Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

O iubire imposibilă

Foto: Shutterstock

Cândva, ca dintr-o lume de basm, îmi aduc aminte de dra­gostea și prie­tenia neobișnuită din­tre o pisicuță tigrată și un cățeluș numit Mufi, blând, cu ochi ca­tifelați ca de copil, care râdea tot timpul. Da, uneori cățeii pot râde dacă sunt fericiți. Po­vestea este adevărată, de o sensibilitate ne­aștep­tată pentru cei din lumea necuvân­tă­toarelor. Meri (pe atunci încă fără nume) era o pisicuță de stradă. Ne îm­prietenisem, eu dân­du-i zilnic resturi de mân­care. Ea mă aștepta fix la ora 14, când mă în­tor­ceam de la serviciu, stând co­coțată pe gard. Avea o rană urâtă pe torace și, bineînțeles, am început s-o în­grijesc și s-o pansez zilnic, cu o fașă albă, ce semăna cu o bluziță. Co­piii de pe stradă o strigau: „pisica cu ie” și râdeau de ea, dar ei nu-i păsa, fiind preocupată numai și numai de cățelul Mufi, pe care îl însoțea în plim­bările noastre zilnice, mergând țanțoșă pe lân­­gă el, cu trap ușor, ca un cal în buestru. Popo­seam într-un părculeț mic și Meri stătea de pază, pitită în iar­bă, și dacă din nefericire trecea întâm­plător pe acolo vreun dușman „ima­gi­nar”, se năpustea ca o ti­groaică să-și apere iubitul. Acest lu­cru s-a întâmplat de mai multe ori, țin minte oda­tă s-a aruncat ca o furie pe doi bieți șoricari, ca­re nu erau rău inten­ționați, ci mai curând le era a joacă.

Într-o seară geroasă de iarnă am mers în vizită la un vecin și am stat până noaptea târziu. La ple­ca­re, în fața casei amicului nostru, Meri ne aștepta zgribulită într-un pom. Când ne-a văzut, a început să miaune disperată, a coborât și, ca de obicei, ne-a condus până acasă. Înduioșați de in­sis­tențele și de dragostea ei față de noi, de data as­ta, am luat-o în casă. Fericire mare și totală pen­tru toți patru. A tre­buit să ne cumpărăm un pat mai lat, deoarece animăluțele noastre se aruncau seara primele în mijlocul patului, noi nemaiavând aproape loc. Meri se uita uneori fix la Mufi, torcând ușor, și din pri­vi­rea ei verde, stră­lucitoare, aș spune mai sclipitoare decât sma­raldul, se revărsa atâta dragoste pentru cățelușul nostru, încât aceste efluvii parcă prindeau viață și ne învăluiau în aburi de fericire pe toți patru. Meri a fătat și Mufi a stat tot timpul cu bo­ti­cul în cutiuța ei, lingând fiecare pui apărut la viață. Această poveste înduioșătoare ne arată nouă, oa­me­nilor răi și neîndurători, cât de pură și dezin­te­re­sată poate fi prietenia dintre animale, dacă noi, stă­pânii, îi înconjurăm cu dragoste și blân­dețe. Des­prinsă parcă dintr-o lume vrăjită, ireală, rămân cu o dulce amintire a acelei perioade și îmi șterg pe furiș o lacrimă, nu din ochi, ci din sufletul meu de mare iubitoare de animale. Am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa…

ELISABETA E. – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian