Selecția „Formula AS”

* Florin Lăzărescu, „Noap­tea plec, noaptea mă-n­torc”, roman, Editura Po­li­rom (tel. 0232/21.74.40), 206 p.

O minte exersată în lecturi învață să deosebească fibra na­turală care rezistă la temperaturi înalte de cea sintetică, sau să distingă amestecurile în proporții diferite. Florin Lăzărescu e fra­pant de natural, de autentic. Dar ca să ajungi la acest tip de scriitură e chiar mai greu decât atunci când dai frâu liber imagi­na­ției. Cu atât mai mult cu cât trebuie să constru­iești identitățile perso­na­jelor, să sugerezi bio­grafii, să le angrenezi în­tr-o poveste mai ales prin felul lor de a vorbi. Florin Lăzărescu reu­șește admirabil acest tip de proză realistă aparent simplă, pe înțelesul ori­cui, care ne face să intrăm în trăi­tul altora. Reinventarea realității prin limbaj specific dă în roma­nul lui intensitate umană și tex­tură emoțională banalului coti­dian. Urmărindu-i în timp proza și publicistica, îi apreciam și pâ­nă acum auzul muzical, capa­citatea de a-și plasa so­cial personajele prin felul cum vor­besc, spiritul ludic, dar și faptul că textele lui cu oameni obișnuiți se des­chid spre interpretări sociologice ale derivelor contemporane și mai ales spre zone în care se ames­­te­că frumusețea și sordidul, bună­tatea și cruzimea, dem­ni­tatea și umilința. Asta se vede, se aude și în „Noaptea plec, noap­tea mă-ntorc”, în care regăsim o reali­tate familiară românilor, care in­cită la co-relații personale. Per­­so­najul principal, Pavel Io­van, zis Moș Mistrie, e semni­fi­cativ pentru o ca­tegorie nume­roa­să de țărani ne­voiți să mun­cească în cons­trucții, să facă na­veta pe șan­tie­rele urba­ne. Oa­meni cu o iden­titate mutan­tă, supuși de ne­voie unei ierarhii de putere, care se autootrăvesc de ne­putința de a ri­posta. Fără psi­hologie și ideo­logie, doar din dialog și fapte, Florin Lăzărescu știe cum să te facă să empatizezi cu Moș Mis­trie, să percepi fra­gilitatea lui în mijlocul banalității cotidiene, apele tulburi în care se scaldă cu ancestralul sentiment de apartenență și loialitate zdrun­cinat. Legăturile de rudenie, de prietenie, relațiile de muncă, bună­cuviință, toate sunt pertur­bate și singurul mod al lui Pavel Iovan, țăran oropsit să mun­ceas­că de o viață pe șantiere, de a se ri­dica deasupra vieții lui mi­ze­rabile e sporovăiala. Moș Mistrie vorbește mult, exasperându-i pe toți cei din preajmă – rude, colegi, necunoscuți întâlniți în naveta zilnică. Meseria­șul în preajma pensionării împăr­tășește tuturor neca­zu­rile lui, tracasările în de­mersuri birocratice, frica de șomaj și sărăcie, debusolarea între lumea știută și cea nouă, digitalizată, cu care nu se poate familiariza, dar în care copiii lui sunt perfect integrați. Apar în text și dramele celor plecați să muncească la negru în străină­tate, ale celor ce nu-și mai pot plăti ratele la Bancă, ale celor ce trudesc până la epuizare peste pro­gram de teama de a nu-și pierde locul de muncă. Moș Mis­trie e un fel de Moromete al ca­pitalismului românesc din zilele noastre, la fel de autentic și ex­ponențial. Faptul că Florin Lă­zărescu e și scenarist (între altele a scris scenariile la două filme premiate ale lui Radu Jude – „Lampa cu căciulă” și „Afe­rim”) mă face să cred că „Noap­tea plec, noaptea mă-ntorc” ar putea fi ecranizat cu succes.