Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Unde aș putea urma un tratament eficient pentru negativarea HPV?”

Foto: Shutterstock

Hristos a înviat! Mă adresez cititorilor inimoși ai revistei Formula AS cu o mare rugăminte: știți unde aș putea urma un tratament eficient pentru negativarea HPV – virusul papiloma uman? Mă interesează să mă îndrumați către un medic bun sau o clinică de specialitate, dacă ați trecut prin aceeași situație. Am aflat înainte de Paște, în urma unor analize de laborator, că sunt infectată – asta fiind cauza pentru care mi-au apărut, pe piept și pe gât, mai multe papiloame inestetice. Am înțeles de la asistenta de laborator că papiloa­mele pot fi scoase cu laserul, însă infecția este di­ficil de tratat și deseori recidivează. Vă rog mult să mă ajutați! Orice sfat îmi este de mare folos! Vă mulțumesc!

DIANA S. – Tulcea

„Sufăr de degenerescență maculară”

Dragă redacție, sunt o cititoare fidelă a revis­tei „Formula AS” și am 79 de ani. Sufăr de de­generescență maculară asociată cu vârsta înain­tată, și medicul mi-a spus că nu există tratament pen­tru această boală. Vă rog din suflet să-mi spuneți dacă există vreun remediu naturist pentru degenerescență maculară. Vreau să-mi văd ne­poții crescând și să mă bucur în continuare de lectura „Formulei AS”. Vă mulțumesc.

MARIA D. – Vaslui

„Îmi puteți indica o clinică de nutriție cu rezultate bune?”

Vă salut, dragi cititori! Aș dori să mă ajutați într-o problemă pentru care de câțiva ani nu gă­sesc rezol­vare. Până la vârsta de 33 de ani am avut o constituție nor­mală: 52 kg, la cei 1,69 m pe care-i măsor. La 34 de ani, după prima naștere, am început să mă îngraș din ce în ce mai mult. Luasem 23 de kilograme în timpul sarcinii și mă gândeam cu groază că îmi va fi greu să le dau jos până vara, când doream să merg în concediu la mare, cu cel mic – asta se în­tâmpla prin 2018. Cât am alăptat, am mâncat echilibrat, apoi am început să mă ocup și de mine – am fost la sală și la bazin când timpul mi-a per­mis, am făcut câte 30 de minute jogging aproape zilnic, dar degeaba! În loc să slăbesc, parcă asi­milam și aerul pe care-l respiram! Chiar la debu­tul pandemiei, anul trecut, am rămas din nou în­sărcinată. De teama infectării nu am mai ieșit din casă și n-am mai făcut sport (oricum, sălile erau închise!), iar alimentația a fost un dezastru! Re­zultatul: încă 29 de kilograme în sarcină! Am născut pe 19 decembrie, într-o teamă vecină cu nebunia, din cauza gravidelor in­fec­tate cu Covid, internate pe aceeași secție – nu vreau să-mi amin­tesc prin ce-am trecut!… De Crăciun, când am revenit acasă, mi-am dat seama cât de mult se­măn cu… Moș Crăciun! Rotofeie bine, nici vorbă să încap pe horn, ca să fac haz de necaz! De atunci n-am mai dat un gram jos, parcă e un făcut! Orice regim țin, orice formă de mișcare fac, totul e în van! Mă tem să nu fi suferit o de­re­glare hormonală sau ceva care mă împiedică să slă­besc. În plus, par­că și soțul meu a devenit mai dis­tant, e clar că nu-i mai place de mi­ne! Și aproape că-l înțeleg, doar mi-am pierdut și sex-appealul, și fe­minitatea! Dar aceste lucruri mă dărâmă psihic! Ori­cât de multă bucurie și fericire îmi aduc cei mici, din când în când mă gândesc, cu lacrimi în ochi, la ce-am fost și ce-am ajuns! Ei bine, de aceea am nevoie de experiența voastră: îmi puteți indica o clinică de nutriție cu rezultate bune în slăbirea după naștere? Dacă ați fost într-o situa­ție similară și ați reușit să reveniți la forma de dinainte, dați-mi și mie adresa minune. Nu am cu­­vinte să vă mulțumesc!

LILIANA – București

„Există riscul să ne infectăm cu Covid-19 la mare, dacă lumea nu poartă mască?”

Dragii mei, cum de doi ani n-am mai avut concediu, m-am grăbit să-mi fac o rezervare pen­tru o lună întreagă pe litoral, cu familia, anul aces­ta. Însă ceea ce am văzut la televizor mă ne­liniștește profund: puțini oameni poartă corect masca; cei mai mulți o țin sub nas sau n-o poartă deloc! Suntem vaccinați, am făcut și rapelul, dar cum eu am suferit de boli pulmonare grave în trecut (am lucrat în mină 20 de ani), mi-e frică să nu mă infectez. Rugămintea mea este să realizați, dacă e posibil, un interviu cu un me­dic pneumolog, care să ne dea câteva indicații pentru perioada concediilor de vară, știindu-se că de obicei este aglomerat, atât la mare, cât și la mun­te, iar românilor nu le place să respecte regulile sanitare. Aș vrea să aflu, în spe­cial, dacă există riscul să ne infectăm cu Covid-19 la mare, dacă lumea nu poartă mască. Faptul că sunt vaccinat și nu voi face o formă gravă a bolii nu mă liniștește deloc! Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate tuturor!

ION PETCU – Petroșani

„Cum pot scăpa de crampele musculare?

Stimată redacție, am vârsta de 83 de ani și de multă vreme mă confrunt cu crampe musculare. Inițial, apăreau doar când mergeam, acum au de­venit permanente. Am încercat mai multe un­guen­te, printre care Voltaren și Anticârcel, dar fără niciun rezultat. În plus, mă doare și spatele. Am făcut recent radio­grafii, iar la ortopedie și mi s-a spus că am o mică tasare în­tre T9 și T11, dar nu mi s-a pre­scris niciun tra­tament. Știu că du­reri și crampe mus­culare are mul­tă lume, dar la mine apar aproa­­pe zilnic, chiar și în re­paus. Men­ționez că durerile mus­culare în­cep de la șold, apoi coboară pâ­nă la glez­ne. Dacă s-a con­frun­tat ci­neva cu o asemenea pro­blemă, îl rog să-mi scrie în revistă. Cu mulțumiri,

Ioan R. – Arad

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian