Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

VALENTINA MORARU (Dr. biolog, coordonator al Centrului pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB): „Am salvat toate categoriile de animale, de la cele mai mici, până la cele mari, cum sunt lupii, râșii sau urșii”

Căprioare orfane

Cu Valentina Moraru am mai vorbit în urmă cu şase ani, pe vremea când era tâ­nără doctorandă în biologie, şi am aflat cu câtă pasiune se implica în salvarea spe­ciilor de şerpi, broaşte şi şopârle, prin ocrotirea habitatelor lor şi prin efortul de a educa oamenii să înţeleagă că nu există animal, cât de mărunt, res­pingător sau inu­til ar părea el, a cărui ucidere să nu fie un sa­cri­legiu. Azi o regăsim pe Valentina, cu aceeaşi pa­siune şi implicare, lucrând dedicat într-un spital destinat animalor sălbatice.

– Prima întrebare obligatorie: ce este de fapt un centru de reabilitare pentru animalele sălba­tice? Cum arată și cum funcționează el?

– Este un spaţiu în care animalele sălbatice ră­nite, maltratate sau accidentate sunt aduse de oa­meni (în unele cazuri mergem noi să le luăm) și un­de ele sunt adăpostite cu grijă, însănătoșite, hrănite până când sunt gata să fie eliberate în natură. Prac­tic, vorbim despre un spital pentru animale. Spațiul este amenajat într-o pădure (mai mare decât o gră­dină zoologică) și are un cabinet medical, un­de ani­malele sunt tratate. Imaginați-vă cam trei te­renuri de fotbal. Practic, este cel mai mare astfel de centru din România şi are capacitatea să pri­mească orice fel de specie de animal sălbatic. Alte astfel de centre primesc un număr limitat de specii, doar urși sau cerbi.

– Ce povești au animalele care ajung la voi? Bănuiesc că sunt destul de triste…

Valentina Moraru cu un ursuleț găsit pe șosea

– De-a lungul timpului am salvat aproape toate categoriile de animale, de la cele mai mici păsări, până la mamiferele mari, cum sunt lupii, râșii sau ur­șii. Printre cele mai comune specii pe care le avem în „Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălba­tice” (ACDB) sunt căprioarele, berzele, pescărușii, po­­rumbeii și păsările răpitoare. Dar am salvat și nu­meroase exemplare de vidră, bursuci, jderi, peli­cani, lopătari, lebede și lista poate continua foarte mult. Momentan, avem chiar şi râşi, care se află în carantină pentru a fi transferaţi în alte ţări, în cadrul unui program al organizaţiei noastre. Așa cum spui, povestea lor este tristă. Animalele ajung la noi ca ur­mare a unor evenimente nefericite: acci­dente ru­tiere, sunt prinse în capcane, maltratate, otră­vite, bra­conate, imobilizate, sau pui orfani. La pă­sări, cele mai frecvente situaţii sunt puii căzuți din cuib sau cei care își încearcă primul zbor, atacuri ale animalelor domestice, electrocutări sau coliziuni cu structuri construite de om. Există însă şi situaţii în care aducerea la noi a animalului nu este întemeiată. Spre exemplu, în acest moment, avem în Centru paisprezece căprioare aduse din motive de „aban­don”. În realitate, puii de căprior nu sunt aban­do­nați, femela se îndepărtează de ei la apariția unui pericol (cum este chiar omul), dar revine la puiul ei imediat ce pericolul dispare. Oamenii, însă, când văd o vietate așa de mică, ghemuită după o tufă, au impresia că puiul este neajutorat. Noi îi primim cu drag, doar că locul lor e lângă mama lor, în pădure.

– Cine a avut ideea unui spital așa de special? Cu siguranță, e vorba de un mare iubitor de ani­male…

– Povestea de început este foarte interesantă. Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice a fost înființată acum 18 ani, de un grup de oameni pasionați de natură, și care, de-a lungul timpului, s-au implicat în diverse proiecte de conser­va­re a ei. În anul 2006, acest ONG, împreună cu „Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea”, au implementat un proiect pen­tru conservarea carnivorelor mari (urși, lupi și râși) din zona mon­tană. Zvonul implementării aces­tui proiect și al faptului că ne pasă de animalele sălbatice a circulat repede și a ajuns și la ure­chile administratorului „Gră­dinii zoologice Focșani” de la acea vreme, care ne-a contactat pentru a-l ajuta cu îngrijirea a trei urși. Acei urși stăteau de foarte mult timp acolo, în con­diții improprii: în spații înghesuite, cuști ruginite, cu mâncare puțină și slab diversificată și fără în­gri­jire medicală. Făcând rapid demersurile legale ne­cesare și îmbunătățind extrem de mult condițiile de găzduire, am transformat acest spațiu într-un ve­ri­tabil Centru pentru Reabilitarea Animalelor Săl­ba­tice, fiind primul din România de la acea vreme.

– Ce întâmplări mai speciale ai trăit în cei 14 ani de când funcţionează Centrul?

– Am fost martori la numeroase acte de cruzime din partea oamenilor asupra animalelor sălbatice (maltratări, ucideri deliberate, ca manifestări ale unor superstiții), dar și la numeroase acte de bine­facere, în rândul iubitorilor de animale, care ne-au contactat și sprijinit în acțiunile noastre de salvare. Diferența dintre cele două ipostaze este dată doar de educație. De aceea, pe lângă activitățile curente, ne implicăm foarte mult și în activități de educație și informare. Organizăm evenimente și activități de voluntariat, suntem destul de activi în mediul online și radio, ținem prezentări în școli, tipărim materiale in­formative (pliante, broșuri). Cu toţii ne putem implica, fiecare cu puterea lui, şi orice mică reuşită adu­ce, vă garantez, o bucurie imen­să.

– Ce să facă un om când în­tâlnește în drum un animal săl­batic rănit sau bolnav?

– Mă bucur să am ocazia să răs­pund la această întrebare. Primul sfat este ca înainte să se apropie de animalul sălbatic, să petreacă 5-10 minute în care să se informeze. Să intre pe pagina noastră de internet, unde pot găsi informațiile de con­tact, sau să apeleze la 112, și servi­ciul unic de urgențe va direcționa apelul către noi. Știu că panica, mila și teroarea te fac să acționezi rapid, dar trebuie să te oprești și să te informezi, pentru că poți face mai mult rău decât bine acelui ani­mal. De exemplu, dacă ați găsit un pui de pasăre că­zut din cuib, este mai bine să încercați să îl puneți la loc decât să îl aduceți la Centrul de Reabilitare, unde noi nu vom putea niciodată să îi înlocuim pă­rinții, oricât de mult ne-am strădui. Aşa cum este ca­zul și când e vorba de puii de căprior, care trebuie lăsați în natură, atunci când vă întâlniți cu ei, pentru că în 90% din cazuri nu sunt orfani. Al doilea sfat este să nu vă apropiați de animalele care pot pre­zenta un pericol, care pot ata­ca sau pot transmite boli. Sunt animale sălbatice și nu trebuie subestimate, mai ales atunci când au o problemă de sănătate. Nu putem ști re­acția lor și este bine să fim pre­ventivi. Al treilea sfat es­te să observați problemele cu care se confruntă anima­lul, dacă sângerează, dacă are fracturi, este imobil, bol­nav, accidentat, căzut într-o capcană și nu mai poate ieși, atunci este nevoie de intervenția noastră şi este ne­vo­ie ca animalul să fie adus la Centrul de Rea­bi­li­tare. Dacă ați trecut de primele trei sfaturi, atunci am să vă rog să respectați principiul proximității… în sensul în care să duceți animalul la cel mai apro­piat Centru de Reabilitare de locul în care vă aflați în acel moment. Nu vă grăbiți să duceți un animal la București, dacă el se află, de pildă, la Galați. Că­utați-ne rapid. Orele petrecute pe drum sunt foarte importante pentru supraviețuirea animalului.

– Vă confruntaţi şi cu multe impedimente…

Veterinarul centrului, Vlad George, cu un pacient spinos

– Oh, da! Aici este un punct sensibil, despre care îmi este greu să vorbesc. Este minunat ceea ce facem și toată lumea ne felicită, iar de la distanță pare că lucrurile merg bine, însă cine ne face o vi­zită poate vedea neajunsurile cu care ne confruntăm în fiecare zi. Căci fiecare zi e o luptă, o luptă cu men­talităţile oamenilor, cu inerţia instituțiilor sta­tului, cu lipsa aparaturii și consumabilelor medi­ca­le, a echipamentelor sanitare sau chiar a hranei pen­tru animale. Ca orice asociație non-profit (care se în­treține doar din sponsorizări și donații), ne con­frun­tăm mereu cu lipsuri și nu puține au fost situa­țiile în care am venit cu bani de acasă, atunci când am întâmpinat dificultăți. De câteva ori am ajuns să vrem să închidem acest Centru de Reabilitare… Dar până la urmă continuăm această activitate pen­tru că este dreaptă şi nobilă, pentru că suntem con­știenți de rolul omului în salvarea și reintroducerea în mediul lor natural a animalelor sălbatice aflate în dificultate. Pentru că respectăm natura și pentru că iubim animalele. Și pentru că nu putem altfel.

– Ai vreun mesaj pentru cititorii revistei noas­tre, mari iubitori de natură și animale?

– Păi, în primul rând le mulțumesc că au avut interesul și răbdarea să citească acest material. Apoi îi îndemn să se implice în activități de binefacere pentru natură și le mulțumesc anticipat, dacă doresc să ne sprijine activitatea, donând o sumă de bani cât de mică, în contul:

RO57FNNB001002023720RO01 – Asociația pen­tru Conservarea Diversității Biologice.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian