Am să vă povestesc o întâmplare trăită pe vremea când eram elev și locuiam cu părinții la Reșița, întâmplare care îmi provoacă o amintire pe cât de plăcută, pe atât de duioasă. În fiecare vacanță de vară, mergeam în sat la bunicul, împreună cu mama. Într-o zi ne-am dus cu carul pentru a aduce fân din lunca râului Pogonici. Acolo aveam ocazia de a vedea tot felul de păsări și de reptile. La un moment dat, am zărit o barză care nu și-a luat zborul, deși m-am apropiat mult de ea. A bătut speriată din aripi, fără a se ridica însă de la pământ, și a început să clămpăne din cioc. Mi-am dat seama că pasărea nu putea zbura, deoarece avea o aripă ruptă. Nu mi-a fost greu să o prind și am dus-o acasă, unde, după ce i-am curățat și dezinfectat rana, am lăsat-o liberă în curte, împreună cu celelalte păsări, găini, rațe și gâște.
Din pârâiașul ce curgea pe lângă casă, am prins niște peștișori și broaște, știind că asta e hrana berzelor. Am observat cu surprindere că nu le mânca decât după ce le lua în cioc și le clătea într-un vas cu apă care se găsea în curtea păsărilor. Când nu aveam peștișori sau broscuțe, îi tăiam felii de slănină, pe care le înghițea, nu înainte de a le spăla în vasul cu apă. Fiindcă la noi berzelor li se spune cocostârci, i-am pus numele de… Ion. Încetul cu încetul, s-a obișnut cu celelalte păsări din curte, ajungând chiar să meargă cu gâștele în fiecare dimineață la marginea satului. Seara, se întorceau singure, cu Ion în fruntea cârdului. Am observat că picioarele i se albeau în cazul în care era hrănit din abundență. Gândindu-mă că nu era normal, i-am redus din hrană, iar picioarele și-au recăpătat culoarea normală. Prin tot comportamentul ei, barza mea s-a făcut iubită de toți ai casei și de vecini! Dar cu toată grija pe care i-am acordat-o, Ion nu a mai putut să zboare. Într-o seară, la întoarcerea gâștelor, am observat cu surprindere că Ion nu le-a mai însoțit. Toate căutările mele au fost zadarnice. Nu l-am mai găsit niciodată. Ulterior, un prieten mi-a spus că l-a văzut mergând cu o turmă de oi, pe dealurile din jurul satului. Se săturase, probabil, de gâște și găini…
OVIDIU – Reșița
