MIRELA VESCAN (Make-up artist): „Nu am știut că poți deveni celebru făcând machiaj”

Numele Mirelei Vescan este sinonim cu machiajul în România. De treizeci de ani, e în topul acestui domeniu, cu studii, premii şi aprecieri peste tot în lume. Acum, când ne arătăm, în sfârşit, chipurile din spatele măştilor, de la cine să cerem sfaturi cosmetice, dacă nu de la cei mai buni?! Mirela ni le oferă cu toată generozitatea, la pachet cu povestea ei şi a unei meserii aparte.

„Doamnelor, nu renunțați la machiaj”

– Dragă Mirela, după un an şi jumătate în care am stat pitite după măşti, iată-ne eliberate. Chi­pu­rile femeilor sunt din nou la vedere, aşadar, să în­cepem discuţia noas­tră cu veşnica dile­mă: mai bine ma­chia­tă sau mai bine naturală?

– Te rog, până în­ce­pem, aş vrea să-ţi spun că mă bucur e­norm pen­tru această întâlnire. Ce cadou fru­mos pri­mesc în prag de ziua mea, să fiu intervievată de „For­mula AS”! O spun cu toată sin­ce­rita­tea: parcă aştept de-o viaţă această întâlnire, fiind o ad­miratoare ne­între­rup­tă a revistei, de când a apărut. Acum, reve­nind la întrebarea ta… La noi în ţară, în­că se duce o luptă între do­uă mituri. Primul es­te acela care spune că machiajul strică tenul, al doilea: cosmetica stri­că te­nul! Dacă aceste do­uă lucruri nu sunt practicate bine şi cu produse de calitate, atunci, da, ele pot dă­una. Altfel, ambele mi­turi sunt greşite. A te duce la cosmetică de tim­puriu înseamnă a con­serva tinereţea, su­pleţea pielii. A te farda corect înseamnă a proteja tenul de factorii externi. Dacă alegem bine produsele cosmetice, statistic e dovedit că o femeie care a folosit regulat fond de ten arată mai bine în timp decât cea care şi-a lăsat chipul pradă soarelui, prafului, poluării. Până la urmă, fon­dul de ten este o cremă de protecţie care şi nivelează estetic. Femeile care nu se fardează deloc sunt fie mai comode, fie mai „băieţoase”, fie mizează pe latura lor intelectuală. Te asigur, însă, că şi doam­nele din sfera intelectuală, care susţin me­reu că trebuie să fii naturală, vin la machiaj atunci când au un eveniment special, ba chiar cer unul radical. Mai este un aspect care poate duce în de­rută femeile: un procent covârşitor al bărbaţilor afirmă că preferă femeile naturale, iar doamnele şi domnişoarele cred că asta înseamnă să nu se machieze. Doar că ele nu ştiu că bărbaţii văd pe stradă femei frumoase, fardate impecabil, şi cred că aşa arată ele zi de zi. Habar nu au că femeile ace­lea sunt fardate ca la carte, de fapt. Aşadar, in­telec­tuale sau nu, băieţoase sau nu, sfatul meu pentru femei este că un machiaj corect, făcut cu produse bune, aduce numai beneficii, atât pielii, cât şi stării de spirit.

La joacă prin prăvălii

– Ne vom întoarce la secretele unui machiaj corect, dar până atunci sunt curioasă cum poate apărea în viața unei femei pasiunea pentru acest domeniu special…

– Astăzi este mai simplu, pentru că în ultimii douăzeci de ani, pasiunea se propagă de la o ge­ne­raţie la alta. Adică, fetele urmează obiceiurile obser­vate la mamele lor. Dacă ne întoarcem la vremea mea, eu am fost singura ele­vă la cursul de a­van­saţi al „Şcolii de machiaj pro­fe­sional Christine Valmy”, la începutul anilor ’90. Eu şi doi profesori. Ulterior, pro­fesoara mea a plecat la Tea­trul Ode­on, dar nu singură, ci m-a luat cu ea. Un an am ucenicit acolo, dar mi-a folosit enorm, pentru munca ulte­rioară din televi­ziuni, teatre, presă. Dar pa­siunea mea a apărut de copil. Da, desenam de mică şi o făceam mai bine decât alţi copii, însă cine­ma­tografia mi-a stârnit cu adevărat pasiunea pentru ma­chiaj. Am fost un copil cinefil şi cititor, iar machiajul la vremea aceea era asociat cu cinema­to­grafia, teatrul, scena muzicală, şi nu cu moda. Fil­mele mele preferate erau şi încă sunt cele biografice sau legate de lumea culiselor. La fel şi literatura. Nu am ştiut că poţi deveni cele­bru făcând machiaj. Nici că se poate câş­tiga cât să ai o viaţă frumoasă, nici că poţi călători, nici că programul poate fi unul flexibil. Am crezut că e o meserie ca toate celelalte. Dar visul cel mai puternic în tinereţe era să particip, făcând machiaj, la o prezentare de modă. Atunci nu existau la noi prea multe, dar în timp, visul mi s-a împlinit cu vârf şi îndesat. Alt aspect care prevestea viitorul meu a fost că de foarte mică eram mare amatoare de buticuri de tot felul. Ştii cum e: la o tură în oraş, vi­tri­nele care te atrag sunt cele care spun ce în­clinaţii ai. Eu eram gură cască la cos­me­tice şi acce­sorii. Ştiam tot. Întreg centrul Capitalei îmi aparţi­nea, toate magazinele mici şi mari erau terenul meu de joacă. La „Victoria”, petreceam ore în­tregi, ştiam toate rafturile, toate preţurile, ajun­sesem de dădeam sfaturi clienţilor de unde şi ce să cumpere. Asta, încă de la şapte ani.

– Părinţii nu te „urecheau”?

– Plecam singură de acasă. Se obişnuiseră, ştiau că merg din butic în butic şi ţineau legătura cu vân­zătoarele. După aceea, am aflat că aşa ştiau ei de mine: prin vânzătoare. Nu aveau ce să-mi facă, pen­tru că nu ascultam. Apoi au înţeles, ba chiar m-au încurajat. Aveam păpuşi o mulţime, deşi erau scumpe, mi le lua tata mereu, pentru că simţea că nu era o simplă joacă ceea ce făceam. Le machiam, le îmbrăcam cu haine croşetate de mine. Părinţii mei au fost cadre didactice universitare. Psihologia copiilor era ceva ce cunoşteau foarte bine, aşa că m-au înţeles. De la ei, şi pasiunea pentru pedago­gie. Predau de când mă ştiu. Predam machiajul manechinului când eram încă elevă, iar dacă acum am propria academie de make-up, în copilărie ţi­neam un catalog în care puneam note păpuşilor. Le aşezam ca în clasă, le predam, eram severă, iar ai mei se prăpădeau de râs după uşă. Eu, însă, nu mă plictiseam niciodată.

– Mirela, câtă artă e în machiaj? Până la ur­mă, profesionistul în domeniu se numeşte azi „make-up artist”…

– Multă artă, dar şi multă ştiinţă. Aici este secretul: este imposibil să fii un make-up artist bun, dacă nu ai cultură, dacă nu ştii foarte multe despre istoria acestei meserii, despre istoria teatrului, a picturii, a artei… Talentul şi dorinţa nu sunt su­ficiente nici aici, nici în alt domeniu artistic. Emi­nescu însuşi spunea că „imaginaţia este rezultatul a ceea ce ai citit, văzut şi învăţat”. Când predau, eu nu dau definiţii, ci vin cu exemple din propria mea experienţă. Îndrum către referinţe multiple, susţin că mereu trebuie făcută cercetare. Primul bu­fon a fost machiat în Grecia Antică, iar drumul lui e lung, până la Oscarul din filmul „Joker”, luat de clown-ul interpretat de Joaquin Phoenix. Vă asigur că artistul care a fardat genial acest personaj ştie totul despre istoria machiajului. Le spun elevilor că e crucial să ai zilnic activităţi care să-ţi pună mintea la contribuţie. În opinia mea, acelea nu sunt nicio­dată zile pierdute. Da, noi citeam mai mult decât tinerii de azi, dar, să fim oneşti, aveam doar două ore de televizor pe zi şi deloc internet. În condiţiile în care copiii nu mai au aşa poftă de lectură, eu îi sfătuiesc să citească doar ce le place, din domeniile de care sunt interesaţi. Cei care vin la cursurile me­le au la dispoziţie o bibliotecă întreagă, majoritatea cărţi de istorie a modei, biografii, enciclopedii. Du­pă ce încep să le studieze, vin singuri şi mai cer. De­cât să-i arătăm pe tineri cu degetul că nu sunt culti­vaţi, mai bine am fi mai atenţi la pasiunile lor şi să le facem sugestii din acele domenii.

