Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Taraful Ionică Minune și Mieluță Bibescu, la Brezoi

Festivaluri, concerte, muzici…

Uralele și strigătele de „Bis! Bis!” s-au prelungit până după miezul nopții, pe arena amplasată între dealurile împădu­rite din Țara Lotrului. Recitalul lui Ionică Minune și Mieluță Bibescu a adus adevărate momente de magie muzicală. Deși cei doi giganți ai cântecelor lăutărești „le zic” împreună de peste patru decenii, ocazia de a-i vedea pe o scenă din România este rarisimă, drept care a fost îndelung savurată de publicul tânăr al festivalului „Șaraimanic”.

Mereu cu gândul la muzică

Ionică Minune

Localitatea Brezoi, de la gura Văii Lotrului, a devenit în doar câțiva ani o destinație, binecunos­cută a amatorilor de muzică blues și rock. Și nu doar din România! Mulți europeni își fac vacanțele în funcție de programul de la Brezoi. Este meritul lui Mihai Mugescu, cel care a instalat pe malul unui râu o scenă, și a creat un festival care a cres­cut încet-încet, de la an la an. În vara aceasta, scena din­tre dealuri a găzduit mai multe festivaluri, culminând cu suita de cinci spectacole ale ameri­can­cei Beth Hart. Între 6 și 8 august, între concer­tele de blues și de rock, a fost găzduit și festivalul de muzică lăutărească „Șaraimanic”. Așteptam de mult un astfel de eveniment, care să adune laolal­tă crema acestui gen muzical atât de îndrăgit, iar el a fost pus la punct de Larisa Perde, tânăra care prin entuziasmul său a revigorat de câțiva ani scena muzicii lăutărești, ce trecea printr-un con de umbră. Nume grele, precum Marian Mexicanu, Neluță Neagu, Ionel Tudorache au urcat pe scenă, iar tara­furile tinerilor Bogdan Simion și Corina Sârghi & Jean Americanu au făcut față cu brio provocării. Mai toate trupele și mai toți interpreții obișnuiesc să urce pe scenă, să-și spună „poezia”, aproape la fel în fiecare seară, și apoi să pornească spre urmă­toarea cântare. Taraful lui Ionică Minune și Mieluță Bibescu a creat însă un moment unic, irepetabil, o adevărată cursă în viteză maximă, demonstrație de virtuozitate, fără plasă de siguranță. Admirat de cei mai mari acordeoniști ai lumii, între care își are locul.

„De la muzica lăutărească îmi trag eu seva”

Mieluță Bibescu

Ionică Minune cântă de ani buni în circuit închis, de când s-a întors de la Paris. Pentru pu­blicul larg din România, el este mai degrabă o le­gendă, un artist inaccesibil, pe care foarte puțini l-au ascultat în concert. Nepot și fiu de lăutar de țară, cu un talent precoce, Ionică i-a uluit pe cei mai mari lăutari ai Bucureștiului anilor 60, care l-au luat sub aripa lor. Virtuozitatea sa i-a adus apoi o carieră internațională. „Știu că vorbesc ca un copil, dar viața mea e plină de fantezie și de voioșie. Am mereu în minte jazz și simfonic, dar nu pot să nu cânt muzică lăutăreas­că, de petrecere, de aco­lo-mi trag eu seva. Când sunt în străinătate, aia îmi ali­nă dorul de casă. In­spirația e mereu lân­gă mine, nu mă pă­ ră­sește niciodată. Unde merg eu merge și inspi­rația. La mi­ne nu există pauză, nu are cum, chiar dacă în momentul ăla fac cu to­tul alt­ceva, nu mă gân­desc decât la muzică. Un­de mă duc, e în ca­pul meu un amal­gam de mu­ zică, de idei, pe care le aplic pe acor­deon, ime­diat ce ajung acasă”.

„Pe Ionică l-am cunoscut în tren”

Pionier al clarinetului în muzica lăutărească, Mieluță Bibescu a pornit dintr-o familie de muzi­canți bucureșteni rasați, tatăl său, Florică Bibescu, fiind concert maistru al Orchestrei Simfonice Radio. Tot tatăl i-a fost și farul călăuzitor în viață, iar învățămintele sale i-au fixat tânărului Mieluță traseul ce l-a dus pe mai multe continente, interpre­tând folclor, jazz, muzică lăutărească sau clasică. Învins de dorul de casă, s-a întors, și el, de mai mulți ani, în Bucu­reștiul natal.

„Ne-a plăcut foarte mult reacția publicului de la Brezoi. Dar trebuie să îți spun că eu niciodată nu cobor de pe scenă spunându-mi: «Băi, ce tare ai fost, uau, ești bun!». Mai sunt unii care nu-și mai încap în piele, «m-ai văzut, sunt măreț, ca mine nu mai cântă nimeni!». Găsesc asta dezonorant pentru un mu­zicant, o atitudine ce nu duce la nimic. La cât am studiat și la ce experiență am, îmi zic mereu că se putea mai bine. Ci­neva din mine îmi șoptește, «uite, acolo puteai face altfel». Important e cum pui în noaptea aia capul pe pernă, ai dus-o la capăt, te-ai achitat, doar ai ajuns la mal, sau ai făcut mai mult de atât? Dacă te gândești că ai păcălit publicul, ești pierdut, te-ai păcălit pe tine. Ne-am adunat pe scenă băieți buni, nu suntem doar noi doi, cei din spate contează enorm, ne cunoaștem, știm ce avem de făcut fie­care, s-au creat niște legături între noi, dar nu repetăm îna­in­te. Pe Ionică l-am cunoscut în tren, eu mergeam la o rudă din Oltenița, el nu știu unde mergea. Avea acordeonul la el, mi-a cântat ceva și i-am zis «Dar ce fru­mos știi să cânți”». Era con­știent de atunci de valoarea lui, chiar dacă nu eram decât doi puștani, nu ne dăduse cașul la gură. Mai târziu, ne-am revăzut la București, pe amândoi ne luase sub aripa lui Toni Iordache, ne simpatiza și ne încuraja, așa am pornit noi. Avem multe amintiri și multe momente petrecute pe scenă îm­preună. Important e să iasă bine. Eu stau mai în banca mea, dacă am de cântat trei note, atâta cânt, să iasă cât mai bine, el e năvalnic, accelerează, prinde viteză, nu-i faci față, dacă nu ești bun te lasă în urmă. Mă mai întreabă colegii, «Bă, cum reziști?». Dar eu sunt cel care pasează decisiv, eu ridic mingea la fileu. Acum, eu n-o să fiu nicio­dată acor­deonist și nici el clarinetist, fiecare cu mă­mă­liga lui, dar asta nu înseamnă că nu se naște o riva­litate între noi. Fiecare cu mândria lui individuală, ca într-o trântă, dar cu respectul cuvenit celuilalt. Am pornit ca o echipă, ne dăm mâna, la final ieșim din arenă cu bine, nevătămați”.

În urmă cu 50 de ani, pe Valea Lotrului se auzea huruitul excavatoarelor, care înălțau zidurile bara­jelor pentru hidrocentrale. Locul lor a fost luat de serbări. Serbări ținute pe iarbă verde, sub cerul liber, la care cântă mari vedete ale muzicii româ­nești și internaționale. La Brezoi se scrie o istorie nouă. Mica localitate, aproape necunoscută, devine capitală a muzicii.

Foto: VALENTIN RĂZVAN

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian