Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Mamei i s-a depistat o tumoră inoperabilă pe rinichi”

Stimată redacție, vă rog din suflet să mă ajutați și pe mine cu un tratament, un sfat, orice. Mamei mele, în vârstă de 58 de ani, i s-a depistat o tu­moră ino­perabilă pe rinichiul stâng, cu dimensiuni de 35 x 41 mm. Me­dicii i-au prescris chimio- și radioterapie. Există vreo șansă să se vindece fără operație? Are du­reri mari, iar chimioterapia o suportă foarte greu. Ne puteți ajuta cu un tratament naturist? Vă mulțumesc.

MĂDĂLINA T.

„Sufăr de atrofie moderată corticală cerebrală”

Stimată redacție, am 53 de ani și acum un an am fost diag­nos­ticat cu atrofie moderată corti­cală cerebrală. Parcă sunt mereu obosit, am du­reri de cap și câteodată mă albesc la față și-mi pierd cunoștința pentru câteva zeci de secunde. Din această cauză am și renunțat să mai conduc mașina. Fac tratament cu picături Re­dergin (câte 15 pică­turi, de trei ori pe zi) și câteva suplimente ali­mentare, dar tot nu mă simt bine. Aș vrea să știu mai mul­te despre această boală, cu ce se tra­tează sau cum se poate ține sub control. Îi rog pe specialiștii dvs. să-mi răspundă în paginile re­vistei. Cu mul­țumiri,

GEORGE P. – București

„M-am operat de chist pe coarda vocală, dar sunt tot răgușită”

Dragă „Formula AS”, te iubesc și te citesc săptămână de săptămâ­nă. Am o problemă de sănătate și sper să mă vindec cu ajutorul citito­rilor. Acum trei ani m-am procopsit cu o răgu­șeală de care nu am mai putut scăpa, nici cu siropuri, nici cu leacuri băbești. M-am dus la medicul de familie, de acolo la specialist și mi s-a găsit un chist pe o coardă vocală. Am fost operată, dar de răgușeală tot nu am scăpat. Vă rog să-mi reco­mandați un tratament na­turist, pentru a mă vin­deca definitiv! Cu mulțumiri,

LAURA F. – Baia Mare

„Caut un remediu pentru gastrită acidă erozivă”

Bună ziua. Vă rog să mă aju­tați și pe mine cu un sfat. Am fost diagnosticată cu gastrită acidă erozivă cronică. Nu pot să mă­nânc sau să beau nimic, fără să am dureri. Am făcut tratament cu Omez, Metoclo­pra­mid, Moti­lium, Ma­lox, Ne­xium… – niciun re­zultat. La ultima en­doscopie mi s-a spus că nu se vede nimic grav, însă eu am dureri foarte mari. Vă rog mult să mă ajutați să mă vin­dec, să pot mânca fără teama du­rerilor. Vă mulțumesc.

VERONICA M. – București

„Schimbarea presiunii atmosferice îmi dă mari dureri de cap”

Stimată redacție, de fiecare dată când se schimbă presiunea atmo­sferică, am mari dureri de cap, amețesc, simt că îmi fuge pământul de sub picioare și am senzație de greață. Mi s-a dat trimitere să fac un RMN cerebral, dar nu s-a găsit nimic suspect. Mă poate ajuta cineva cu un sfat, un remediu? Menționez că am 54 de ani. Vă mul­țumesc!

FELICIA – Iași

„Mi s-au depistat mai mulți polipi gastrici”

Dragi redactori, am 71 de ani și sufăr de mulți ani de colon iritabil. De curând am făcut o criză de stomac și am fost internată în spital. La investigații mi s-au găsit polipi gastrici, unul de 3 cm și mai mulți mici. Mi s-a re­co­mandat operația, dar mi-e teamă să mă supun unei asemenea intervenții. Există un tra­tament naturist pentru polipi la sto­mac? Vă mul­țu­mesc.

SMARANDA G.

„Am fost diagnosticată cu neurodermatită”

Bună ziua. Mă numesc Silvia, am 36 de ani și vă rog să mă ajutați și pe mine cu un sfat, un tratament pentru boala de care sufăr. Acum doi ani, mi-au apărut pe mâini mici pustule care s-au spart și, fără vreo intervenție, s-au vindecat. Am crezut că a fost de la deter­genți și nu le-am dat atenție. Apoi, după un timp, bubițele au reapărut, pe o porțiune mai extinsă, și am mers la derma­tolog. După mai multe in­vestigații, mi s-a pus diagnosticul de neuroder­matită. Am făcut trata­ment cu unguente și pastile pe bază de cortizon, care și-au făcut efectul pe termen limitat. La urmă­toarea erupție mi s-a pre­scris o can­titate și mai mare de corti­zon. Din pă­cate, boala, în loc să se ate­nueze, a avansat. A­cum am erupții și pe antebrațe și îmi dau mân­cărimi. Dacă cineva ar putea să mă ajute cu un tratament naturist, i-aș rămâne recunoscătoare. Vă mulțumesc.

SILVIA T.

(Folosiți unguentul AUR DERM, cu mimoză și propolis. Se găsește la farmaciile naturiste.)

„Doresc informații despre nevrita vestibulară”

Stimată redacție, am 41 de ani și mulți ani am avut episoade, destul de rare, de ame­țeli. La în­ceput nu le-am dat importanță, dar când au în­ceput să mă îngrijoreze, am fost la medic și mi s-a pus diagnosticul de nevrită ves­ti­bu­lară. Acum fac trata­ment cu Beta­serc. Îi rog pe specia­liștii dvs. să-mi dea mai multe in­for­­mații des­pre această boală și să-mi re­coman­de, eventual, un tratament naturist sau un regim. Cu mulțumiri,

CAMI – Sibiu

„Am degenerescență maculară”

Am 73 de ani și sufăr de dege­nerescență macu­lară. Urmez un tratament alopat pentru înceti­nirea evoluției bolii, dar rezul­tatele sunt nule. Îmi pierd vederea din ce în ce mai mult. Nu mai văd la televizor, de citit nici nu poate fi vorba. Aș încerca și un tratament natu­rist. Vă mulțumesc.

GICU L. – jud. Brăila

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian