ALEXANDRA UNGUREANU: „Visez să trăiesc iar muzică, prin fiecare por”

„Bravo, ai stil!”

– Dragă Alexandra, nu putem începe fără un complimet: arăţi minunat! În plus, observ cu bu­curie că succesul de la emisiunea „Bravo, ai stil!” a avut repercusiuni imediate, prezenţa ta la televi­ziuni a explodat…

– Mulţumesc din inimă, Bogdana! Într-adevăr, s-a cunoscut imediat inte­re­sul faţă de mine în urma acestei emi­siuni. Dintr-odată, producătorii TV mă văd capabilă de orice, lucru care nu se întâmpla mai deloc înainte. Uite, chiar acum sunt cu bagajele la uşă, mă pre­gătesc să plec în Asia, fiindcă particip – în echipă cu mama – la emisiunea-con­curs „Asia Express”. Cât despre „Bra­vo, ai stil!”, o spun cu toată sin­ceritatea: faptul că am participat a în­semnat deja un plus pentru mine, fiind­că am avut curaj să ies din zona de confort, să mă expun aşa cum nu o mai făcusem niciodată. Poate doar în istoria inter­viurilor acordate Formulei AS să mă fi prezentat atât de sinceră şi deschi­să… Nu mă vedeam capabilă să fac asta, să mă las descoperită în toată vul­nerabilitatea mea, rămânând, totuşi, ace­eaşi Alexandra Ungu­reanu. Să şi câş­tig?! Uaaau! Lumea zice că tele­viziunea e pe ultima sută de metri, că Internetul o sufocă, doar că la noi încă nu e chiar aşa. Spun „încă”, pentru că o vreme televi­ziunea va mai re­zista în România, deoarece suntem un popor destul de conservator. Dar schimbări apar deja. Văd oa­meni de televi­ziu­ne care au azi aşa-numitele „podcast-uri online”. Ei bine, ele sunt mult mai bune, mai pline de conţinut, mai sensibile decât orice emisiune TV pe care acele persoane le-au avut vreodată. Compli­cată treabă! Un lucru e cert: televiziunea m-a adus în centrul atenţiei, poate chiar mai mult decât mu­zica, iar preocuparea mea principală acum este să-mi fac loc cu succes în mediul online.

Duete pe Internet

– Ai una dintre cele mai frumoase voci din Ro­mânia, nu te sperie gândul să laşi muzica pe planul doi?

– Într-un fel, da. Chiar dacă anul tre­cut am stat destul de mult în studio, ba chiar am lansat și me­lodii noi, ritmul nu este nici pe departe cel din trecut. E doar o perioadă ciudată, în care greu îmi găsesc locul acela ma­gic în muzică, iar tele­viziu­nea parcă mi-ar fi aruncat un colac de sal­vare. Un timp mă agăţ de el, chiar dacă privirea tot că­tre porta­tiv îmi este îndrep­tată. Nu abando­nez muzica, este clar că fără ea nu aş mai fi eu însămi, dar azi am curajul să fac perfor­manţă şi în do­menii adiacente. Da, acum cel mai important as­pect al carierei mele este construirea unui proiect de succes pe Internet, tot mu­zica fiind la baza lui. Postul Kanal D mi-a oferit această şansă, de a avea pe YouTube un proiect numit „Duet cu Ale­xandra”. Adi­că, o întâl­nire care aşea­ză pe canapea, lângă mine, nume de mare succes ale mu­zicii din prez­ent şi trecut. Vor­bim, ne con­fesăm, dar şi cântăm. Nu-ţi imaginezi ce plă­cere am avut să cânt cu Dan Bittman unele din­tre piesele emblematice ale Holo­gra­fului, melodii care m-au influenţat e­norm de-a lungul timpului. Noi am avut în trecut un duet (pentru melodia „Dra­gostea mea”), am fost cu ei în tur­neu, dar nicioda­tă nu am apucat să-i zic lui Dan cât de mult a însemnat pentru mine acea colabo­rare sau cât de mult timp din viaţă am avut muzica trupei Holo­graf ca sprijin în mo­men­te dificile. Acum, pe canapeaua din stu­dio, am reu­şit. Aceasta e şi ideea aces­tor duete: să ne aducă îm­preună pe calea poveştii şi a muzicii. Foarte bine m-am sim­ţit şi alături de Florian Rus, Sore sau Theo Rose. Alţii urmează. Ce să spun, m-a uns pe suflet propunerea celor de la Kanal D, mi se potri­veşte perfect formatul, pen­tru că e cald, intim, mu­zică acustică… Stau la po­veşti cu prieteni din breas­­lă, într-o manieră liberă, fără regulile stricte pe care un format de televiziune l-ar impune. Eu îmi fac temele acasă, repet cu trupa melodiile alese pentru duete, am un plan al desfă­şurării discuţiilor, dar de multe ori, ele se duc în sfere atât de frumoa­se, încât planul iniţial se cam pier­de. Munca la un astfel de proiect este enormă, zilnică, cu multe ore. Pentru un om timid, pentru o femeie introvertită ca mine, să fiu atât de prezentă pe ecrane este un suc­ces perso­nal.

Mereu în cântări…

– Între atâtea proiecte, mai ai timp și de visuri?

– Recunosc: cel mai mult visez la întâlniri cu oameni care să-mi readucă entuziasmul pe partea muzicală. Să compunem piese pe care eu însămi să nu mă mai satur să le ascult. Cum era demult, când cântam cu trupa Crash. Erau vre­muri cu o muzi­că extraor­di­nară, cu avânt şi trăi­re totală. Mi-e dor de asta. Nu ştiu, m-am schimbat eu, sau poa­te e prea multă muzică în jur şi cum­va totul se pierde în mul­ţime, sau poate nu am mai întâl­nit eu oameni cu care să am acea chi­mie extraordinară. Nu ştiu să spun care este cauza, dar eu la asta vi­sez: să ajung iar în nişte echipe în care proce­sul creativ să fie din acela de-ţi face piele de găină, să trăiesc muzică în fie­care por. Sincer, când se întâmplă asta, pentru mine nu mai contează dacă mu­zica izvorâtă din acest proces are sau nu succes. Bucuria momentului depă­şeşte ori­ce.

– Iar personal…

– Personal, încă duc lupte, încă am îndoieli. Încă nu ştiu să asimilez pe deplin acest succes, mă tulbu­ră prezenţa lui. Este foarte ciudat să te vezi radiind pe ecran, să fii mândră de tine, dar totuşi să-ţi pui întrebări dacă asta este calea corectă. Poa­te şi soli­tu­dinea are doza ei de vină în aceste stări. Sunt iar singură de o bucată de vreme şi am hotărât să nu mai am nicio aşteptare la acest capi­tol. Las tim­pul să le aşeze cum vrea el. Este cum îţi spu­neam la început, deşi admirată mai mult ca nicio­dată, sunt aceeaşi Alexandra: mereu în cău­tări, ni­ciodată pe deplin mulţumită, plină de între­bări şi frământări. Acum, însă, plec să înfrunt noi provo­cări în… Asia. Promit să poves­tesc totul la întoar­cere!