Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

„Vrem să salvăm școala veche din satul nostru”

Dragă redacție,

Apelăm la dvs. cu o mare problemă: în comuna noastră există o școală veche, pe care autoritățile vor s-o dărâme. Este vorba de școala „Jacota”, unde am mers la grădiniță și am învățat în școala primară. Clădirea este acum lăsată în paragină. Mă doare sufletul pentru ea, mai ales că s-ar putea renova, dacă ar fi un pic de bunăvoință. Ea face parte din memoria colectivă, am învățat zeci de generații în ea.

Am citit în „Formula AS” că există o oportunitate: „Ambulanța pentru Monumente”, și îmi pun nădejdea că prin intermediul dvs. vom putea rezolva această mare problemă. Școala se află într-o situație critică, fără uși, geamuri, pardoseli, acoperiș. Zidurile fiind din cărămidă, refăcute puțin, ar mai fi în picioare, ar înflori, ar străluci, așa ca altădată.

Vă rog frumos să-mi spuneți ce ar trebui să fac, pentru a duce la îndeplinire acest vis. Aștept sugestii din partea cititorilor dvs., care, poate, au trecut prin aceleași împrejurări.

Cu mulțumiri,

GABRIELA LUNGU – sat Pleșești, com. Vulturești, jud. Suceava, tel. 0743/69.64.54

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian