Gorjenii și pandemia: „Cum v-ați apărat de Covid?”

– Odată ce ieși din drumul mare și te îndrepți spre așezările gor­je­nești ale Vâlcanului, aerul pe care îl respiri se curăță și devine totuna cu li­niș­tea. E lume puțină pe ulițele satelor. Am fost curios să aflu dacă frica de boala care a cuprins întreaga lume a alungat și liniștea veche de aici -   

Marin Bălescu, 58 de ani

„Mama lui de vaccin, până să ne omoare, ne învrăjbi pe toți!”

(Își ia căciula în mâini și face gestul de a o trân­ti la pământ. N-o trântește. O pune la loc pe cap și râde.)

„Mă puse naiba să le spui vecinilor că mă duc să mă vaccinez. Păi, am mai avut liniște cu ei dup-aia?! Uite așa se repezeau la mine, ca uliu-n puiu’ de găină: «Să vezi tu, Mărine, ce-oi păți, că vac­cinu-i făcut să te omoare, că-i lucru’ de la satana, să ne termine pe toți, că am ajuns prea mulți și nu ne mai încape pământul…». Aoleo, ce-a fost pe su­fletul meu! Da’ mai rău m-au am­bi­ționat, pe cu­vânt! N-am tăcut nici eu, că nu-s prost! «Mă, ne­bunilor», le spusei, «v-au făcut și comuniștii vaccin când ați fost mici și n-ați dat ortu’ popii nici unu! Văd că trăiți!». Ei că nu, că vac­cinu’ ăsta-i făcut anume să te omoa­re. Ptiu, mama lui de vaccin, că până să ne omoa­re sau să ne vindece, ne în­vrăjbi pe toți! N-am avut pa­ce cu ei… Când îi intră omu­lui în cap că 1 cu 1 face 3, poți să vii cu Arhimede, cu Einstein și cu Maria Te­re­za, că el tot nu crede! Nu-ș cum se face, da’ te ia și te învârte, de începi și tu să crezi că 1 cu 1 face 3… Toate ca toate, da’ când am au­zit-o și pe baba Leana, care toată viața ei, mai departe de dealu’ casei, să pască vaca, n-a ajuns, când o auzii spu­nând că ne pun americanii cip să ne spioneze, n-am mai putut răbda! «Măi, Leano», îi zisei, «tu chiar crezi că dacă vii acu’ cu mine să te înțepe, bagă ăștia cipu în tine?». «Bagă, Marine, bagă, vor să te spioneze, ca să vadă ce faci!». Mă, femeie, cine să vrea să te spioneze pe tine?! Ce să vază, vaca și curcile? Câte ouă îți face găina? M-am certat și cu ea, nu ne-am vorbit vreo lună… Da’ uite așa, de-al nai­bii, după ce mă vaccinai, tot trec pe la ei în vi­zită, să vadă că n-am murit… Le-am și zis, că io-s mai glumeț din fire, «Hai, mă, care-i primu’, să pu­nă degetul să vadă că-s viu?». «Du-te, mă, Marine, cu vaccinu’ tău cu tot, hai bea cu noi un pahar…». Băui, ce să fac, că ăștia, buni-răi, sunt vecinii mei. Alții n-am și nici nu vreau să am”.

Elena Lupulescu, 77 de ani

„Io-s de demult. Nu mă pierd cu firea așa de ușor”

(Râde, și ea, când aude întrebarea. Îmi spune că vrea să îmi arate ceva. Începe să se scotocească prin haine și din fiecare buzunar apare câte o mas­că.)

„Vedeți câte măști am? Mi s-au umplut buzu­na­rele de măști, afurisite să fie ele! Bani n-ar ieși de acolo, dar măști, câte vrei! Bine, se mai întâm­plă să port vreo streanță veche, să merg la magazin, să mă caut prin buzunare, și ia masca de unde nu-i! Dar nici atunci nu mă pierd cu firea! Imediat leg baticul la gură și gata masca! Domnul jurnalist, eu am fost dăscăliță aproape 40 de ani de viață! Și nici ieri nu-s născută, dar nici bătrână nu-mi place să spui că sunt. Io-s de demult, nu mă pierd cu firea așa de ușor, am trecut prin multe și am văzut, în viața asta, cum se tot schimbă bolile. În copi­lărie, când era să­răcie mare, se murea de pe­lagră, boala mă­laiului rânced… Dar mai rea ca pela­gra era ftizia… Pe urmă, s-o schimbat Ma­rița, a ve­nit cancerul… Acum e corona. Ce vreau să spun e că boala asta de acum e apă de ploaie față de alea care au fost! Cum să-ți fie frică de corona? Cu picioarele nu mai stau eu la fel de bine, dar bibilica, să știți, îmi merge ca unsă… Și cu bibilica asta a mea, am stat și m-am gândit: ce trăim noi acum, e prima boală politi­că din viața mea! Mai întâi au băgat frica-n noi, după aia, au început să scoată bani. Frica asta de la ei vine, e comandată de sus. Că boli, să ne apere Dum­nezeu, am tot cunoscut în viața asta!”

Florin Ilie Neamțu, 54 de ani

„Făcui vaccinul. L-oi face și pe-al treilea, peste 40 de ani”

(Ne-am întâlnit în primăria din Sâm­botin, am vorbit despre poveștile vechi ale acestui loc. La sfârșit, mi-am permis să aduc vorba și despre temele prezen­tului…)

„N-au fost probleme la noi în co­mună. De ce să fie? Vedeți și dumnea­voastră, e zonă curată, li­niștită, ferită de agitație… Ei, s-au mai trezit unul, doi oameni să se împotrivească vacci­nului, să repete și ei teoriile pe care le-au auzit la televizor, și mi se pare normal. Dar probleme mari n-au fost. Și nici cazuri prea multe n-au existat. Tot așa, cât să știm și noi că a trecut boala și pe aici, că n-om fi noi mai breji ca alții… Personal, pentru mine, om care a făcut și o școală și a învățat ceva de acolo, a fost simplu: m-am dus să mă vac­cinez și am respectat toate mă­surile impuse. Gândesc că n-am făcut școala aia de­gea­ba. Așa că întrebarea a fost: în ce ai încredere? În omul care vine la tine și-ți spune că a auzit el de la nu știu cine că o să mori dacă te vaccinezi, sau în știință, în savanții care îți spun că ăsta e singurul leac pe care îl ai la îndemână?! Domnule, eu nu vreau să mor ca prostul, că am ascultat de țața Floarea, care mi-a zis că mă curăț, dacă mă vaccinez. Când sunt vremuri grele, măcar atât pot face și eu. Chiar i-am zis doctorului de la vacci­nare: «Am făcut vaccin acum 40 de ani, îl făcui pe ăsta de acum și sper să ne vedem, domnul doctor, peste alți 40, când l-oi face pe al treilea!»”.

Liliana Vlădoi, 68 de ani

„Cin’ s-aducă virusu-n sat? Poștașul?”

(Se codește să-mi răspundă, de parcă i-ar fi ru­șine de ceva. Se uită în stânga și-n dreapta, să se asigure că nu e nimeni în jur, apoi îmi vorbește.)

„Vă spui drept, eu n-am vrut să mă vaccinez. Vedeam pe la televizor că-i necaz în toată lumea, dar nu mă gândeam că are să ajungă și la noi. Ce să vie virusul aici, cin’ să-l aducă, că-n afară de poș­taș, nu ne umblă străinii prin curți toată ziua… Unul ca dumneavoastră, așa, să tot treacă de două ori pe an… Noi suntem mai liniștiți aici, mai retrași, cu animăluțele noastre, cu grădinuța, n-avem noi treabă cu orașul, nici cu drumul mare, decât așa, la vreo ocazie specială. Și-atunci scoți masca și-o pui și tu, ca toată lumea, sub nas, că dacă e regulă, regulă e pentru toți, și cine s-a gândit, la binele nostru s-a gândit, nu la rău. Am să vă spun de vac­cin… De ce să mă înțep, dacă nu-mi trebuie? Pot să stau și fără… Mi-or mai spus nepoții: «Du-te, bunică, că ai o vârstă, și-i mai bine să fii protejată». Eu le-am zis că da, da, mai mult ca să nu-i supăr. Azi așa, mâine așa, până într-o bună zi, când băgai de seamă că un băiet de la noi, care are de lucru la Sadu și tot cu naveta-i toată ziua, parcă nu l-am mai văzut prin curte… Și o întrebai pe muierea lui un­de e Dumitru, de n-a mai dat pe acasă… Când îmi spuse femeia că omul ei e la spital, că are co­rona, parcă pică cerul pe mine… Taci, că nu-i bine, spusei. La asta nu mă gândii: că omul mai și um­blă, nu stă doar pe loc, și unde umblă lume multă, dai și de virus. Stai tu în grădinuța ta, te pui la vor­bă cu o vecină, da’ la vecina aia poate o fi trecut nepotul din străinătățuri și are și el boala, și nu știe; și dacă strănută, ia și vecina, pe urmă iau și eu… Nu-i bine. Și așa m-am gândit: ce poate să mi se în­­tâmple?! S-or mai vaccinat și alții, i-o durut bra­țul o zi, or fost amețiți vreo două, și aia fu tot! Nu mai bine te duci tu să te vaccinezi? Și mă dusei. Mă duru brațul o țârucă, dar măcar acum știu că-s mai în siguranță. Eu nu vreau să ajung în spitale, să-mi bage tubul pe gât!”.

Ion Lupulescu, 95 de ani

„La anii mei, cea mai grea boală e bătrânețea”

(Merge spre grădina lui din afara satului, încet, sprijinit de cadru, cu un câine mic alături. În felul șoptit cu care îmi vorbește, ghicesc, însă, și tris­tețea, și supărarea.)

„Să-mi fie frică?! Păcatele mele, la ce să-mi fie frică? La anii mei, cea mai grea boală e bătrânețea. Și din boala asta nu fu om să scape… Dacă mi-a dat Dumnezeu și am ajuns până aici, la 95 de ani, ce să-mi tre­bu­iască mie mai mult? Ce-mi tre­buie mie vaccin?! Dar vă spun, sincer, și să mă ierte Du­hul Sfânt, care aude tot ce spu­nem și tot ce simțim, poate că aș fi zis și eu: «Du-te, omule, și fă și tu ce ziseră ăi mari să faci», dacă ei s-ar fi purtat mai cu inimă cu noi! Și nu zic de ce fac ei acolo, unde-s șefi peste țară, că strâng și fură de rup, cu aia mă învățai; zic de felul cum s-or purtat cu noi de când o ajuns boala în Gorj. Acu fo doi ani să fi fost, când s-a pornit pandemia, nu mai pu­teai ieși din casă, să te duci la loc, să muncești, că te lua miliția la rost! Păi, așa ceva nici când fu răz­boiul mare nu s-o întâmplat! Mă, copii, le zi­ceam, voi ați înnebunit cu totul, v-a luat Dum­nezeu min­țile?! Când s-a pomenit să nu lași omul să sape braz­dă pentru ceapă și usturoi? Eu că mă duc, ei că mă amendează… Așa de rău m-am amă­rât, că nici n-am mai vrut să aud de legile lor! De când e satul ăsta pe lume, nu s-a mai auzit vreodată să n-ai voie să mergi să muncești. Păi, ce-i mai rău, să mori de Covid sau de foame? Că noi din asta tră­­im, din ce punem primăvara în grădini. N-am mai auzit până acu să mănânce careva covid fript!”.