Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Îndreptar medical

– Remedii rapide contra durerilor –

Arsuri la stomac

Sfaturile farmacologului

* Optați pentru pan­samentele antiacide, care nu con­țin calciu, dar sunt o com­­binație de săruri de mag­­neziu și săruri de alu­miniu.

Sfaturile fitoterapeutului

* Preparați un ceai de busuioc, anason, sal­cie albă și unguraș, în părți egale. Beți 2 cești pe zi.

* Masați-vă plexul cu 1 picătură de ulei esențial de mu­șețel și 1 picătură de ulei esen­țial de roz­ma­rin, diluate în 15 pică­turi de ulei ve­getal (de nu­că sau de migdale dulci).

Ce să faceți

* Consultați medicul dacă simp­to­mele se pre­lungesc, dacă sunt în­so­țite de tuse în poziție cul­cată sau dacă revin.

* Limitați stresul, tu­tunul…

Ce să nu faceți

Să nu vă întindeți pe pat la mai puțin de un sfert de oră după ce ați mân­cat.

Balonări

Sfaturile farmacologului

* Anumite pansamente di­gestive care conțin argilă, căr­bune activat sau derivați de di­meticonă, calmează dis­con­fortul provocat de pre­zența excesivă de gaze la nivelul intestinului (flatu­lență) sau al sto­ma­cului (aerofagie). Aten­ție: cărbu­nele activat și deri­vații de dime­ticonă pot dimi­nua e­fec­tele medicamentelor, pe ca­re le luați. Deci, admi­nis­trați-le la distanță de 2 ore.

Sfaturile fitoterapeutului

* Un ceai din țintaură, schinel (Cnicus benedictus), salvie și fenicul, în părți egale (1 lingură de plantă la o ceaș­că de apă). Se beau 3 cești pe zi, vreme de 3 săptămâni.

Ce să faceți

* Verificați dacă nu sunteți intoleranți la lactoză și dacă balonările însoțite de diaree apar după ingerarea de pro­duse lactate.

* Mâncați liniștit, meste­când bine.

Ce să nu faceți

* Să nu fumați, să nu mes­tecați gumă, să nu beți bău­turi ga­zoa­se.

* Să nu faceți abuz de var­ză, de feculente și de ali­mente bo­gate în fibre.

Dureri menstruale

Sfaturile farmacologului

* Puneți pe abdomen o buiotă sau un capac încins, înfășurat într-un pro­sop.

* Suplimentar, luați eventual pa­racetamol sau ibuprofen.

* Luați în seamă administrarea pilulei anticon­cep­ționale sau apli­carea unui sterilet, care dimi­nuează considerabil aceste dureri.

Sfaturile fitoterapeutului

* Cu o săptămână înainte de ci­clu: un amestec – în părți egale – de bătătarnică (Senecio vulgaris), pe­lin, salvie, filimică, veronică și mu­șețel sub formă de ceai (2 cești pe zi).

* În timpul durerilor: 1 pi­cătură de ulei esențial de chi­paros și 1 pică­tură de ulei esen­țial de tarhon, amestecate într-o linguriță de miere și înghițite de 3 ori pe zi.

Ce să faceți

* Să v-apucați de yoga, pentru că activitatea fizică și re­laxarea ate­nuează simpto­me­le.

* Să urmăriți nivelul vitaminelor B6 și D din or­ga­nism. Adminis­trarea lor diminuează dismenoreea.

Ce să nu faceți

* Să nu luați aspirină pentru calmarea durerilor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian