– De la lume adunate și-napoi la lume date –
Colită de fermentație

Fiind un cititor fidel al revistei dumneavoastră, m-am gândit că aș putea așterne pe hârtie un tratament naturist pentru vindecarea colitei de fermentație, tratament pe care cu ani în urmă l-am urmat și eu și care a dat rezultate bune. El constă dintr-un terci compus din lapte de vacă și mălai, care se prepară astfel: se ia un litru lapte de vacă și se fierbe într-un vas emailat, după fierberea laptelui, dăm aragazul la foc mic. Se ia o cantitate de mălai de circa 100 grame și se toarnă în ploicică în vasul în care se află laptele fiert, în așa fel încât să nu se facă cocoloașe, se amestecă permanent la fel ca mămăliga, cu o lingură de lemn, pentru a evita lipirea de fundul vasului. Acest terci va trebui să fiarbă timp de zece minute, pentru a fi mai plăcut la gust. Când e gata, se toarnă într-o farfurie și se servește cât se poate de fierbinte. Se consumă seara, cu o jumătate de oră sau o oră înainte de culcare. Tratamentul durează zece zile consecutive. În cazul când apare un ușor deranj la stomac, este recomandat ca în primele 2-3 zile să se ia o dată cu terciul și 2 pastile de triferment. Suferind de colită, eu nu puteam înainte de a face acest tratament să mănânc fructe și legume crude. Acum, la o perioadă de 3 sau 6 luni, reiau tratamentul și mă simt bine, pot mânca legume și fructe proaspete și beau lapte fără probleme. După tratament, trecerea la hrana cu crudități sau cu lapte se va face progresiv, până când organismul se obișnuiește.
Boli respiratorii care produc hârâit în piept
Pentru prepararea acestui tratament se folosește un sfert de varză crudă și 30-40 grame de unt. Varza se taie mărunt, ca atunci când facem salată, iar untul se pune la topit într-o cratiță emailată. După ce untul s-a încins, turnăm varza tocată și timp de zece minute amestecăm cu o lingură de lemn, pentru a nu se lipi de fundul cratiței. Separat, se ia o bucată de pânză de 40/40 cm sau 50/50 cm și se toarnă varza călită în mijlocul acestei pânze. Nivelăm cu lingura să se formeze un strat uniform, împăturim pânza, încercăm cu cotul să vedem dacă e suportabil ca temperatură, apoi aplicăm cataplasma pe pieptul copilului sau adultului.
Este bine ca acest remediu să se aplice seara și să rămână măcar 2 ore pe pieptul pacientului. Tratamentul se repetă câteva seri la rând. Rezultatele vor fi peste așteptări.
NICOLAE G. – Brăila
Rețetă eficientă pentru scăderea colesterolului
Luați câteva cepe, dați-le prin răzătoarea mică, stoarceți sucul printr-un tifon și puneți-l într-un borcan de 400 g. Adăugați miere de albine. Trei părți suc de ceapă și o parte miere, amestecați și lăsați la macerat o zi. Luați din acest amestec câte o lingură bună, pe stomacul gol, în fiecare dimineață, timp de câteva zile sau săptămâni, în raport cu scăderea colesterolului.
Soțul meu a folosit acest tratament și în două săptămâni i-a scăzut colesterolul foarte mult. Să vă fie de folos!
ELVIRA G. – Rădăuți
Rană pe colul uterin

Rana de pe colul uterin (cervicita) se vindecă fără cauterizare, făcând timp de 14 zile irigații cu ceai din planta mărul-lupului. La 1 litru de ceai, se adaugă o lingură de miere de albine (de preferință de luna mai) și un vârf de cuțit praf de propolis. Vindecarea este de 100%.
IULIA – Târgu Jiu
Ciocuri în talpă
1. Se pun la fiert 6 litri de apă, cu crenguțe de brad. Se fierb 10-15 minute. Se toarnă într-un lighean și se vor ține picioarele în lichid, până se va răci.
2. Din făină de muștar, amestecată cu ceai de brad și un vârf de cuțit de salicilat, se prepară o pastă care se pune pe călcâi, de seara până dimineața. Rețeta se repetă timp de 6 zile, cu același ceai.
Doresc să vă fie de ajutor!
DAN A. – Luduș
Tratament pentru arsuri grave (opărituri)
De la început, vă declar că tratamentul pe care vi-l propun este verificat prin experiență proprie. În urmă cu 25 de ani, eram în vizită la o femeie simplă, mamă a șase copii. Cel mic era ars la mână, a căzut cu ea pe plita încinsă, dar era frumos vindecată, fără cicatrice, doar culoarea roșie amintea de întâmplare. Fiind în curtea casei, a venit un câine în apropiere. M-am îngrozit de aspectul lui. Femeia mi-a spus că un vecin rău a aruncat cu borhot fierbinte pe spinarea lui. Acum, era fără blăniță pe spate, iar pielea era netedă și strălucitoare, adică sănătoasă și elastică. Am întrebat-o cum l-a vindecat. Mi-a spus că făcuse o pastă din miere de albine, puțin var stins, ceară și albuș de ou, cu care a uns câinele. Au trecut poate cincisprezece ani de atunci, am și eu acum patru copii, și într-o zi, obosită, grăbită și neatentă, când am luat cratița cu lapte clocotit de pe foc, s-a răsturnat și mi-a curs pe mâna stângă, până la cot. Mi-am adus aminte de albușul de ou și mi-am pus albușul pe mână. Nu m-am spălat pe mână, doar m-am uns cu albuș. Se ridica pielea, puneam albuș, se ridica, iar puneam albuș. După o zi, nu mă mai durea deloc. În 10 zile, s-a vindecat. Culoarea pielii arse era ca vișina putredă, nu m-am bandajat. După 14 zile, pielea arsă a căzut și sub ea era o piele nouă, netedă, elastică și frumoasă. Nu mi-a rămas nicio cicatrice.
În urmă cu trei ani, unul dintre băieții mei, care acum este student la Paris, s-a ars cu ceai fierbinte. Era opărit pe o suprafață mare, de la linia inghinală până la genunchi. Pe loc, l-am tratat cu albuș de ou. S-a alinat suferința, și în trei săptămâni a fost vindecat. Nu l-am bandajat niciodată. Nici în cazul meu, nici într-al lui, nu s-a făcut puroi, n-am făcut febră, n-am luat nici măcar un Algocalmin. Crema recomandată n-am încercat-o, m-am vindecat cu albuș.
MARIA – Săulia de Câmpie, jud. Mureș
Tratament pentru panarițiu

Cu mulți ani în urmă, fiul meu cel mic s-a infectat, de la o joacă în nisip, la degetul mic de la mână. Am mers în primul rând la medic, unde i s-a făcut o mică operație, dar infecţia a recidivat, și tot așa, încât medicul a hotărât să-i taie degetul. Vă dați seama ce îngroziți am fost la acest verdict. Până la urmă, cineva de la țară mi-a recomandat să-i fac la degețelul bolnav băi cu apă caldă în care să pun câteva picături de creolină, și copilul să țină degetul bolnav până se răcește apa. (Apa poate fi chiar mai fierbinte la început, la limita suportabilului.) Aceste băi se fac numai seara, la culcare. Creolina are un miros tare și urât, de aceea tratamentul se face într-un spațiu care poate fi ușor aerisit. Băile acestea se repetă în fiecare seară, până ce locul se vindecă. Problema este că nu știu unde să vă îndrum ca să vă puteți procura creolina.
A.A. – București