Anchetă: Ce vă place cel mai mult primăvara?

Antoaneta Dumitrică, 54 de ani, cofetar

„Lumina ca o apă de izvor”

(Se oprește din drum, mă privește mirată pe sub ochelari. Face o pauză lungă, cât să mă simt vino­vat că am îndrăznit să o întreb. Apoi zâmbește și-mi răspunde.)

„Nu vă supărați, citiți gândurile oamenilor, sau cum?! Mi se pare pur și simplu incredibil! Chiar în dimineața asta, când ieșeam din bloc, cu masca pusă regulamentar pe față, îmbufnată și adormită, ca tot omul care pleacă devreme la serviciu, am simțit așa, pe sub mască, aerul ăsta de primăvară, lumina asta (cum să-i zic eu, fără să râdeți de mine?) ca o apă de izvor. Nu știu, proaspăt, proas­păt! Înțelegeți, nu?! Parcă am sorbit aerul, nu l-am respirat! O bucurie de aer! Și am stat un pic pe loc, am dat masca jos de pe nas, am închis ochii și am respirat adânc. Am simțit cum mi se curăță plămâ­nii de tot răul! Nici n-am mai auzit claxoanele, toată agitația asta de oraș! Doar vrăbii, gângurit de po­rumbei și mierle! Și chiar m-am gândit că asta numai primăvara se poate întâm­pla… Doar pri­mă­vara are ma­gia asta, puterea să te cu­rețe de toate necazurile și gri­jile și frigul din iarnă. Și, nu știu, parcă și orașul ăsta e altul. Parcă și el se curăță de la primăvară. I se pune așa, un dop, și rămân din el doar lucru­rile esențiale. Că e un copac, un muguraș, niște păsări, soarele, aerul ăsta de care vă ziceam, nu știu… Toată ziua am avut o stare de bine! Vă spun: aerul ăla de dimineață a fost un balsam pe suflet. Și acum, ca în romanele de altădată, veniți dum­neavoastră să mă întrebați ce-mi place la pri­mă­vară… Înțelegeți acum?!”

Victor Ifteme, 70 de ani, pensionar

„În condiții de pandemie, primăvara mai rău îmi face”

(Când află că sunt jurnalist, mă privește posac, ca și cum m-aș face vinovat de toate relele lumii. Apoi nu mă mai privește deloc, doar mă ceartă.)

„Dragă, mă lași?! Țara arde și baba se piaptănă! Păi, de primăvară îmi arde mie acum, cu toată pan­demia și restricțiile astea?! Nici nu vreau să mă gân­desc, că mai rău îmi face. Crezi că eu n-aș vrea acum să mă duc pe balta mea la pescuit, crezi că eu n-aș vrea să mă văd cu prietenii la un grătar?! Ca să supraviețuiești în condițiile astea pe care le trăim, trebuie să nu te mai gândești la lucruri care țin de normalitate! Nu mai există și gata! Normal că nu-mi place să fiu prizonier în casă când văd pomii în floare, dar am ce face?! N-am! Mai bine nu mă mai interesează ce anotimp e. Că, sincer acum, tu chiar crezi că e cineva care mai dă doi bani pe anotimpurile astea?! Când te gândești că în orice clipă îți strănută unul în nas și ajungi pe patul de spital, te doare la bască că e iarnă sau că e pri­măvară! Or fi și oameni din ăștia, nu zic, că lu­mea e mare și plină de in­con­știenți, dar lor le lipseș­te grav simțul realității! Dra­gă, mie, primăvara, în condiții din astea, mai rău îmi face! Când ești la puș­că­rie, cum suntem noi acum, nu vrei să auzi cum gânguresc po­rumbeii. Eu cu nevastă-mea ne-am fă­cut pătrățica noastră de via­ță și aia e. Dacă vreau plimbări, dau pe Travel sau citesc o poezie. Nu vezi că și lumea din jur parcă a înnebunit?! Se ceartă toți cu toți, de zici că nu viru­sul a intrat în oameni, ci musca țețe! O să simt și eu primăvara aia de care zici când o să-i văd pe oameni liniștiți și fără mască. Atunci să vii să mă întrebi ce-mi place mai mult la primăvară.”

Paul Timofti, 46 de ani, editor video

„Toate ființele simt explozia de viață pe care o aduce vântul de primăvară!”

(Mă previne, zâmbind, că poate vorbi foarte mult și că de multe ori i se reproșează asta. Îmi spune că abia așteaptă să se încheie pandemia, ca să-și ia revanșa în fața prietenilor.)

„Eu zic să ne mutăm un pic unghiul din care privim lucrurile; să facem un pas în spate, să găsim o scară, să urcăm pe ea și să mai privim lucrurile și de acolo, de sus. Realitatea se schimbă mereu, în funcție de locul din care o privești. N-o să intru în lucruri complicate, citez și eu ce au zis alții: „rea­lita­tea este în ochiul celui care privește”. Și cel mai bun loc de privit, dacă vrei să cuprinzi tot ce se vede, e acolo, sus. De acolo o să vezi mereu că omul e doar o altă ființă pe pământul ăsta. N-are rost acum să intrăm în clasificări, să vedem dacă suntem mai presus decât alte creaturi sau nu. Părerea mea sinceră e că, din multe pri­vințe, suntem mai jos pe sca­ra evoluției. Mai opaci, mai încăpățânați, mai încrânce­nați, mai războinici. Pe de altă parte, e de ajuns să te uiți în jur și să vezi că primăvara totul prinde viață! Orice insectă, fir de iarbă, copac, pasăre, orice! Toate ființele simt explozia asta de viață pe care o aduce vântul de primăvară! Scapi de frig și de zăpadă și renaști. An de an, cel puțin în emisfera noastră, e la fel. De piatră să fii și să nu simți asta… Așa că nu cred că omul face excepție de la dansul ăsta cosmic. Suntem acolo, în el, înăuntru, vibrăm și noi, cum putem fiecare, după cât ne-a lăsat Dumnezeu să simțim. N-ai cum să te opui legilor naturii! Dacă o faci, nu demonstrezi decât că nu ești chiar cea mai reușită specie de pe pământ”.

Florica Poenaru, 51 de ani, economistă

„Abia aștept să intru cu sapa, să fac niște brazde prin curticică”

(La prima vedere, pare un om grăbit, serios, îngândurat. Odată ce aude întrebarea, însă, ochii ei se umplu de lumină. Femeia din fața mea se schim­bă cu totul.)

„Cum îl așteptam pe Moș Crăciun când eram fetiță, așa sunt acum cu primăvara! E minunea vie­ții mele, e cel mai frumos cadou pe care îl primesc de la Dumnezeu! Vă spun și de ce: pentru că am grădina mea, petecul meu de pământ, de 200 de metri pătrați. Am așa un drag de pâmântul ăsta… Am plantat un cais și un zarzăr și acum au înflorit. O splendoare, vă spun! Vă rog să mă credeți, puteți să-mi aduceți orice, cea mai scumpă mașină, ex­cursie în Mal­dive, nu mă interesează! Copăceii ăștia ai mei înfloriți valorează mai mult decât orice cadou! Și poate să stea Coco Chanel și în cap, că n-o să scoată un parfum ca ăla de cais înflorit! Abia aștept să intru cu sapa, să fac niște brazde prin curti­cică, că mi-am cumpărat niște semințe de pătrunjel, de mor­cov și am luat și arpagic. Să fie! Am și o grămadă de butași de trandafiri, de toate culorile. Vreau să am curtea plină de trandafiri, vreau, până la vară, să fac din curtea asta rai! Și rai o să fie, mi-am promis asta. Vă rog să mă credeți, bucuria cea mai mare o am acum, primăvara, când încep pregătirile. Și vă mai zic ceva, un secret de al meu: eu în curte nu pun flori, îmi pun sufletul! Nu se poate altfel!”.