Angela Similea, Nadia Comăneci, Regina Ana…

– Prin meseria ta, ești mereu cu mâinile pe fa­ța unor femei. Apropierea aceasta naște și prie­te­nii?

– Este foarte important ca oamenii pe care-i far­dezi să aibă încredere în tine ca profesionist. Acest prag trecut, urmează uneori legarea prie­te­niilor. Indiferent de caz, eu am avut întâlniri care mi-au marcat viaţa, în cel mai frumos mod cu putinţă.

– Te rog să ne împărtăşeşti câteva…

– Între primele experienţe au fost cele din tele­viziune. De exemplu, eram la început de carieră şi tremuram toată când pe scaun s-a aşezat Angela Similea, care venea cu aşa un trecut de scenă şi platou TV! Am fardat-o cât am ştiut eu de bine. S-a ridicat, s-a uitat în oglindă şi mi-a spus: „Foarte bine, puiule!”. E greu de explicat câtă greutate pot avea aceste trei cuvinte pentru un om aflat la debut de carieră. Enorm! O altă întâlnire care apoi s-a trans­format într-o mare prietenie este cea cu Nadia Co­măneci. Prima dată am fost extrem de emoţio­nată, pentru că o respectam enorm, îmi era suficient să fiu în aceeaşi încăpere cu ea. Noi, românii, ne simţim olimpici numai pentru că o avem pe Nadia. Aşa de tare tremuram, încât m-a luat de mâini să mă liniştească şi să-mi arate că este om ca toţi oamenii, caldă şi înţelegătoare. Asta se întâmpla acum douăzeci de ani, de atunci am avut o sume­denie de proiecte frumoase, reviste, cărţi, reclame, dar şi vacanţe petrecute împreună. O altă întâlnire fabuloasă a fost cu „Casa Regală a Româ­niei”. Eu provin dintr-o familie în care regalitatea era extrem de respectată, mereu auzeam de la ai mei numai istorii şi lucruri minunate legate de majestăţile lor. Aşadar, a fost un vis împlinit când am fost soli­citată să fac machiajul pentru o felicitare de Cră­ciun. Regina Ana s-a făcut înţe­leasă imediat în ceea ce pri­vea felul în care voia să fie far­dată. M-am descurcat, m-am mişcat repede, iar ea îmi zâmbea tot timpul, spu­nân­du-mi „smart girl” (fată deşteap­tă). La un moment dat, îmi zice: „Dă-mi şi mie, te rog, cutia aceea de pe raft.”. Evident, i-am în­mâ­nat-o. În cutie, o eşarfă ele­gan­tă în­velea ceva. „Desfă eşarfa”, spune majestatea sa. Şi ce crezi, Bogdana?! Co­roa­na regală, în toată splen­doarea ei, era în acea cutie. Eu, cu ochii mari, pierdută în strălucirea adâncă a acelor diamante uriaşe. Am asudat. A fost şi amuzant, pentru că aveam la acel moment o lupă de bijuterii în trusa de ma­chiaj, pentru anumite retuşuri fine. Tot ce mi-a trecut prin minte a fost să scot lupa şi să cer­cetez nestematele, de par­că le verificam valoarea. „Ha! Ha!” Râdea regina!… Apoi a fost rândul meu să zâmbesc, pentru că dimen­siunea coroanei nu era potri­vită pentru majestatea sa, o strângea, aşa că în dreptul urechilor avea lipide nişte bucăţi de vată, ca să nu o deranjeze. Doamne, încă simt în mâini coroana aceea… O să-ţi mai spun o poveste, una cu Radu Beligan. Am fost chemată să-l fardez pentru un interviu televizat şi eram foarte bucuroasă, cum să nu fiu, în faţa unui asemenea nume… Am ajuns mai devreme la dumnealui acasă, cu o floare în mână. După atâta teatru, atâtea mâini care te-au fardat, simţi de la prima atingere a unui machior dacă e bun sau nu. În plus, această apropiere are o intimi­tate a ei… Imediat ce i-am atins chipul să-l hidratez, m-a prins de mâini, şi le-a lipit de faţă, mi le-a sărutat, apoi iar le-a lipit de obraz. Un gest de o asemenea tandreţe, că am amuţit. A fost felul lui de a-mi spune că mă aprecia. Apoi m-a întrebat tot felul de date tehnice despre fotografii, pixeli, as­culta cu o cu­riozitate nebună. M-a răscolit, pentru că semăna foarte mult cu tata, atât fizic, cât şi la vorbă, iar acest lucru a făcut din acea zi una dintre cele mai frumoase duminici din viaţa mea.

Ce să-ţi mai povestesc?… Angela Gheorghiu! Toată gloria ei îmi apăsa pe umeri când am în­tâl­nit-o. Din prima, a început să-mi dea directive, să-mi spună cum să-mi fac meseria, asta, şi pentru că ştia exact ce voia. Numai că eu semnam cu ea o copertă, aveam un plan în cap, în aşa fel încât să fiu în armonie cu cerinţele acelei reviste, iar ea îmi desfiinţa toate iniţia­tivele. Norocul meu că i-a sunat telefo­nul, aşa că patruzeci de minute a vorbit în italiană, iar eu am dat bice să termin, până să redevină atentă. La final, s-a ui­tat în oglindă şi acela a fost momentul în care am devenit prietene. Ţin minte că, după ceva vreme, eram la New York, cu o prezentare a lui Cătălin Botezatu, iar ea, împreună cu Nadia şi Anastasia Soa­re, au venit anume în culise să ne feli­cite, pentru că fusese o seară foarte reu­şită pentru noi, românii. A doua zi, am ieşit toţi la invitaţia Angelei, am primit cea mai bună lojă de la Metropolitan şi am văzut „La rondine” de Puccini, în care Angela Gheorghiu era Magda. Aş putea povesti ore întregi, dar ideea rămâne aceeaşi. Cu persoane de calitate poţi lega prietenii, pentru că ei ştiu exact ce înseamnă să-ţi faci bine meseria şi, în plus, te citesc imediat ce fel de om eşti.

„Aveți curaj să fiți pionieri în profesie!”

– Îndrăznesc o întrebare puţin incomodă: ai avut vreodată sentimentul că lumea aceasta a frumuseţii poa­te fi şi una su­per­ficială, toc­mai pentru că e efe­meră?

– Sigur. În naivitatea mea, am crezut că pentru alţii contează la fel de mult ca şi pentru mine re­laţia cu oamenii, în toate aspec­tele ei, nu numai profesional. Adică, dincolo de machiaj, să conteze colaborarea, prietenia, bu­nă­tatea, onestitatea. Din pă­cate, viaţa mi-a dovedit destul de dur că unii oameni nu au cuvânt sau că alţii uită foarte uşor. În lumea aceasta a frumuseţii, cum o numeai, sunt mulţi care au im­presia că te pot înlocui oricând. Alţii chiar vor încerca să o facă. Însă garantez că le va fi foarte greu, dacă-ţi faci meseria cum tre­buie, dacă eşti pasionat şi me­reu cu un pas înainte. Celor care sunt interesaţi de lumea aceasta le spun că e important să fii te­merar, să ai încredere în ideile tale, chiar dacă ele nu sunt bine pri­mite la început. Ţin minte o prezentare la Operă, pentru o co­lecţie de haine a Doinei Levintza, într-o perioadă în care în Româ­nia se purta nu­mai ruj maro. Ea era prinsă cu ultimele retuşuri ale ţinutelor, şi înainte de intrarea în scenă, eu dădusem toate fetele cu ruj fuc­sia. A turbat de mânie doam­­na Le­­vin­tza, dar nu mai era timp să schim­be ceva. Ei bine, după pre­zentare a venit, m-a luat în braţe şi a re­cunoscut că ea se înşelase. Spun asta doar ca să întăresc afir­maţia dinainte. Fiecare idee nouă m-a costat pe mo­ment, am luat şuturi pentru ea, dar până la urmă, mul­te idei au devenit trend. Prima dată când am făcut un ten să lucească am primit ocări, iar acum se poartă mereu. Prima dată când s-a observat că eu machiez întâi ochii şi apoi faţa, am avut scandal. Primii „smokey eyes” (ochii ma­chiaţi cu fumuriu pu­ternic) au speriat, pentru ca apoi să devină trend in­ternațional. Îndrum pe toată lumea să aibă curaj în ceea ce face, indiferent de domeniu. Aveţi curajul să fiţi pionieri!

Caragiale la gura sobei

– Mirela, în toată această lume strălucitoare și plină de aventuri, unde mai încape povestea ta per­sonală?

– Am o familie grozavă, Bogdana! Sunt noro­coasă. Soţul meu, Rolf Vescan, lucrează în acelaşi domeniu cu mine: filmează, face fotografii. El înţe­lege foarte bine programul meu haotic de muncă, de­plasările, dar din fericire există și perioade li­bere, în care putem evada în călătorii, sau să ne ui­tăm la filme pe săturate, sau să-l plimbăm împreună pe Blitz, căţelul nostru, ori să petrecem timp cu Ana-Irina, fiica noastră. Ana e om artistic, și ea, cu enorm talent la desen şi pictură. Aceste arte, com­binate cu faptul că a fost un elev strălucit la mate­matică şi informatică, au făcut din ea un grafician foarte bun şi de succes. O iubesc de mor, pentru că e a noastră, pentru că e deşteaptă, cu o cultură elitistă, dar şi cu un umor extraordinar. Totuşi, mi-e dor de ea mică, de momentele în care iarna, pe frig, ne cuibăream toţi trei la căldură şi jucam Caragiale pe roluri. Ce veselie, ce momente nemuritoare, din amintirile noastre de familie!

O vară cu machiaj perfect

– Revenim la promisiunea din debutul in­ter­viului, că le vei da cititoarelor noastre sfaturi pen­tru un machiaj perfect.

– Cu mare plăcere vă spun. Ar fi bine, pentru început, să ţinem cont de faptul că fardurile se îm­part în două mari categorii; cele care se pun direct pe ten şi cele care se pun peste cele care se pun direct pe ten. Pe piele punem fond de ten, corector, pudră şi ruj. Pe această bază, venim cu restul far­durilor: creioane pentru sprâncene, ochi, buze, farduri de pleoape şi obraz. Ideea este că, mai ales în sezonul estival, nu se poate fără produsele din prima categorie. Vara, fondul de ten este obliga­to­riu, dar trebuie să combinăm mai multe nuanţe. De ce? Pentru că noi, românii, ne bronzăm progresiv. În fiecare lună a anului aveam altă culoare. Deci, fondul de ten trebuie testat şi combinat în funcţie de cât suntem de bronzate. Testul se face pe gât. De ceva vreme, există în magazine produse fixatoare. Adică, mici spray-uri cu arome naturale plăcute, care se folosesc astfel: după ce hidratăm tenul cu cre­mele noastre uzuale, punem acest fixator şi lăsăm să acţioneze. Apoi adăugăm fondul de ten şi iar pulverizăm spray de fixare. Lăsăm să se usuce şi punem pudra. Aşa avem siguranţa că, în ciuda căldurii verii, machiajul nostru va rezista toată ziua. Insist pe faptul că e important să folosim fond de ten vara, pentru că porii se dilată de la căldură, se umplu de fel de fel de reziduuri din aer şi se irită. La capitolul ruj, aş recomanda în continuare cele din gama lichidă, care rezistă mai mult pe buze. În pri­vin­ța culorilor, vara aceasta se poartă rozul – fe­mi­nin, optimist, luminos, proaspăt. Dacă nu vă place, o altă variantă de ruj a sezonului este roşul, dar unul care are şi puţin portocaliu în el. Un roşu… solar! E important ca buzele să fie bine hidratate pentru ru­juri, fiindcă buzele descuamate vor suferi de la ele. Pentru asta, putem face ceva chiar plăcut: seara, le ungem cu miere de albine. Chiar aş sugera mierea za­harisită, rezistă mai mult, ajută la înde­părtarea pie­lii moarte. În plus, se ştie că mierea care se za­ha­riseşte este sigur naturală. Cam aceştia ar fi paşii unui machiaj corect pentru vară. În rest, fiţi teme­ra­re, fiţi vesele, fiţi pasionate de ceea ce faceţi, iu­biţi, căci frumuseţea unei femei îm­pli­nite va adu­ce o lumină în plus oricărui fard aşezat pe chip.

Foto: CIPRIAN STRUGARIU, OLTIN DOGARU, ROLF VESCAN