Școală pe viu sau online?

– În harababura produsă de pandemie și în școli, am vrut să aflăm părerea unor părinți despre felul în care ar trebui rezolvată problema –

Andrei Ilinca, 40 de ani, avocat

„Problema este că mă uit la copilul meu și văd că psihic nu e bine”

(Face o pauză lungă înainte să vorbească. Îmi spune că abia în mo­men­tele astea, în care trebuie să vorbești despre o pro­blemă, conștientizezi cu adevărat gravitatea ei.)

„Sunt două aspecte aici care se bat cap în cap. Pe de-o parte, sen­ti­men­tul meu de părinte, că îmi știu co­pilul în siguranță, la adăpost de boală. În plus, oricum am întoarce proble­ma, este evident că exis­tă o le­gă­tură între mersul la școală și numărul de îmbolnă­viri. Ideal ar fi fost, într-o so­cietate să­nătoasă și civili­za­tă, ca autoritățile să testeze copiii zi de zi, iar școala să meargă înainte. Noi nu trăim însă în societatea asta ideală. Soluția adoptată, cu școala online, este pom­pieristică, fără îndoială, dar e o soluție. Pot în­țele­ge asta. Problema este că mă uit la copilul meu și văd că psihic nu e bine. Nu mai e ace­lași. E bul­ver­sant și pentru el, să ducă toată ne­bunia asta: on-off, închis-deschis, școală-tabletă, singur-cu co­legii. E apatic, nu mai are poftă de mân­care, îl sur­prind de multe ori privind în gol, îl întreb ce are și îmi spune că nimic. Iar școala pro­priu-zisă e un dezastru! De când cu tableta și online-ul, nu mai dă niciun randament. Am încercat să-l trag deopar­te, să vorbim prietenește, singurul lucru pe care l-am smuls de la el a fost că îi e dor de colegi. Nu vrea să admită că e trist, dar nici nu e nevoie, se vede cu ochiul liber. Mi se rupe ini­ma când îl văd așa. E clar că se îndepărtează de ex­periența reală cu școala. De realitatea lui, de viața lui de copil. Nici nu ne dăm seama de impactul psi­hologic imens al lucrurilor care se întâmplă acum în viața copiilor noștri. Sigur, și noi, părinții, resim­țim o parte din greul ăsta, dar până la urmă, noi sun­tem mai tă­bă­ciți, mai uzați, mai obișnuiți să tra­gem. Ei sunt la început de drum, fragili, necopți, ușor de dat peste cap. Se uită un lucru important: școala nu e doar un spațiu unde acumulezi cu­noș­tințe, e și un spațiu pentru deprinderea unor abilități emoționale. Iar când spațiul ăsta lipsește, copiii n-au cum să nu sufere. Văd asta în fiecare zi în ochii copilului meu”.

Răzvan Neama, 37 de ani, lucrător comercial

„Nu poți să-ți pui palma-n fund și să închizi școlile!”

(Trei copii are Răzvan: un băiat de 11 ani, o fe­tiță de 8 și un alt băiat de 3 ani. Îmi spune că pen­tru el, situația din familie e mai gravă decât boala.)

„Domnule, i-au zăpăcit de cap pe copiii ăștia! Nu vreți să știți cum e la mine acasă… Balamucul de pe lume! Regret și acum că nu am boxă la apar­ta­mentul în care locuim, pentru că nu mai pot, vă dau cuvântul că nu mai pot! Dacă aveam boxă, in­tram de zece ori pe zi în ea, urlam să nu mă audă ni­meni și ieșeam mai liniștit… Așa, și eu, și ne­vastă-mea, ținem în noi până când n-o să mai pu­tem. Îți vine să strigi la copii, dar au ei vreo vină?! N-au absolut nicio vină bieții copii pentru aiureala asta! Acum te duci la școală, acum nu te mai duci! Eu înțeleg: e mizeria asta de boală care a dat peste lume, dar, mă, frate, din 2020, de când ăștia care ne conduc au aflat ce se întâmplă, până acum, în no­­iembrie 2021, chiar nu au fost în stare să se or­ganizeze, ca să aibă copiii o viață normală și, odată cu ei, și noi, amărâții de părinți?! În alte țări cum se poate? Or fi și unii care au bani de bone, de ta­ble­te și de profesori particulari, dar românul sărac ca mine e distrus de ce se întâmplă… Copiii fac lec­țiile ba pe telefonul lu’ nevastă-mea, ba pe tele­fo­nul meu! Și măcar de și le-ar face… Dar când ești acasă și-ți sare pisica în brațe și ăla mic începe să plângă că nu-și găsește unicornul, ce mama ei de școală mai e asta?! Bătaie de joc! Nu știu, nu știu, nu credeam că o să trăiesc așa ceva, dar chiar nu poți să închizi școlile, să-ți pui palma în fund și să lași o țară întreagă cu ochii în soare!”.

Cristina Cazimir, 43 de ani, arhitect

„Nu știu ce mamă ar pune viața copilului ei în primejdie”

(Îmi spune că atât timp cât vorbești cu copilul tău deschis, ca unui prieten, orice situație, chiar și cea în care ne aflăm acum, e mult mai ușor de ges­tionat. Mă asigură că, la cei 9 ani ai ei, fetița ei este foarte matură.)

„Știu că sunt probleme, nu sunt naivă, dar si­tua­ția asta diferă de la caz la caz, de la copil la co­pil. Sin­cer acum, cu mâna pe inimă spun, ca mamă, în contextul pandemiei, pentru mine, pentru soțul meu și pentru Marta, e mult mai bine așa, cu școală online. S-o știu în siguranță, acasă, s-o am per­manent în atenție, s-o știu ferită de virusul ăsta, ca­re ne-a lovit pe toți. Nu știu ce mamă ar pune viața copilu­lui ei în primejdie… Știu că există destui care banali­zea­ză pande­mia, dar eu, personal, o iau foar­te în serios. Nu vreau să accept nici măcar 1% posi­bilitatea ca fiica mea să se îmbolnă­veas­că mer­gând la școală. Și, slavă Domnului, sun­tem printre cei norocoși: și eu, și soțul, lucrăm de aca­să. Chiar i-am spus Martei că, uite ce fa­milie serioasă sun­tem, fiecare în camera lui, cu laptopul lui, cu ser­viciul lui… M-a topit când am au­zit-o, într-o dimi­nea­ță, la cafea, spunân­du-mi: «Haide, mami, lasă distracția, e timpul ca fiecare să meargă la mun­că!». Vă spun sincer, de când cu lecțiile online, Mar­ta e mult mai res­pon­sabilă, mai atentă. Repet, sunt conștientă că ea este un caz aparte. E o fire mai introvertită, mai sensi­bilă, nu resimte lipsa co­lectivității. Dar să știți că e foarte serioasă și im­pli­cată. Ce să zic: mă moș­tenește pe mine. Nu e cea mai fericită situație, dar am stat de vorbă, iar Mar­ta e înțeles exact cu ce ne confrun­tăm. Sunt foarte mândră de ea!”.

Mircea Bălan, 45 de ani, inginer

„Au pus școala pe butuci”

(Îmi spune că nu trebuie să te îmbolnăvești ca să fii afectat de virus. De când a început pan­de­mia, fetița lui de 14 ani a devenit tăcută și retrasă.)

„N-o să fiu absurd, înțeleg că e o situație ex­cepțională. Nu trebuie să fii un expert să vezi că și anul trecut, și anul ăsta, cum s-au deschis școlile, pac, a crescut enorm numărul de îmbolnăviri. Și, ia­răși, nu trebuie să fii Einstein să-ți dai seama că soluția cea mai simplă e să închizi școlile. Cum, ia­răși, e simplu să-ți dai seama că nu avem niciun Einstein printre ăștia care ne conduc. Logică sim­plă, domne: cresc cazurile, se închid școlile. Țac-pac, și au rezolvat problema! Ce se întâmplă de fapt e că și-au luat mâna de pe noi. Au aruncat pi­sica în curtea noastră. Ca să nu zic că au pus școala pe butuci la propriu și la figurat. Dăm înapoi cu îm­bolnăvirile, dar stricăm copiii la cap. Păi, nu vreți să știți cât de mult plânge – la propriu, la pro­priu plânge – fetița mea, de lecțiile pe care le face pe tabletă! Îmi zice că nu se poate concentra și e și logic să fie așa. N-ai cum să ai același randament când ești singur în camera ta, cu o tabletă în mână și se presupune că ai ore. Nu mai zic că școala nu e doar învățat, e și socializare, mama ei de socia­lizare! Că numai răsfățații își permit să învețe fără colegi prin preajmă. Nu credeam s-o aud vreodată pe Bianca să zică că îi e dor de ora de sport. Îi e dor, domne, de ora de sport, să alerge cu copiii în curtea școlii! Recunosc: lecțiile le face cu mai­că-sa, pentru că de pe tableta aia nu pricepe nimic… Și nu că mă laud, dar până în pandemie, fetița mea era un elev de nota 10. Acum, pur și simplu, nu mai pricepe ce i se spune. Și nu vreți să știți câte teme are de făcut… Și vorbiți cu un om care înțelege situația și care, de bine de rău, își permite o tabletă pentru copil, dar nu vreau să mă gândesc la ce se întâmplă pe la sate cu copiii noștri…”.

Raisa Dragomir, 8 ani, elevă

„Nu poți face școală de acasă, pe tabletă, dacă îți țipă sora în cap”

(Raisa vorbește cu acea pedan­terie adorabilă a copiilor care imită adulții. Îmi spune că, spre de­o­sebire de sora ei mai mică, ea are „ma­niere”.)

„Anul trecut, mama mea a avut boala Coro­na­virus. S-a simțit foarte rău, au durut-o oasele, a avut febră mare și a tușit foarte mult. Pe mine și pe sora mea ne-au dus la bunica, ca să nu ne îmbol­năvim. Dar am vorbit cu mami la telefon și ea mi-a spus că era ca un zombie. Boala Coronavirus este foarte periculoasă, deoarece noi nu vrem să fim ca un zombie. Și este mai bine așa, să învăț de acasă, dar nu înțeleg de ce nu se deschid grădinițele. Co­piii mici ar trebui să meargă la grădiniță, sora mea, de exem­plu. Tati a spus că la vârsta lor, de 5 ani, ei nici nu iau boala Co­ronavirus. Și atunci, școlile ar tre­bui închise și grădinițele des­chise, deoarece nu poți face școală de acasă pe tabletă dacă vine sora ta și îți țipă în cap, atunci când faci matematică. Dar de fiecare dată reușește să-mi strice orele. Nu mă pot con­centra din cauza ei. Aș vrea să înceapă școala, să fim ia­răși toți împreună, noi, cei din clasa a doua A, doar noi, nu și cei de la grădiniță! Așa, și doam­na învă­țătoare ar avea din nou autoritate și noi am învăța mult mai bine. Îmi este dor să în­cea­pă școala din nou și la toți cei bolnavi de boala Co­ronavirus le doresc multă sănătate!”.