Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Est sau Vest?

Agresivitatea Rusiei, desfăşurată pe mult mai multe planuri decât cel militar, pune ia­răşi, pentru multe minţi autohtone înfierbântate, problema opţiunii României între cele două mo­dele: cel occidental (cu toate trăsăturile şi princi­piile lui definitorii), și „modelul” marelui frate de la răsărit. Iluzia cu care se hrăneau unii „teore­ticieni ai originalităţii româneşti” că ţara ar putea evo­lua „independent”, ca „o punte între Est şi Vest”, s-a risipit, noul ţarism rusesc nelăsând loc pen­tru evoluţii „autonome”. Memoria colectivă a românilor a reţinut că, întotdeauna, „înfrăţirea” cu marea putere răsăriteană a fost extrem de costi­sitoare, chiar şi atunci când ea a ajutat la re­în­scri­erea comunităţii românilor în istorie. Orice ajutor rusesc a fost plătit înmiit, mai ales atunci când puternicul vecin a vrut (şi a reuşit!) să îşi impună formula de „orânduire socială” proprie. Cei care vor acum „să strângem” relaţiile cu noua Rusie imperială (vocile lor sunt tot mai puternice pe internet) mizează pe „mintea scurtă a românilor”, crezând că prin distanţarea de NATO şi UE îşi vor realiza ținta de dominare a societăţii „mioritice”. Rusia n-a fost însă niciodată în istorie dezin­teresată, mentalitatea ei de „cetate asediată” împin­gând-o continuu spre achiziţii teritoriale prin care să adauge „cetăţii” noi ziduri, tot mai depărtate de „nu­cleu”. Toate comunităţile care au trăit în inte­rio­rul acestor „graniţe extinse” au amintiri ce nu pot fi şterse în legătura cu rusificarea, cu ierarhiile şi normele impuse de Moscova. Nu am să mai glo­sez pe problema agresivităţii de tip asiatic a Ru­siei contemporane. România este membră a NATO şi UE, singurele organizaţii internaţionale care îi garantează stabilitatea graniţelor şi îi oferă bazele unei dezvoltări armonioase prin integrarea în struc­turile lor comune. Globalismul şi multicultu­ralis­mul nu sunt, așa cum spun unii, căi de anihilare a specificităţii etnice a diverselor comunităţi, ci – dimpotrivă – căi de afirmare a originalităţii lor, în cir­cuitul mondial. Din această perspectivă, adop­tarea „modelului occidental” este, în actualul con­text, singura opţiune valabilă a României. Politi­cienii români ar trebui să vadă deci dincolo de umbra propriilor lor interese, negociind cu tact şi fermitate principiile asumării acestui model, fără de care, în viitor, chiar existenţa statului românilor ar putea fi pusă la îndoială. Primejdia destabilizării României nu vine, în acest moment, de la noul imperialism rusesc (Rusia ştiind, în faţa NATO şi UE, care îi sunt limitele extinderii actuale), ci de la agitatorii suveranismului autohton, de la aspiranţii la un autarhism (economic şi cultural), care vor, de fapt, să impună ţării o dictatură izolaţionistă, etno­centristă, de tip „tradiţional”. Nostalgicii unei ase­me­nea structurări sociale aduc tocmai argumentul „punţii între Est şi Vest”, al evoluţiei „indepen­den­te” între „două rele”. Cine le urmăreşte mai atent ieşirile şi tehnicile de mobilizare a maselor ar putea constata însă că ele sunt copiate (sugerate, dacă nu şi plătite) de un vecin care a ştiut întotdeauna să folosească diversiunea pentru a-şi atinge scopurile de perspectivă lungă. O punte poate fi (şi este) întotdeauna străbătută din ambele sensuri.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian