Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

IRINA–MARGARETA NISTOR (critic de film): „Hapurile amare sunt mai ușor de înghițit cu zahăr”

„Când răul e învelit în ceva dulce pare mai suportabil”

Foto: Agerpres – 2

– Încep interviul cu un compliment: în toate aparițiile dvs. de pe micul ecran, sunteți plină de bucurie. Zâmbiți și răspândiți optimism, lucru rar în vremurile acestea pline de amenințări. Cum reușiți?

– În primul rând, eu sunt zâmbitoare „din fire”. Un dar de la Dumnezeu. Apoi, sunt zâmbitoare pen­­tru că încă din anii copilăriei mi s-a explicat că dacă ți se zâmbește, să zâmbești și tu, la rândul tău. Și mai încerc să zâmbesc și în speranța unei molip­siri binefăcătoare, cu speranța că cei care mă văd vor fi și ei mai senini și mai fericiți. E un zâmbet sincer, asta pot să-ți spun clar. Iar bucuria vine și de la cinema, fără îndoială. Din filmele bune care-mi fac atât de mare plăcere. Fac o profesie care mă bucură cu adevărat. Chiar și când mă supăr pe filmele care-mi displac, tot zâmbesc puțin. Zâm­besc ironic, adevărat, dar tot zâmbet e și acela. În noi, toți, există o bucurie lăuntrică, chiar o feri­cire interioară, pe care trebuie, însă, să o construiești și, mai ales, să ți-o aperi cu grijă, să nu pătrundă cine nu trebuie în lumea ta.

„Veștile proaste trebuie puțin cernute”

– Oare lumea despre care vorbiți rezistă și pe vremurile astea de pandemie, în care suntem ame­nințați permanent?Universul s-a colorat în gri…

Filme românești pe care merită să le vedeți

– Hmm… Veștile proaste, întâi de toate, trebuie să le cerni puțin și să ai discernământ. Vezi, cum eu am terminat limbi străine și am făcut și ceva ling­vistică, la mine totul are o legătură cu seman­tica, și mi se pare că sunt niște cuvinte înrudite, când spun „cernut” și „discernă­mânt”. Vremurile astea de pan­demie probabil că o să mai dureze, și de­pinde foarte mult de dis­cernă­mântul și de în­țe­lep­ciu­nea noastră, dacă putem să le mai scurtăm nițel… În rest, echili­brul interior se obține prin educație, prin ideea de a exista tot timpul o cum­pănă, pe care să știi să o ții și s-o echilibrezi ca într-un la­borator al unui alchi­mist. Și atunci, lucrurile sunt mai puțin dra­matice. Și-apoi, cu ironie poți să tra­tezi, în prin­ci­piu, orice. Și parcă sunt mai ușor de înghițit hapu­rile „with a spoon of sugar” (cu o lin­gură de za­hăr), ca-n filmul „Sunetul muzicii”. Dacă sunt învelite în ceva dulce, parcă sunt ceva mai supor­tabile decât dac-ar fi otravă pură.

„Nu cred că griul este cea mai rea dintre culori”

– Și-apoi, dragă Delia, să știi că griurile sunt im­portante. Când spun asta, mă gândesc și la cine­ma, la începuturile sale, când era totul alb-negru. Dar griurile dominau, de fapt, și dădeau un anumit tip de rafinament și de contur. Așa că nu cred că griul este cea mai rea dintre culori. Știu că la noi se asociază cu o conotație tristă, dar n-aș fi atât de în­grozită de culoarea asta. Și-apoi, există și culoarea gris perle, știi, iar eu ador perlele, încă de pe când avea bunica un șirag pe care-l îndrăgea tare mult. Aș prefera acest gri, des­pre care lumea a­proa­pe că nu știe, dar care mie îmi în­nobi­lează sufletul. Și mai există și po­sibilitatea să zbori peste gri, să sur­vo­lezi răul. Mie îmi place la nebunie să sur­volez norii, atunci când reușesc să zbor cu vreun prie­ten care are a­vion și mă lasă din când în când (n-am bre­vet!, dar bine su­pra­ve­gheată) să fiu puțin la manșă. Atunci mă simt în al nouălea cer. Și poate că, uneori, când vezi lumea de sus, parcă și lucrurile sunt mai flou, mai suportabile. Iar apropo de frică, trebuie să știi să ții bine hățurile, s-o stăpânești, pentru că, dacă apucă să te stăpânească ea pe tine, e prăpăd.

„Filmul românesc trece prin flux și reflux”

– Care mai e at­mo­sfera la festivalurile de film? Sunteți în per­ma­nentă mișcare, de la un festival la altul, în legă­tură cu o mulțime de oa­meni cărora le „luați pulsul”…

– Atmosfera e de bu­curie curată! Cum a fost la Cannes, unde veneam după un an de pauză. Lu­mea e poate ceva mai îngăduitoare cu filmele și, mai ales, acel public care, chiar dacă e „de specia­litate”, devine dintr-odată „normal”, vrea pur și sim­plu „la cinema”, vrea să vadă totul de-adevă­ratelea, în di­rect, pe marele ecran.

– Care mai e si­tuația filmului româ­nesc? Când­va era o speranță. S-a stins?

– Nu, nu mi se pare că s-a stins. Cred că este ca la Marea Mediterană. Adică există flux și reflux, flux și reflux… N-aș zice chiar că s-a stins, mi se pare cam dură afirmația. Belgienii spun, de exem­plu, că „de-abia aștep­tăm să vedem filmele româ­nești”. Le plac, chiar dacă ele încep cam greu, adică durea­ză ceva până intri în atmosferă. În rest, au fost prezente la toate festivalurile, au luat pre­mii peste tot, de la începutul anului încoa­ce, dar eu tot mai aș­tept un film la care să vă pot îndemna să mer­geți cu toată inima. Deo­camdată, recoman­darea ar fi „Neidenti­ficat”. L-am văzut de două ori, la distanță de două zile! A, da, și încă un documentar: „Holy Father”. Da, deci Apetri, cu filmul „Neidentificat”, și An­drei Dăscălescu, cu „Holy Father”. Apoi, mai e un film care mi-a plăcut mult, deși titlul m-a ținut oarecum la distanță, chiar dacă era pe englezește: „Girl Poop”… A luat premiu la Moscova, și chiar dacă este un umor nu doar negru, ci și extrem de amar, e foarte bine construit de regizorul Huțuleac, și cred că ar trebui văzut, așa cum abia aștept filmul din toamna asta, care se cheamă „Copa­cul Dorin­țelor și amin­tiri din copilărie”, tot în regia lui Hu­țu­leac, un film pentru toată familia. Și mai este și „Berli­ner”, o comedie politică, la concurență cu talk-show-urile, pe care le vedem în fiecare seară…

– Există vreun film special, căruia să-i dați premiu cu coroniță?

Irina Margareta Nistor și actorul Florin PiersicI

– Există: „Dune”, filmul ovaționat la Ve­neția, unul dintre cele mai spectaculoase filme pe care le-am văzut vreo­dată. O adevărată ca­podoperă. Este, în pri­mul rând, un fel de co­regrafie a picturii, a ima­ginii. Ideea filmului a pornit de la un tablou, un fel de a transpune totul în imagini care au un anumit tip de muzica­liate, de perfecțiune, de n-ai vrea să se mai termine niciodată. Așteptați să vină „Dune”. Credeți-mă că n-o să vă pară rău!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian