor ca-n pădure…

– Tocmai ce am ieşit din izolarea dată de infec­tarea cu Covid. Am fost foarte atent mereu, dar res­pectarea măsurilor de restricție nu este suficientă. Forma majoră de pază împotriva virusului este și o stare mentală senină. Eu cred că m-am îmbolnăvit pentru că eram obosit și neliniștit, pentru că am pierdut nopţi întregi frământându-mă şi poate că nici nu m-am hrănit cum trebuie. Este tot mai greu în pandemia asta. După atâta timp în care oamenii au fost ascultători, grijulii cu ei şi cu ceilalţi, acum, la venirea soarelui, parcă devin mai detaşaţi. Nu spun că nu le mai pasă de boală, ci doar că au căpă­tat o anumită imunitate la… panică.

– Dacă ţi s-ar da voie în clipa aceasta să faci ceea ce vrei, ce ai face?

– Aş lua un bilet de avion şi aş zbura în Germa­nia, să-mi văd părinţii. Apoi mi-aș împlini dorurile oprite atâta timp, dorul de concerte, de oameni, de călătorii. Până atunci, însă, sunt pus pe muncă, iar asta mă bucură cel mai mult. Filmez, mă întâlnesc cu regizori, cu ilustratori, folosesc fiecare clipă, fie­care ban, fiecare strop de energie pentru proiectul meu. Ar fi nedrept să sper la altceva în plus.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian