TIA ȘERBĂNESCU: „Europa de Vest a fost prea permisivă cu Putin”

Analiza politică a lunii FEBRUARIE

„Occidentul a căzut în plasă”

– Omenirea trăiește un scenariu monstruos: războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Avem a face cu o minte bolnavă, sau și marile puteri euro-atlantice au greșit în gestionarea relațiilor cu pre­ședintele rus?

– S-au făcut nenumărate declarații, cum că e posibil să se rezolve criza ruso-ucraineană pe cale diplomatică, așa cum ai avea pretențiile în secolul XXI. Și Statele Unite ale Americii, și Uniunea Europeană, au inițiat formate de dialog care s-au dovedit, în final, inutile. Greu de spus dacă con­flictul era inevitabil. Sigur este că, având de-a face cu un lider precum Vladimir Putin și cu un trecut al Uniunii Sovietice pe care îl știm cu toții, civili­zația occidentală trebuia să fie cu ochii în patru. Din păcate, nu s-a întâmplat așa, iar Europa de Vest, care, ne amintim, a fost permisivă și cu cri­mele din fosta URSS, pe care s-a făcut multă vreme că nu le vede, s-a dovedit permisivă și cu domnia lui Putin, care dădea semne de ereditate la fel de încărcată și de periculoasă. În loc să fie cu ochii în patru, marile puteri din Vest l-au tratat pe Putin ca pe un partener valabil și frecventabil. Bucuroase că pot avea parte de anumite privilegii, Germania, în mod special, dar și alte țări din UE, s-au lăsat ame­țite de aprovizionarea comodă cu gaz, fără să țină seamă de cei care s-au fript în trecut cu URSS. În final, această toleranță, bunăvoința celor care au închis ochii la abuzurile lui Putin, au dus la faptul că Putin a câștigat influență, a luat bani frumoși și și-a văzut de treabă, înarmându-se. Aici vezi calita­tea slabă a oamenilor politici occidentali: chiar nu și-au dat seama că Rusia influențează alegerile din unele țări? Că influențează ieșirea Marii Britanii din UE sau mișcări violente de protest? Rusia subvenționează de ani buni tot felul de mișcări de șubrezire a UE. Liderii acesteia au crezut că îl „do­mesticesc” ei pe Putin. N-au reușit. Dimpotrivă, aceas­tă atitudine a liderilor occidentali, care au cedat mereu, ar putea să pericliteze chiar viitorul democrației. În această privință, cea mai solidă analiză a acestei situații a făcut-o Traian Băsescu. L-am criticat de multe ori, dar în speța asta a ținut un discurs foarte bun în Parlamentul European, în care le-a spus pe față liderilor UE că cedările lor au născut criza, că l-au înarmat pe Putin, dându-i bani pe gaz, și că trebuia găsită de mult o alter­nativă la gazul rusesc. A analizat perfect situația. Spre deo­sebire de Băsescu, ceilalți lideri europeni au bătut apa în piuă cu declarații de tipul: „Sperăm în calea diplomatică”, „Pregătim sancțiuni”, până ne-am trezit cu bombardamente peste Kiev. Se dove­dește, încă o dată, că democrația occidentală, cât e ea de veche și cât de mult ne place, dacă nu e păzită de minți luminate, poate cădea oricând victimă unor tendințe barbare. Când ai un vecin ca Putin, trebuie să te aștepți la orice, nu să îl tot mân­gâi pe frunte și să-i crești cornițe. Vorba aia: „Îi dai nas lui Ivan, ți se urcă pe divan”. Uite că ți se urcă și pe casă, nu numai pe divan! Din păcate, nu am în­vățat mai nimic din lecțiile trecutului, nu am în­vă­țat în cine să avem încredere și în cine nu. Sun­tem într-o lume nesigură și trebuie să dăm dovadă de mult dis­cernământ. Liderilor europeni le-a lipsit acest dis­cernământ. Toți au căzut, din păcate, în plasa lui Putin…

„Lumea zace într-o apatie periculoasă”

– Dincolo de pozițiile șovăielnice ale liderilor UE, s-a observat și o apatie a opiniei publice față de problema ucraineană. Dacă pentru alte „ca­uze” (campania „Black lives matter”, încălzirea globală sau restricțiile pandemice) a existat o mobilizare puternică, pentru situația Ucrainei nu am văzut decât niște proteste firave…

– Acest lucru dovedește că bună parte din miș­cările din ultimii ani sunt, pe undeva, in­fluențate. Altfel, cum să îți explici că unii protes­tează vocal pentru eliminarea restricțiilor pande­mice, cum să îți explici că alții sar în sus că s-a scumpit benzina, în schimb nu reacționează nimeni când arde Ucraina, când ia foc casa lângă noi, iar focul riscă să se extindă în jur. Vorbim acum despre oameni care mor, nu despre drama că trebuie să porți masca prin mall-uri. Aici e vorba de viață și de moarte, de generații întregi distruse. Nu cumva sunt apăsate niște butoane: „reacționați la asta”, „nu reacționați la asta”? Cum te poate durea mai tare că porți mas­că, în schimb, când o dictatură le ia unor oameni libertatea, cu viață cu tot uneori, nu mai contează? E drept, situația economică e, peste tot, gravă, Covid-ul a nevrozat pe toată lumea. Se scumpesc toate, mulți stau în frig, alții fac foame la propriu, chiar și în țările occidentale. S-a ajuns la un fel de saturație, la indiferență, la o amorțire a simțurilor. Iar dacă nu mai ai reflexele sănătoase, nu mai reacționezi la nimic. E o atitudine pregătită și de mass-media. La televiziunile noastre, de ani de zile, nu se vorbește decât despre „bombe”, „cu­tremure” și „război”. „Război în coaliție”, că s-a certat Florin Cîțu cu Marcel Ciolacu; „Cutremur în politică”, că a demisionat Vasilică din nu-știu-ce partid; „Ne­norocire”, că s-a scumpit benzina cu un ban; „Bom­ba zilei”, că a mai scos unul pe gură o pros­tie. Toate titlurile astea bombastice, apocalip­tice, au făcut ca omul să se obișnuiască cu cuvintele mari și suntem acum ca în povestea cu Petrică și lupul. Când se întâmplă de-adevăratelea un de­zastru, tu ai epuizat toate titlurile grele. Aude omul că a căzut o bombă la Kiev: „Și ce? Nu am mai auzit noi de bombe?”. Așa s-a creat această apatie. Iar pe această apatie e foarte ușor să manipulezi reacțiile opiniei publice. E un teren minat de ani de zile.

Se tot vorbește despre războiul informațional. Războiul pe care îl duce azi Putin a început de mul­tă vreme, și informațional, și tehnic, și financiar, și economic, de foarte de mult. Acum s-a ajuns la partea finală, la arme, la lupta pe viață și pe moarte. Cum funcționează războiul informațional am văzut chiar zilele trecute, când președintele american Joe Biden a declarat că războiul este iminent. Toată pro­paganda rusă a sărit: declarațiile americane cre­ează panică, sunt false, sunt diversiuni, Rusia nici vorbă să atace! Au râs de Biden că se ține de diver­siuni. Și uite că a avut dreptate.

„Prioritatea noastră trebuie să fie păstrarea unității europene”

– Una dintre primele reacții ale României du­pă atacarea Ucrainei a fost convocarea, alături de Polonia, a Formatului B9, o inițiativă menită să forțeze liderii occidentali să fie mai fermi în pri­vința situației de la granițele noastre de Est. Ne pune contextul actual în situația de a regândi ali­anțele României? Ar fi utilă strângerea relațiilor cu țări precum republicile baltice, Polonia, Slovacia sau Cehia?

– La începutul anilor ’90, Grupul de la Vișe­grad, format din Cehia, Ungaria și Polonia, era avan­­­garda pro-occidentală. Între timp, grupul a ajuns unul reacționar, anacronic. Eu zic că pri­ori­tatea noastră trebuie să fie păstrarea unității euro­pene. Dacă facem unii o bisericuță aici, alții mai în Vest, cu interese divergente, riscăm să facem jocul Moscovei. Rusia asta vrea, să ne rupem în grupuri și grupulețe. Trebuie apărată, cât se poate și cât timp se mai poate, unitatea Europei de toate mișcă­rile centrifuge. Uniunea Europeană trebuie readusă la idealurile și valorile ei inițiale, fără derapajele care au tot fost, fără atâta birocrație și ineficiență. Dacă UE nu ajunge la coerență și eficiență, o pier­dem, devine goală de conținut, vulnerabilă la toate atacurile, își pierde și prestigiul, și rostul, și credi­bilitatea. Iar de UE chiar avem nevoie! Alter­nativa e din ce în ce mai proastă, o politică tot mai vio­lentă și mai revendicativă.

„Escaladarea paranoiei”

– Asistăm zilele acestea la o rezistență eroică a Ucrainei în fața atacurilor Rusiei. Iar liderii oc­cidentali, care au stat atâta vreme în expectativă, dau dovadă de solidaritate cu vecinii noștri, pe care i-au și invitat să adere la UE. Sunt acestea motive de optimism, putem spera că o Rusie tot mai izolată va face pasul înapoi?

– Într-adevăr, față de pasivitatea din primele zile de război, comunitatea internațională s-a mobilizat, într-un final. Probabil că lumea a fost surprinsă de război și nu a știut cum să reacționeze, alții vor fi crezut că războiul va dura foarte puțin, că va fi vorba despre un „blitzkrieg” rusesc (Putin se tot lă­u­da că ajunge în 48 de ore ba la Kiev, ba la Bucu­rești…). Numai că socoteala lui Putin nu s-a po­trivit cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. După pa­tru-cinci zile de rezistență absolut admirabilă a armatei și a civililor din Ucraina, văzând că și pre­ședintele Volodimir Zelenski a refuzat să fie extras de ame­ricani, deși e ținta numărul unu a lui Putin, Occi­dentul și-a reevaluat atitudinea, încercând să recu­pereze timpul pierdut. UE a aplicat sancțiuni eco­no­mice drastice Rusiei, chiar și țările mai „scep­tice” au cedat până la urmă, și, încet-încet, s-a format o coaliție internațională extrem de pu­ter­nică împotriva Rusiei, care acum e izolată, practic, pe plan internațional. UE a trimis, în premieră, arma­ment Ucrainei, pentru a sprijini rezistența ero­ică. În fața acestei reacții, Putin a escaladat pro­pria-i paranoia, ridicând la grad de alertă armele nucleare. Președintele SUA, Joe Biden, a și decla­rat că alter­nativele sunt, acum, foarte puține: ori e ținut în frâu Putin și se ajunge la o negociere pentru pace, ori, dacă nu, NATO va fi obligată să intervină. Dar Putin nu pare dispus să facă nicio concesie rațiunii și com­pasiunii pentru atâția oameni neno­rociți. Do­va­dă că a pus condiții de pace, precum aceea ca armata ucraineană să întoarcă armele împotriva propriului guvern. Să își trădeze, practic, țara! În momentul de față, noi constatăm că Vla­dimir Putin și-a trădat țara, făcând din Rusia o țară „non grata” în toată lumea. El însuși e perceput ca fiind un dic­tator sinistru, ca un Hitler, ca un Stalin, ca un Bin La­den, care și-a trădat țara prin miile de vieți pier­dute în Ucraina. Mă întreb dacă nu cumva cine tră­dează, cum a trădat Putin, cine trădează toate legile și gra­nițele nu merită să fie el însuși trădat. Să sperăm că cineva din preajma lui, careva dintre ge­neralii lui, îl va trăda, pentru că ar merita asta cu vârf și în­desat – și-a trădat țara și poporul. Să spe­răm că pâ­nă la urmă, pe Putin îl vor ajunge din urmă toate blestemele celor pe care i-a ne­norocit și că va plăti ca un criminal de război ce este.