„Nu îmi vine să cred că mai există oameni care să privească în jos” (Scrisoarea: „Am nevoie cu disperare de ajutor”, F. AS nr. 1476)

Stimată doamnă directoare Sânziana Pop și dragi cititori ai revistei „Formula AS”,
Vă scriu aceste câteva puține rânduri, ca să vă mulțumesc că mă ajutați să trec peste greul vieții pe care nu pot să-l duc singur. Nu îmi vine să cred că mai sunt oameni cu suflet atât de mare care să privească în jos, spre cei ce au nevoie de ajutor. Cu siguranță sunt oameni ce îl iubesc pe Dumnezeu.
Doamnă dragă Sânziana, pentru mine, revista ce o conduceți este ca un înger al lui Dumnezeu, și nu numai pentru mine, ci pentru toți cei pe care i-ați ajutat și îi ajutați în continuare.
Dumnezeu vă iubește, așa cum vă iubim și noi. Mă rog pentru sănătatea dumneavoastră, a tuturor.
JURCA IOAN – str. Batiz nr. 15, bl. D5, sc. A, ap. 3, Hunedoara, cod 331149, jud. Hunedoara
„Din toți banii primiți mi-am luat lemne” (Scrisoarea: „Spune că trebuie să sufere, ca să se mântuiască”, F. AS nr. 1368)
Mă numesc Alistar Ana, am 91 de ani, sunt din comuna Podoleni, județul Neamț. Vă anunț că am primit ajutorul de la fundația dvs. și vă mulțumesc foarte mult. M-au ajutat și mulți oameni, dar nu le mai știu numele. Am bătrâneți grele și uit. Din banii pe care i-am primit, mi-am luat lemne de foc. Din toți! Cum m-am bucurat eu atunci, așa să vă bucure Dumnezeu pe toți. Sunteți în rugăciunile mele, în fiecare seară. Dumnezeu să vă facă parte de toate. Acum am pe cineva care stă cu mine și m-a ajutat să vă scriu și să pună scrisoarea la poștă. Doamne ajută pe toată lumea!
ALISTAR ANA – str. Gării nr. 24, com. Podoleni, jud. Neamț, cod 617335