Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ELISE STAN (etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice): „Da, cred că muzica populară de înaltă clasă are un viitor”

„Scopul vieții este o viață cu scop”

– Pentru iubitorii muzicii populare din Ro­mâ­nia e o mare bucurie să vă vadă în juriul emisiunii „Vedeta populară”, de la TVR. Sunteți o specia­listă de vârf a folclorului autentic, o garanție că acolo unde vă aflați, se promovează muzică tra­dițională curată. Există speranțe ca ea să reziste și-n anii ce vin?

– Vă mulțumesc pentru apreciere. Având o edu­caţie sănătoasă de la părinţii mei, care m-au crescut în respect pentru valorile morale, m-am străduit toată viaţa să fac numai lucruri bune. Am învățat că scopul vieţii este, de fapt, o viaţă cu scop. Iar scopul meu a fost să dau lumină, căci dacă dai lumină, pri­meşti lu­mină. Eu cred că un bun profesor este acela care, pe lângă in­teligență, cultură, har, bunătate, îi are în vedere și pe aceia care-i vor duce mai depar­te munca de o viață întreagă. Iar eu pot spune astăzi că am dis­cipoli cu care mă mân­dresc și cărora, în ace­lași timp, le sunt recu­noscătoare, pentru că vor continua și vor duce mai departe ceea ce au învățat de la mine. La rândul meu, am avut și eu noroc de profesori buni, de la care am în­vățat lucruri funda­men­tale, pe care le-am trans­mis celor tineri. Tot­dea­una îi voi mulțumi doamnei profesor universitar doctor Gabriela Munteanu, de la care am învățat enorm. Iar în domeniul folclorului, mentorul meu a fost doamna profesor universitar Emilia Comișel, care-l avusese ca mentor pe marele savant Cons­tantin Brăiloiu – părintele etnomuzicologiei româ­nești. Le voi fi veșnic recunoscătoare! Sunt bucu­roasă că pot să duc mai departe ce-am învățat.

„«Vedeta populară» face istorie”

– Prezența pe micul ecran vă satisface aspi­rațiile profesionale?

Cu d-na prof. Emilia Comișel, în 1993

– Eu mi-am făcut o profesiune de credinţă din meseria de realizator TV, pentru care m-am pregătit cu serio­zitate. Îmi place ceea ce fac, iar orice lucru, dacă îl faci cu plăcere, îţi aduce bucurii, de aceea, poate, anii nu mi–au împovărat nici tru­pul, nici sufletul. Ca realizator de emi­siuni, am căutat să repun muzica tradi­țio­nală în drepturile ei firești, să-i fie recu­noscută importanţa, atât pentru impactul ei în prezent, cât și pentru consecinţele pe termen lung (pentru educaţia și pentru memoria culturală). În sensul acesta, consider că inițierea concursului „Vedeta populară” de către Televiziunea Română și-a dovedit utilitatea și a trezit cu adevărat interesul publicului. Ca mem­bru în juriu, am apreciat și m-am bucurat de pres­tația artistică a concurenților. Poate emoţia, poate presiu­nea concursului i-au făcut pe unii să fie ezitanți, dar concurenții care au ajuns în finală ne-au convins că pot tălmăci frumuseţea melodică nu doar în ceea ce privește muzica tradițio­nală ro­mânească, dar și în ceea ce privește abordarea unor partituri din muzica et­niilor conlocuitoare, precum și din muzica lăută­rească și de petrecere. În cadrul acestui con­curs, muzica populară a fost și este personaj, magie, emoţie, ins­piraţie şi, mai ales, limbaj al spiritului. Da, cred că muzica populară de înaltă clasă are un viitor. Mo­deratoarea și pro­ducătoarea emisiunii, Iuliana Tudor, mem­brii orchestrelor, mem­brii juriului, oamenii de la „tehnic”, toți sunt gata să facă isto­rie. Fiecare își știe lo­cul și rostul. Fiecare își face treaba, iar toți, împreună, fac un lu­cru minunat: primul talent show de folclor din România. Rezul­tatul final îl pot vedea oamenii în fiecare duminică, de la ora 21.00, la TVR1.

– În concursul „Ve­deta populară” sunt mulți tineri cu pro­fesii moderne, prag­­matice. Cum vă explicați pasiunea lor pentru fol­clorul tradițional? Nu se jenează să cânte „ve­chituri”?

– Într-adevăr, în cele șapte sezoane ale emisiu­nii, am avut printre concu­renți persoane cu diverse profesii, multe dintre ele „la modă’, dar au fost oameni entu­zias­mați, dornici să por­nească pe acest drum al afirmării artistice. Și chiar dacă unii dintre ei se aflau la vârste tomna­tice, s-au prezentat plini de speranțe. Cu bucurie am constatat că show-ul Vedeta Populară a reușit să provoace o adevărată emulație printre români. Asta înseamnă că realizarea acestui program care și-a propus să readucă în prim-plan muzica populară românească și să lanseze noi talente chiar și-a atins țelul. Dar dincolo de pre­gătirea profesională a concurenților, noi căutăm per­soane înzestrate cu calităţi vocale, în primul rând, voci puternice, interpretări în graiul specific zonal, dar și persoane care să știe să comunice cu publicul, un fapt care garantează reuşita interpretării. Căutăm soliști care să dovedească bun gust şi muzicalitate, care să facă o bună impresie, să ne cucerească de la prima apariţie, să cânte frumos, cu nerv și cu par­ticipare – interpreți care să aibă și o prezenţă sce­nică agreabilă.

– Există mulți candidați?

– Aspirația de a se face interpreți de muzică popu­lară o au mulți, dar calitatea şi resursele vo­cilor lor nu-i recomandă pe toți. Cum se spune, „mulți veniți, puțini aleși”. Cu certitudine, însă, cei care vor trece de preselecție și vor avea ocazia să ajun­gă pe platourile de filmare ale Televiziunii Ro­mâne vor fi norocoși, căci participarea la această emisiune le va deschide un alt orizont.

„Nu cred că există o muzică mai de suflet decât muzica noastră populară”

– Se spune că vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Folclorul românesc pare să fie la fel. Cum vă explicați excepționalitatea lui? De ce ri­dică ma­rile săli de concerte ale lumii în picioare so­liștii noștri? Ce magie ascunde muzica popu­lară?

Cu Irina Loghin și Benone Sinulescu în 1995

– Eu aș defini muzica populară ca fiind suprema cale prin care comunicăm şi ne dăruim lumii. Mu­zica populară s-a născut ca o necesitate izvorâtă din dorinţa oamenilor de a-şi manifesta sentimentele, bucuriile şi tristeţile, o muzică ce s-a impus de-a lungul timpului datorită lejerităţii de expresie, can­tabilităţii liniei melodice, ca şi ritmicii antre­nante, la care se adaugă o mare varietate zonală. Câ­tă putere de pătrundere, câtă vrajă dezlănţuie cân­tecul şi jocul românesc! Dar dincolo de pers­pectiva cul­tu­rală, românii se regăsesc în muzica tradițio­nală. Ea este prezentă în toate momentele esențiale: naș­terea, nunta, înmormântarea, dar și în orice săr­bătoare marcată printr-o petrecere. Totodată, folclo­rul îi adună pe români împre­ună la marile sărbători naționale. Iar în clipa de față, eu sunt convinsă că traversăm o etapă în care oamenii se întorc la valo­rile românești, la tot ce e românesc.

– Cu tot globalismul promovat pe internet?

– Este un fapt dovedit că muzica populară câş­tigă din ce în ce mai mult teren, şi nu numai între prefe­rinţele generaţiei mature, dar chiar şi tinerii se apropie din ce în ce mai mult de ea. Şi nu mă refer doar la interpreţii tineri de mu­zică populară, ci și la spectatorii iubitori ai genului. Şi lucrul acesta se poate vedea clar în audienţele mari înregistrate de emisiunile de muzică populară din programele posturilor de radio şi televiziune. Un argument în plus în favoarea afirmaţiei mele îl constituie şi faptul că la mai toate nunţile se dansează cu precă­dere hore şi sârbe tradiționale româneşti. Muzica bună trebuie s-o cauţi, dar fără s-o ai în suflet, degeaba o cauţi. Or, eu nu cred că există o muzică mai de suflet decât muzica noastră populară.

„Kitsch-ul pândește la tot pasul, mai ales pe posturile de televiziune comerciale”

– Trăim într-o lume care se dă de-a dura, luând în vălmășagul ei și valorile în care credeam până acum. Mai poate fi folclorul o rădăcină în ziua de azi?

– Foarte mulţi oameni cu pregătire şi profesii diferite învinovăţesc mass-media pentru o anumită stare de degradare a muzicii populare, pentru dezin­teresul şi chiar respingerea pe care unii dintre ei o resimt pentru această muzică. Aceste persoane con­sideră că de la această muzică şi până la folclorul au­­tentic este o distanţă cosmică. Este drept că apa­riţia atâtor posturi comerciale de radio şi tele­viziune care trăiesc doar din publicitate şi care vâ­nează audienţa cu orice preţ, a dus inevitabil la scă­derea exigenţei în ceea ce priveşte calitatea emi­siunilor de muzică populară, aducând prejudicii, incalcu­labile în timp, formării bunului gust. Dar, deopo­trivă, sunt vinovaţi și mulţi dintre interpreţii acestui gen muzical, care au uitat de unde au plecat, au uitat care le sunt rădăcinile şi nu mai acceptă să cânte în spectacole piesele lor de căpătâi, adică acele cântece care i-au făcut celebri. Din nefericire, există acum tot soiul de tentaţii care au pătruns şi în breasla aceasta a interpreților de muzică popu­lară. Astăzi, majoritatea soliştilor de muzică popu­lară nu se mai duc spre lada de zestre a satului tradi­ţio­nal, ci aleg o cale mult mai simplă: adaptează texte luate din diferite culegeri editate, potrivindu-le pe melo­dii instrumentale primite de la diverşi lă­utari sau îşi confecţionează creaţii personale, ape­lând la propria fantezie, își fac singuri textele, dar de foarte multe ori, aceste cântece noi nu sunt izbutite, situându-se departe de valorile folclorului românesc. În afară de aceasta, au pătruns în contem­po­raneitate fel de fel de ritmuri străine cântecului popular românesc, au apărut tot soiul de influenţe din afară care îl înde­părtează de ceea ce este autentic. Sigur, folclorul evoluează, dar ar trebui să evo­lueze fără să piardă coordonatele filonului tradiţional. Din nefericire, kitsch-ul pândeşte la tot pasul, iar publi­cul nu mai poate discerne ce-i valoros şi ce nu, căci a fost agresat ani de zile cu producţii de nivel scăzut pe toate posturile care proliferează non-valoarea, posturile de tele­vi­ziune comerciale fi­ind principalele ca­nale difuzoare pe bani, ale unor astfel de muzici îndoiel­nice.

„Folclorul are nevoie de scenă”

– „Cântarea Ro­mâniei” a urcat fol­clorul pe scenă, l-a transformat în spec­­tacol. Nu e și a­ceasta o formă de pervertire a lui?

Cu Ioan Bocșa și Grupul ”Icoane” la Ateneu (2014)

– La prima ve­dere, ar putea părea că transformarea fol­clorului în spec­tacol duce în mod inevi­tabil la degradarea artei noastre popu­lare, pierzând acea notă de auten­tici­tate, de sobrietate, de creație in­di­vi­duală. Şi, totuşi, nu este decât parţial a­devărat, căci urca­rea cântecului şi jo­cu­lui popular pe scenă, făcându-l ast­fel cu­nos­cut milioanelor de spectatori şi tele­spec­tatori, are şi părţi bune.

Cum altfel am putea atrage atenţia asupra valo­rilor inestimabile ale culturii române şi polariza interesul general în jurul acestora, dacă nu prin punerea în scenă și prin mediatizarea lor? Cum altfel am putea penetra în sufletele românilor trăi­tori pe meleaguri străine şi de a face, măcar pentru câteva ceasuri, câteva zeci sau sute de mii de inimi române să bată la unison? Cu certitudine că niciun român plecat din ţară n-a uitat care-i sunt rădăcinile, iar dorul de pământul natal face să i se umezească ochii şi celui mai tare om. De aceea, când ascultă muzică româ­nească, îi cuprinde un dor nemărginit şi câteodată nemărturisit. Pentru ca ei să nu uite niciodată de unde au plecat şi care le este obârşia, este absolut necesară această întâlnire de suflet, căci, declarat sau nu, iubim fie­care cântecul părinţilor noştri, iar emoţia care ne cuprinde este greu de explicat. Sala de spec­tacol este încărcată de fluide be­ne­fice. De fiecare dată vârtejul de pe scenă se transmite în pu­blic sub formă de energie și bucurie. În con­cluzie, putem spune că folclorul este și va fi mereu o rădăcină, dar trebuie avut grijă ca, la nivel națio­nal, să se păstreze ceea ce încă mai există și să nu se denatureze prea mult. Nicolae Sabău, ma­rele in­ter­pret din Maramureș pe care, din păcate, l-am pierdut anul trecut, spunea că el n-a ple­cat la oraș și a preferat să ră­mână toată viața în satul său na­tal, Cicîrlău, pentru a veghea, ca păstrător al tradiţiei, „să nu se strice prea tare rân­duielile strămoşeşti”.

– Între marii interpreți de folclor de azi există vreunul pe care să-l prețuiți în mod special? Dar o zonă folclorică anume?

– Se știe faptul că nu am făcut niciodată o ie­rar­hizare a marilor interpreți de muzică populară, căci nu mi se pare onest și ar fi chiar nedrept. Eu îi res­pect și îi prețuiesc pe toți deopotrivă! Cred că sun­tem datori a le mulţumi acestor corifei ai muzicii populare românești, care au adus folclorul româ­nesc la mare cinste, făcând din el un instrument de afirmare a României în lume. În ce privește zonele folclorice despre care mă întrebați, fiecare în parte are specificul său. Mie nu-mi plac topurile de niciun fel. Cred cu tărie că ierarhizările sunt artificiale și nu pot fi decât subiective, oricât de obiectivă ar vrea să fie persoana care le realizează. De aceea n-am să fac niciun clasament.

„Lioară, lioară, flori de primăvară”

– Vine pri­mă­vara. Care dintre melodiile popu­lare pe care le îndrăgiți se potrivește cel mai bine cu ea?

Cu Grigore Leșe, în juriu la ”Vedeta Populară” (2017)

– Pentru că nu mă pot hotărî la un singur cântec, voi alege câte un cântec de primă­vară din fiecare zonă etnofolclorică de la noi. Astfel: Banat – Ni­­co­leta Voica: „Ce fru­moasă-i viața, pri­măvara”; Buco­vina – Sofia Vicoveanca: „Ba­te vânt de pri­mă­vară”; Crișana – Flo­rica Bradu: „Lioară, Lioară, flori de pri­mă­vară”; Dobrogea – Aneta Stan: „Pri­mă­vara a sosit”; Mara­mureș – Grigore Leșe: „Hori de pri­măvară”; Moldova – Mioara Velicu: „Do­uăzeci de primăveri”; Muntenia – Floarea Calotă: „Pri­măvară su­­rioară”; Oltenia – Maria Ciobanu și Ion Do­lănescu: „Ce frumoasă-i dragostea, când vine pri­măvara”; Transilvania – Nicolae Furdui Iancu: „De-ar veni primăvara”.

– Dacă viitorul muzicii populare ar fi în pu­terile dvs., ce-ați face?

– Răspunsul nu-l putem da noi, cei care lucrăm în domeniu, ci marele public, cel care receptează, cân­tăreşte şi hotărăşte. Dar hotărârea lui depinde însă şi de noi, căci atâta vreme cât vom milita pen­tru valoare şi nu vom lăsa loc pentru proliferarea sub­­producţiilor, muzica populară de calitate va dăinui. În lumea formelor şi a culorilor din jurul nostru, se dă o permanentă luptă între frumos şi urât. Şi în muzica populară este la fel. Există cân­tece frumoa­se, dar cele urâte nu se dau bătute. Urâtul pândeşte parcă mai frecvent decât frumosul. Cel mai pe­ri­cu­los este urâtul cu pretenţii de frumos. Se spune, de altfel, „nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi pla­ce mie”. Desigur, nu e de dorit să fie unanimitate, dar ar trebui ca răspunsul să fie argumentat.

Sunt multe de spus în legătură cu acest subiect. Astăzi este greu să se mai păstreze nealterat filonul popular româ­nesc, căci sunt foarte multe influenţe din afa­ră, care intervin şi modifică treptat, trep­tat, fondul tradiţional. Cu greu mai gă­sim astăzi, chiar şi la sat, oameni care să de­ţină informaţia pură despre ceea ce a însemnat cândva cultura populară, despre cântecele, jocurile, datinile şi obiceiurile ro­mâ­nilor. Acei câţiva depozitari de co­mori, căci toate aceste creaţii orale sunt veritabile comori ale nea­mului nostru, sunt foarte puţini şi abia dacă-i mai ştie lumea. Dar ar trebui căutaţi şi, pe baza poves­tirilor lor, ar trebui să fie reconstituite multe dintre obiceiurile care s-au pierdut.

Totuşi, în mai multe zone din ţară, se fac paşi în sensul revigorării tradiţiei populare. Unele centre judeţene de creaţie au iniţiat chiar con­cursuri, cum ar fi de pildă Cultură pen­tru cultură din judeţul Alba, tocmai pentru a trezi interesul tinerilor pentru valorile naţionale. În Maramureş, Ioan Pop Popicu, condu­că­torul grupului IZA, a pornit cu câţiva ani în urmă şi a reuşit să readucă în mijlocul sătenilor din Maramureşul istoric Jocul duminical, adică Hora satului.

„Televiziunile ar trebui să pună reflectorul pe marile teme ale românității”

Cu șase concurenți de la prima emisiune ”Vedeta Populară” (2017)

– Poate avea și televiziunea un rol?

– Televiziunea, prin înregistrările sale, are și ea un cuvânt de spus. Televiziunea are misiunea nobilă de a înregistra pentru viitorime aceste producţii, de a le refer­tiliza permanent, oglindindu-le, stimulân­du-le, contribuind la decantarea şi consa­crarea va­lorilor autentice. Ţinând cont de caracterul formativ şi informativ al emi­siunilor de televiziune, ar fi de dorit reali­za­rea unor emisiuni de iniţiere în dome­niul folclorului muzical, în care să se încerce cul­tivarea gustului tinerilor pentru creaţia populară autentică. Cu mulți ani în urmă, eu am realizat un ciclu de emisiuni intitu­late Arhive Folclorice, care se constituiau ca adevărate lecții de folclor, dar nu într-o manieră didacticistă, aridă, ci făcute într-un mod atractiv și pe înțelesul tuturor. Emi­siunea Ar­hive folclorice era o sărbă­toare a spiritului, o poves­te despre identi­tatea românească, despre satul tradi­țional, care începe să dispară, despre obiceiuri uitate și rapsozi, despre delimitarea prin cântec a locului românilor în lume. Televi­ziunile ar trebui să „pună reflectoarele” pe adevăratele valori din domeniu, să ia în discuţie marile teme ale românităţii, într-o lume globală, centrată pe clişee. Poate ar trebui să existe emisiuni și spectacole adresate copiilor şi ado­lescenţilor, tocmai pentru a contribui la for­marea unei gene­rații care să știe să aprecieze valoa­rea rea­lă. În Ungaria, dansul popular se învaţă în şco­lile generale, ca obiect de curs. Poate n-ar fi rău ca Ministerul Învăţământului să elaboreze și la noi o astfel de programă şcolară care să includă ore de cân­­tec şi joc popular, precum şi de cultură tradi­ţională. In­vestiţia în cultură e o investiţie pe termen lung, dacă mai există puţin res­pect pentru valorile acestui neam, pentru identitatea sa.

Ruxandra Constantinescu

Fără ezitare, Ruxandra Constantinescu face parte dintre cei cărora scriitoarea Sânziana Pop le-a schimbat cursul vieții, tranșant. Mărturisește că-și dorise dintotdeauna să facă parte dintr-o echipă cu care Sânziana lucra (reportajele realizate la televiziunea națională au rămas de referință, până astăzi!). Deși absolventă a Universității Politehnice din București, pasiunea scrisului a fost ca pilitura de fier în apropierea magnetului uriaș numit Sânziana Pop. S-a nimerit ca prima lor întâlnire (1990) să fie o pecete definitivă, neatinsă până-n prezent, și să-i devină parte din echipa redacțională a revistei „Formula AS”. Înainte de asta, Ruxandra Constantinescu a scris la „Universul Bucureștilor”, la „Viitorul românesc”, „Seara”. Din 1991, face parte din redacția „Formulei AS” (scrie, difuzează revista, lucrează în publicitate), iar din 1994 până în prezent este secretar general de redacție. Visul de-odinioară este un prezent continuu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian