Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Toamnă la via din Rușchi

Rușchiul a fost cândva un mare platou de vii. Era aproape de Țicleni, dincolo de pădurea Măiaga. Tibi Mun­teanu din Valea Morii, prieten din clasele pri­mare, povestește că și-a petrecut în Rușchi toată copilăria. Am fost și eu de câteva ori în viile de-aco­lo. Bunicul Ilie avea trei parcele și ne duceam să vedem cum se coc stru­gurii. Ca să ajungă la vie, amicul Tibi pleca din Valea Morii spre Capul Viii, trecea Culmea și cobora în Rușchi. Însoțit de vărul său, Sâle, de vărul Cucu și de bunicul Vasile Munteanu, el păzea turmele de porci, oi și capre și cirezile de vaci. Gospodar de frunte în sat, bătrâ­nul Munteanu avea contracte cu Cehoslovacia și Polonia, unde vindea sute de porci mangalița pe an.

Toamna atrăgea multă lume în Rușchi. Veneau culegătorii, care duceau zeci de care de struguri pe zi, iar culesul umplea cerul cu miresme crude, de ana­­nas. Dincolo de rândurile de „italiană”, „novă”, „tereaz”, „crâm­po­șie”, „frâncușă”, „șarbă” și „tă­mâ­ioa­să”, deasupra viilor, se afla un conac impresio­nant: Conacul lui Dumitru lu’ Uță. Clădirea din lemn avea camere mari și era un spa­țiu de dormit ca în po­vești. Nu lipseau soba de gătit și masa de mân­cat. Mulți iubitori de vie rămâneau peste noapte, gă­sind loc la conac. Cum începea luna octombrie, cum satele își mutau… sufletele între vii. Ve­neau Tata Ilie și Mama Torica, Mitică Gheban, Gheorghe Ciolca, Victor Cucu și mulți alții. Printre cei mai gospodari erau bătrânul Suditu, tatăl lui Pe­tronică, directorul școlii generale din Bărbătești, la care am învățat. Un frumos obicei intrat în poveste, se ținea la pivnițele subterane ale conacului. Pline de butoaie cu vin nou și chiar cu vin vechi, lăcașurile sub­pământene aveau cheile la vedere, atârnate în pereți. Muș­teriii, veniți storși de oboseală de la cu­les, nu mai stăteau mult pe gânduri: deschideau ușa pivniței, intrau, umpleau cana cu vin o dată, de do­uă ori și gata, plecau spre casă. Era o înțelegere cu stă­pânii, puteai să bei, dar nimeni nu se îmbăta. La săr­bători, se tocmeau pe­tre­ceri la beciurile mai bo­gate din zonă, și veneau și ban­­de de lăutari. Copiii se dis­trau pe margini, prin alu­nișuri, jucau poarca și călu­ții, tele­fonul fără fir, bâza și fripta. La plecare, cule­geau me­re, pere, prune și smochine și le duceau bu­ni­cilor. Tibi își amintește de vrednicia moșului său, Vasile. În fiecare toamnă, bă­trânul lua slugi și câini și ducea la Lainici, pe Va­lea Jiului, peste 500 de porci man­galița, care mâncau toa­tă iar­na jir și ghindă. Oamenii își făceau și ei rân­dul la cu­les de ghindă și jir, fructe uleioase, pe care le ames­tecau cu porumb, ovăz, grâu și soia, și le dă­deau de mâncat animalelor din ogradă. Ce se în­tâm­plă astăzi în podgoriile din Rușchi? Răspunsul e trist: au dis­părut fără urmă. Le mai ține în viață vreo amin­tire, până se va stinge și ea.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian