Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Attila Pilbath (Fondator al Organizației „GeoEcologice Accent”): „Dacă un copil din zece învață să iubească natura, misiunea e îndeplinită”

L-am cunoscut la primul festival de blues al anului, în luna iunie, la Tușnad. Nu pu­team să îl ratez, pentru că Attila este chiar festivalul. El și-a impus ideea în care nu cre­deau nici cei mai apropiați prieteni, el i-a convins pe artiști să vină în mica localitate din Harghita, el a transformat terenul de fotbal abandonat într-un punct de întâlnire pentru iubitorii de blues din în­treaga țară. De la școala de nevăzători la susținător al trupei Nightlosers, fondator al unei organizații ecologice și al unor festivaluri muzicale, Attila Pil­bath a străbătut un drum lung, precum un scenariu de film.

Baraca din Tușnad

– Attila, de ce ai ales Tușnadul ca bază pentru festivalul de blues și pentru organizația eco­lo­gică? Este vorba de un patriotism local?

Documentare în Kenya

– Eu m-am născut în Sfântu Gheorghe, în ju­dețul Covasna, am început să cresc în Brașov, am fă­cut liceul de nevăzători în București. Aveam mari pro­bleme cu ochii, și acum mai am, dar, după 18 operații la fiecare din ei, mă descurc. Asta, pentru că în copilărie, părinții mei au aflat de un doctor foar­te bun, la Câmpina, m-au trimis acolo și ope­rația mea, spre deosebire de a multor altora, a reu­șit. La București, am devenit maseor, lucram, îmi mer­gea bine, dar pe ascuns stăteam cu cartea în față, la doi centimetri, și învățam pentru facultate. Chiar și mama îmi spunea să nu-mi mai bat capul, că am o viață bună, dar eu am dat și am intrat la fa­cultate, la Geografie. Mereu am fost un om de te­ren, de munte. Așa am și ajuns la Tușnad. Pornisem cu gaș­ca mea de rockeri, cu corturile, pentru o ex­cursie la Malnos Băi, însă când am ajuns, n-am gă­sit nimic. Un bătrân ne-a spus că nu mai e stațiunea de ani buni, să mergem în Harghita, la Tușnad. Am luat primul tren și ne-am simțit tare bine la Tușnad. Întâmplarea a făcut ca mai apoi să asist la disputa tatălui meu, care este constructor, cu un client. Ăsta îi datora niște bani, nu-i avea, și i-a zis lui tata că în schimb îi dă o căsuță la Tușnad. Tata s-a supărat, ce-i trebuie lui așa ceva, dar eu am intervenit și am spus „Îmi trebuie mie!”. Nu știu ce aveam în minte. Am mers cu un prieten: era o vilă frumoasă, eram tare mândru, când am băgat cheile în ușă, a sărit o bătrână „Hoții, hoții!” Greșisem casa! De fapt, casa oferită tatălui meu era o baracă, vai de ea. Pe locul acela am construit o pensiune și în spatele ei am refăcut baraca. Nu renunț în veci la ea, acum funcționează ca atelier al tată­lui meu.

„Dumnezeu crede în mine”

– Ești unul dintre oamenii care și-au păstrat vie pasiunea din adolescență: muzica.

La Tușnad Gastro Blues Fest

– Știi cum mi-am cerut soția în că­să­torie? Eram în public, la concertul B.B. King de la Paris, și el a zis la microfon „E aici, în sală, unul Attila, și vrea ca Ra­luca să fie soția lui”. Marele B.B. King! Cât am tras, prin ce relații am ajuns la ma­nagerul lui și l-am convins să facă asta! Și ea, chiar dacă eram de 10 ani îm­preună, mi-a zis „Nu știu, Atti, să mă mai gândesc”. Soția mea e singurul om care m-a susținut, a crezut în mine, cu festivalul de blues, restul toți glumeau, festival în Tușnad, n-o să iasă, o să te arzi rău de tot. Pasiunea mea cu muzica a început cumva, la… biserică. Pentru că eram obligat de părinți să merg acolo, să învăț pasaje întregi, să recit, am căpătat o reticență, nu cred în Dumnezeu, să nu aud, dar am sentimentul că El cre­de în mine. Festivalul e un exemplu! Să adun toți oa­me­nii ăștia laolaltă, americani, sârbi, să văd bucuria spec­ta­torilor… La biserică am în­tâl­­­nit un puști mai mare ca mi­ne, eu aveam 12 ani, care mi-a zis „Hai să-ți arăt ce e cu rockul”, și mi-a pus, la un ditamai ca­setofonul rusesc, Pink Floyd. Ioi, ioi, ioi, ce muzică! Lo­cu­iam pe stradă cu cel mai mare pirat de casete audio, de la el am învățat multă muzică. Ma­ma îmi mai dădea un ban să am la in­ter­nat, la București, de mân­care, eu mergeam la el și îmi fă­ceam plinul cu mu­zi­că. Apoi, primul meu business a fost să vând astfel de casete la „Lăp­tăria lui Enache”. Îi lu­am de la gară cu Dacia mea papuc, pe cei din Nightlosers, când ve­neau de la Cluj, sau pe cei din Quo Vadis, de la Ti­mi­șoa­ra, îi cazam, mă ocupam de ei când aveau concerte la Bucu­rești. La nun­ta mea, au cântat Night­losers și n-am lă­sat pe ni­meni să se apropie de ca­setofon, numai eu am pus mu­zică.

„Primul custode al unei rezervații protejate din România”

– Ce te-a atras spre eco­logie, cum ai fondat organi­zația „GeoEcologice Accent”?

Cu băiatul lui, viitor ecologist

– Totul a pornit de la refuzul ambasadei Statelor Unite de a-mi da viză pentru o excursie. M-am su­părat, am plecat în Kenya, și acolo mi s-au deschis ochii. Am înțeles ce înseamnă lupta pentru natură, ce-i o rezervație naturală, care-i importanța sa. În­tors acasă, am renunțat la slujba de asistent uni­versitar la Facultatea de Geografie și am pus bazele organizației. Inițial, n-a vrut nimeni să facă parte din echipă, așa că am scris primul proiect european îm­preună cu fratele meu și cu un foarte bun prie­ten. Am preluat calculatoarele aruncate de o bancă și am pornit la treabă. Am obținut fondurile nece­sare și așa s-a înființat în Tușnad primul centru de informare turistică din România, în anul 2000. Am continuat să promovăm ecoturismul în zonă, depla­sările cu biciclete, căruțe, mijloace nepoluante, excursii pe jos, la Lacul Sfânta Ana. Nu-mi dădea pace ideea pornită în Africa, de a deveni custodele unei arii naturale. La noi, nu se știa ce-i aia, eram refuzat cons­tant, până ce, după câțiva ani, am fost căutat de la minister „domne, dar ce idee bună!” Am devenit primul custode al unei rezervații protejate din România, Stânca Șoimilor. Apoi, al întregului ba­zin al Ciucului de Jos, vreo 3000 de hectare declarate „Sit Natura 2000”. Orice între­prinzător sau instituție care voia să facă ceva acolo trebuia să primească au­torizație de la mine. Iar eu nu dă­deam, dacă se crea un prejudiciu naturii, de aia au fost și multe resentimente, pentru că le-am stricat multor primari și afaceriști planurile. Asta, până când Liviu Dragnea a dat peste unul ca mine și, pentru a-și rezolva afacerile, a înființat „Agenția Națională a Ariilor Protejate”, iar acum își dau avize ei între ei.

– Ce direcții urmărește acum organizația?

– Ne axăm pe educația junio­rilor. Îi ducem în păduri, facem excursii, pe unii îi și învățăm lim­ba română, pentru că știu doar maghiara. Îi învățăm să se des­curce în natură și să o res­pecte. Dacă unul singur din zece va face asta, consider că misiunea este îndeplinită. O mare satisfacție apare atunci când un părinte vine și mă ia la rost, îmbufnat. „Ce ai făcut cu copilul meu?”. „Dar ce s-a întâmplat?”. „Păi, nu mă mai lasă să arunc gunoaie pe jos, mă pune să le colectez se­parat”. Primul copil din acest program avea, acum 20 de ani, opt ani. Acum este managerul unui pro­iect european, iar eu lucrez ca asistent al lui.

– Care este legătura între cele două proiecte de suflet ale tale, festivalul și organizația ecolo­gi­că?

– Cred că fiul nostru, în vârstă de cinci ani. Ne e dor de București, de rit­mul, de activitățile culturale de acolo, dar am decis să locuim aici, pentru el. Să poa­tă zburda și alerga cu bicicleta, să respire aer curat, să crească într-un mediu curat, sănătos. Visul meu este ca acest fes­tival să devină tradiție, iar peste ani, când fiul meu se va întoarce de la studii, să-l preia de la mine și să-l ducă mai departe. Să fie mândru de ce am făcut. Dra­gostea de natură tot spre copii se în­dreaptă, să le lăsăm un loc mai curat, mai prietenos.

(La sfârșitul lunii august, Attila organizează prima ediție „Tușnad Rock Fest”.)

Foto: ADRIAN MOCIULSCHI (1)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian