Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

NATALIA BARBU: „Pandemia este și o lecție de viață: să ținem aproape și să ne privim drept în ochi”

– Este una dintre cele mai iubite cântăreţe de muzică ușoară din Ba­sa­rabia, dar începând din 1998, când a câştigat trofeul Festivalului de Mu­zică Mamaia, ea a cucerit şi inimile românilor. În timp, Natalia şi-a câștigat un public numeros şi fidel, care îi admiră glasul, frumusețea, prezența sce­nică rafinată şi repertoriul select. Au trecut doi ani de la primul in­terviu acordat de Natalia revistei noastre și am vrut să știm dacă în tim­pul din urmă, a reușit să învingă amenințările care bântuie lumea cu furie dezlănțuită –

Toamna la Temeleuți

– Natalia, luptăm nebunește cu valul patru al pandemiei. Între timp, toamna e gata să trea­că, fără să-i vedem fru­mu­sețea, așa cum ar fi me­ritat. Tu ai apucat să te bucuri de ea?

– Pentru mine, toamna e un fel de zână magică, o zână care mereu mă ia în trena ei ruginie și mă duce în zbor, până în anii copilăriei, pe care i-am petrecut la bunicii din partea mamei, în satul Temeleuți, din Basa­rabia. Aco­lo am deslușit că aurul toamnei, pentru oa­meni, în­seamnă trudă: pe­rioada când se adunau roa­dele din grădini și se făceau provizii pe iarnă. Pe vremea aceea, oamenii de la țară încă nu cumpărau ni­mic de la magazin! Îmi amintesc, de pildă, ce fe­ricire era pe mine, când se adunau strugurii! Cât de nerăbdătoare eram ca, alături de ceilalți copii, să sar în copăile acelea uriașe și să zdrobesc cu picioarele ciorchinii aduși din vie! Sau cum îmi cufundam obrajii în petalele parfu­mate de tran­dafiri, pe care bunica le strângea cu grijă, pentru ca apoi să facă o dulceață cum n-am mai mâncat în viața mea. Când desfăceam, iarna, vreun bor­can cu dulceață, parcă mă mutam în grădină! Fă­cea bunica și mu­rături, și salate de iarnă, tot așa, puse la borcan… Era un adevărat spectacol: toată curtea se umplea cu borcane, care apoi erau așe­zate cu grijă în beci, alături de merele proaspete, învelite în ziare, de săculeții cu fasole boabe, de cartofii care erau și ei ocrotiți peste iarnă și curățați imediat ce fă­ceau colțișori… Doamne, amintirile astea te feresc de tot răul lumii, sunt leac suprem pentru sistemul imunitar! Cred că întoarcerile astea la noi, la bucuriile adunate în suflet, vor deveni tot mai importante în anii ce vin… Nimeni nu ne poate apăra mai bine de răul lumii decât noi în­șine. Să-i facem loc sufletului în viața noas­tră. În lipsa prezentului fericit, să-i oferim amin­tiri. Mie, amintirile îmi trezesc nostalgie, dar îmi dau și putere, încrederea că lu­mea mai poate încă să-și redobândească în­țelep­ciunea și să revină la așezarea aceea de odinioară, la acel ritm al vieții dictat de natură, la acel trai simplu și sănătos. Am amintiri puter­nice, frumoase, care mă încarcă, care, într-un cuvânt, mă fac fericită!

– Prezentul îți oferă, și el, temeiuri de bucu­rie. Tocmai ce ai născut un copil. Un copil, în vreme de pandemie!

– Asta a fost voia lui Dumnezeu! Eu și soțul meu nu ne-am pla­nificat ni­cio­dată co­pii, nici pe Victo­raș, băiatul nos­tru, ca­re va împlini zece ani, și nici pe Vera. Eu chiar ziceam că am deja un băiat mare și nu-mi mai puneam problema unui alt copil. Însă, așa cum am spus, asta a fost voia lui Dumnezeu. Am rămas însărcinată cu Vera, în mod cu totul ne­așteptat! Dar „întâm­pla­rea” asta mi-a a­dus în su­flet o fericire imen­să! Ți­nân­du-mi în brațe copiii, simt că nu-mi mai încap în pie­le de bucurie și simt dorința să-i mul­țumesc lui Dumnezeu, cli­pă de clipă, pentru acest dar nesperat!

Un loc al tău pe pământ

– Credința în Dumnezeu ai moștenit-o tot de acasă, din Basarabia?

Șic franțuzesc pe galbenul toamnei

– Am crescut cu ea și vreau să-mi cresc la fel și copiii. Nu sunt habotnică și nici copiii mei nu vreau să devină habotnici, dar îmi doresc să deprindă iubirea de Dumnezeu, să înțeleagă, la rândul lor, că sunt iubiți în fiecare clipă de El, că Dumnezeu este marele sprijin al vieții. Pe de altă parte, îmi doresc să-mi fac copiii să înțeleagă că e esențial să-și păstreze spiritul și mintea libere, să nu se lase antrenați în mentalitatea de turmă, să caute să obțină cât mai multe informații, pe care apoi să le treacă prin filtrul lor și să-și formeze păreri proprii. Să nu se lase manipulați și îndoctrinați. Și mai vreau să le ofer copiilor mei ceva: puțină viață la țară! Mi se pare extrem de important, pentru formarea lor, să se lege de natură, de pământ, de animale, să învețe să le prețuiască și să le iubească după cum merită, nu să le trateze ca pe niște curiozități de prin cărți sau muzee. Viața la țară te învață ceva ce la oraș s-a pierdut: simplitatea, modestia și cumpătarea. Și bucuria de-a avea un „acasă”, locul tău pe acest pământ.

Neprețuitul „noi doi”

– Cu timpul în ce re­lație ești, Natalia? Cu doi copii, nu e prea ușor să îl stăpânești…

O gravidă încântătoare

– E adevărat că timpul s-a comprimat, există chiar explicații științifice pentru asta. E-adevărat că, să crești doi copii și să-ți vezi și de carieră, nu e ușor, dar eu, una, n-am dreptul să mă plâng. Am un soț care se implică la fel de mult ca mine în creșterea copiilor, nu e e genul de bărbat care să lase toată casa și copiii doar în grija femeii. Și am și o bonă, pe „mamaia’ noas­tră. Și-apoi, cunosc mame care au mai mulți co­pii decât mine – de exem­plu, am o prietenă care are șase copii! – și tot se descurcă minunat, sau sunt mame care-și cresc copiii singure, există și mame care au probleme financiare… așa că eu, cu doi copii și cu ajutor, sunt într-o situație pe care nu pot s-o descriu de­cât ca fericită. Pe de altă parte, eu cred că timpul mai e și cum și-l face omul: trebuie să înveți să cerni lucrurile și să le alegi pe cele care sunt cu-adevărat importante. Pe lângă copii, con­sider că e crucial și timpul pe care-l petrec doar eu cu soțul meu: din când în când, or­ga­nizăm câte-o evadare scurtă, care să ne ofere timp împre­ună. Săptă­mâna trecută, am fugit așa, de pe o zi pe alta, undeva, în afa­ra Bucu­reștiului, într-un loc pito­resc. E im­portant să avem timp doar pentru noi, timp în care să ne ținem de mână, să ne plimbăm prin natură, să vorbim pe îndelete, să facem pla­nuri, să visăm la cum or să ne crească pruncii… E important să ne acordăm, iar și iar, și sufle­tele, și visele unul cu celălalt.

– Visatul împreună e cheia pentru trăinicia în doi?

– Da, eu așa cred: iubirea care-l îmbrățișează pe celălalt așa cum e, „cu bune și cu rele”, și atenția acor­dată celuilalt și visatul împreună sunt cheia pentru a preveni înstrăi­narea. Dacă lucrurile astea există, atunci cuplul rămâne trainic și fe­ricit și nici că are nevoie de psi­holog. Comu­ni­carea, atenția, visa­tul împreună, sentimentul de bine de-acasă sunt cea mai grozavă psihologie, cea mai grozavă terapie! Dragostea are nevoie de firesc, nu de doc­tor.

Cum lupți cu un balon dezumflat

– Dar cu profesia ce se întâmplă? În cazul unei artiste, prezența scenică este extrem de importantă. Naște­rea unui copil nu im­plică riscuri pen­tru ima­gine?

Portret cu zâmbet și bujori

– Într-adevăr! Temerile astea exis­tă, însă, dacă-i a­corzi puțin timp corpului, ca el să-și revină natural, în ritmul lui, după naș­tere, îți regăsești și silueta, și nici nu absentezi periculos de mult de pe scenă. Și eu, în prima lună de după naștere, am fost puțin speriată, arătam ca un balon dezumflat. Dar n-am forțat lucrurile, mi-am lăsat organis­mul să reintre în mat­că, să se reechi­li­breze, am mâncat normal și, pentru că am năs­cut natural, mi-am permis să re­încep să fac sport. Așa se fa­ce că azi am doar cu două ki­lograme mai mult decât înainte de a rămâne gravidă. Și parcă nici n-aș mai vrea să le dau jos, mi se pare că așa arăt mai bine! (râde) În concluzie, sunt sănătoasă, mă simt mi­nunat, am energie… Ca atare, deja am programate și câteva ieșiri pe sce­nă, câteva concerte în Chi­șinău. De altfel, chiar și în timp ce eram gravidă, am lansat un album nou, „La capătul cerului”. Din cauza pandemiei, n-am putut să fac o lansare clasică, față în față cu publicul, ci l-am scos pe toate platformele mu­zicale online. De asemenea, am pregătit mate­rialul pentru încă un album, care conține piese de-ale mele con­sacrate, dar pe care le-am refăcut în stil sim­fonic – e ceva foarte spe­cial, un ma­terial la care țin foarte mult și pentru care doresc să realizez și un concert. Dar se pare că mai trebuie să aștept. Anul ăsta, din cauza pan­demiei, mi-a fost imposibil să-l orga­nizez, dar sper din tot sufletul că la anul, con­dițiile vor fi, în sfârșit, prielnice.

Natalia, cu soțul ei, Nicolae Sota, și cu fiul lor, Victor

Deocamdată mă con­centrez pe concertele deja programate. Primul a fost pe 21 noiembrie, la Chișinău, la Palatul Na­țional „Ni­colae Sulac” și s-a numit „Lăutarii ALT­FEL”. A fost vorba despre un concert al Or­ches­trei Națio­nale „Lăutarii”, al cărei dirijor este ma­estrul Nicolae Botgros, în care s-au cântat și melodii populare, și me­lodii pop, adap­tate pentru orchestră… A fost un proiect gran­dios, cu-ade­vărat aparte, în care ex­cepționala orches­tră din Chi­șinău și-a dat măsura virtuo­zită­ții, iar noi, invi­tații (fie­care din­tre noi in­terpre­tează câte 3-4 me­lodii), am fost în­cântați să le fim alături. Apoi, mai am programat în­că un concert, pe 23 decembrie, cu ocazia Crăciu­nu­lui, tot în Chiși­nău, încă unul în februarie, de Ziua Îndrăgostiților, cu Orchestra Sim­fo­nică… Sunt mân­dră să spun că în Chișinău, în zona muzicii, e multă creativitate și mul­tă pasiune, iar con­­certele care se re­a­lizează sunt „muncite și gân­dite” la milimetru, sunt de înalt nivel, nu sunt niște cântări de duzină.

– Cu alte cuvinte: ai o toamnă frumoasă, cu rod bogat…

Mama, tata și Vera

– Da. Pot să spun că în ciuda groazei pe care pandemia a băgat-o în toți, pentru mine, toamna a fost bogată și privesc spre viitor cu nădejde că Dumnezeu mă va îndrepta pe drumul cel bun. Mă încăpățânez să sper că această pandemie este și o lecție de viață. Un îndemn să ne întoarcem spre noi și spre ceilalți, să ne privim drept în ochi. Să învățăm frăția și bunătatea. Umăr la umăr, vom fi puternici și învingători.

Foto: Gabriel Hennessey (2), Victor Pictor

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian