– Nu există om pe culmile Zarandului care să nu aibă măcar un radio, dacă nu un televizor. Am fost curios să aflu cum se vede războiul de acolo, de sus, din inima liniștii –
Minodora Bota, 74 de ani
„Mai răi ca boala or fost rușii, mai răi!”
(Am crezut că în vârful dealului, la Deleni, nu se aud bombardamentele din Ucraina. Dar se aud! Exact în cer, în locul unde Minodora Bota așteaptă clopotele Învierii.)
„Să puie Dumnezeu pace în inima oamenilor din tătă lumea, să nu vie războiul peste noi! Că războiul îi de o mie de ori mai rău ca boala! Că boala, când vine, îi ia mai întâi pe ăi bătrâni, nu pe tineri, nu pe prunci! Asta eu nu pot duce, în capul meu. Azi-mâine o veni primăvara, și-n loc de iarbă verde și flori, o să fie pe câmpuri oameni morți. Că avem și noi un prunc tineruț, merge pe 17 ani, mi-i nepot, și în genunchi mă rog, în genunchi, să nu vie războiul și să ni-l ia! În genunchi! Așa ar trebui să ne punem cu toții, tătă țara!, în genunchi, în biserici, în genunchi, în rugăciune toți laolaltă, împreună, să se oprească războiul! Mămuca me o trăit 95 de ani, Dumnezeu s-o hodinească-n pace! Și-mi povestea că, înainte de a mă naște, rușii or fost aici și or umblat pe dealurile noastre… Apăi, că în vremurile cele or fost căși multe la noi și oameni mulți, și școală, și prunci, nu ca acum, când numa’ beserica și Dumnezeu or rămas… Și s-or făcut focuri pe dealuri, să se știe că vin rușii, și tăte muierile ș-or luat pruncii, și în podul șurilor cele mai ascunse s-or pitit de frica lor. Mai răi ca boala or fost rușii, mai răi! Că boala nu se atinge de cinstea femeilor și nici nu pușcă pruncuții! Și dacă femei n-or găsât rușii, c-o fost ascunse, vitele de le aveam, pe toate le luară și le tăiară, și foc, foc, foc lăsară în urma lor! Foc și prăpăd și foamete! Să mă iarte Dumnezeu, că-i post acum și-i păcat greu ce spun, dar pe ruși, să-i înghită iadul, că de-acolo or ieșit. Că mă doare sufletul și de oamenii ăia necăjiți, de ucraineni. O spus la radio că îs oameni buni, ca și noi. Oameni nevinovați. De ce să dai cu bomba în ei? Cine ești tu, rusule, să hotărăști viața și moartea?”.
Peana Trif, 81 de ani
„Mă-împunge inima și nu mai pot asculta”
(De la casa Minodorei, drumul urcă pe culme, și se zărește o șură acoperită cu paie. Apoi, lângă ea, o altă casă. Acolo locuiește tanti Peana. Privește lung, ascultă întrebarea, iar când aude cuvântul război, ridică ochii spre cer și izbucnește în plâns.)
„Ajută-ne, Măicuță, ajută-ne pe noi, păcătoșii, să se gate războiul ăsta, să se gate și să se ducă în hăle adâncuri, de unde o venit peste lume! Că nu-i dimineață, și zi, și noapte, în care să nu mă rog către Maica lui Dumnezeu, să acopere lumea cu bunătatea ei, să ne apere și să ne păzească! Rău mai mare între oameni nu-i și n-o fost altul decât războiul! Tu, copil, să puști alt copil, inima mea nu duce și nu pricepe! Când aud că se pușcă și se moare, că se dau bombe peste sate și orașe, nu mai vreau să știu nimic! Îs oameni învățați, care vin să ne spuie ce se întâmplă, de ce-i așa, de ce nu-i altcumva… Cu mintea aș vre să-i ascult, să pot pricepe și eu, dar inima numa’ așa zvâcnește-n mine, parcă mă-mpunge înăuntru, și nu mai pot asculta… Și atunci iar vin lacrimile și iar mă pun în genunchi la Măicuța și mă rog să oprească răul… Nu mi-i de mine, că-s bătrână, viața mi-i trăită… Mi-i de copilașii ăștia, care au toate zilele înainte și nu știu de nici unele… Cum să înveți tu ce-i viața, cu pușca-n mână?! Și a mai mare frică mi-i că vine război și peste noi, în țară… Mi-i frică că o să ne ia copiii și o să-i ducă la luptă… Aai, aaai de mine, aaaaai, Măicuță, aaaaaai! Dacă ne iau copiii, se duce lumea! Numa’ iertați-mă că plâng, iertați-mă! Că eu sau alții ca mine nu suntem vrednici să ținem lumea în lipsa lor! Dacă ne mor copiii, murim și noi! De inimă re și de sângurătate murim! Aaaaai, Măicuță, aaaaaai! Ajută-ne, să se gate războiul ăsta, ajută-ne!”.
Dan Trif, 48 de ani
„După 50 de ani, și sapa-i grea în mână, d-apăi pușca”
(A venit de dincolo de deal și o privește pe Peana, mama lui, cum plânge. O atinge ușor cu palma pe umăr, o liniștește. Apoi răspunde și el la întrebare.)
„Dreptate mare are mama! Dacă vine și peste noi războiul, s-o duce lumea, s-o duce, că cine o să mai grijească de casă, de pământ, de vite? Cum să cadă greul pe bătrânii noștri?! Că am auzit și eu la radio, că or vorbit mai-marii țarii, că dacă vine războiul și la noi, îi vorba să ia toți bărbații care-s mai tineri de 60 de ani… Apăi, cum poți face asta?! Că după 50 de ani, și sapa-i grea în mână, d-apăi pușca sau ce armă a mai fi… Că nu-i vorba de mine; dacă a fi, m-aș duce, nu mi-i frică… Da’ tot stau să mă gândesc că moare atâta lume, din cauza la un nebun… Că Putin îi nebun, nu-i vorbă… Păi, ai tu atâția oameni care să vorbească pentru tine, ai tu atâtea uși deschise în Europa, te înțelegi tu cu nemții, cu francezii, cu toți, și tot alegi să dai cu bombe?! Nu ești întreg la cap, dacă lovești o țară fără motiv! Ce vină au ucrainenii ăia? Or făcut și ei ce-or crezut că e bine pentru țara lor… Dar tu, Putin, dacă nu-ți convine, poți să vii la ei, să le zici «mă, da’ mai potoliți-vă»… Da’ nu dai cu bombe și omori copii și femei, doar că te-ai supărat… Nici omul bat nu dă cu sticla-n cap la toată cârciuma… Și că ăla încă are o scuză, că i-o luat băutura mințile… Dar tu, conducător de țară, să te porți așa?! E clar că n-are țâgla pusă pe casă… Asta se întâmplă când ai prea multă putere: ajungi să te crezi Dumnezeu pe pământ. Ptiu! Dacă s-a găsi cineva să-l doboare, tare bine ar fi! Că războiul e al lui, nu al rușilor! Dar ceva bun tot s-o întâmplat, în 24 de ore de când o început războiul, o dispărut covidul! Cel mai bun medic o fost Putin! Ce nu-mi place îs avioanele care trec pe cer. De-aici, de sus, le văd ca pe uliță. Le știu pe toate! Acu’, de când cu războiul, s-or înmulțât avioanele și zboară tare aproape de pământ! S-o dus liniștea noastră! Nu-i bine, nu-i bine deloc…”.
Maria Alegra, 53 de ani
„Am venit în România, ca să nu mai simțim răul lumii”
(Cu soțul ei, Bogdan, și fiica lor, Eva, au venit în Deleni tocmai din Canada și au ridicat o casă în care vor să rămână pentru totdeauna. Exemplul lor este pe cale să fie urmat și de alții.)
„Când a început pandemia, ne aflam în Canada. Tocmai ne luaserăm un concediu și plănuiam o călătorie lungă, până departe, în Alaska… Și lumea s-a oprit în loc, au început restricțiile, a început nebunia… Pentru noi, a fost ca o trezire. Nu era vorba doar de țara în care locuiam… Lumea, pur și simplu, o luase razna! Și cum te împotrivești lumii?, ne-am gândit. Cum?! Tot ce aveam nevoie era liniștea. Iar liniștea nu mai exista… Rămăsese doar frica… Așa că, împreună, am ajuns la concluzia că trebuie să ne întoarcem în țară, să ne întoarcem acasă, undeva unde să fie liniște… Bogdan e din Constanța, eu sunt din Bistrița, dar n-a fost greu: am pus degetul pe hartă, doar sunt atâtea și atâtea sate în România care tocmai asta au, lucrul de care aveam cea mai mare nevoie: liniștea… Și degetul acela ne-a adus aici, în Deleni. Aici am început să ne construim liniștea, a noastră și a fetiței noastre. Așa că, dacă ne întrebați pe noi cum simțim războiul, nu putem să vă răspundem. De asta am ajuns aici: ca să nu mai simțim răul lumii. E de ajuns să priviți doar un pic munții ăștia de la fereastra casei noastre, ca să înțelegeți că nu e loc de război aici… Asta nu înseamnă că nu știm ce se întâmplă sau că nu avem și noi părerile noastre… Oameni suntem! Mi-ați spus că oamenii cu care ați stat de vorbă cred că o să ajungă războiul și la noi. Nici eu, nici Bogdan nu credem asta! Noi, România, suntem prea mici pentru lupta asta, în care suntem angrenați doar tangențial, prin interesele statelor ăstora mari. Războiul e al lui Putin, nu al popoarelor! Nu au nicio vină ucrainenii, dar nici rușii, cetățenii ruși, să fiu bine înțeleasă!, care sunt pedepsiți aberant doar pentru vina conducătorului lor! E o ipocrizie uriașă în ce se întâmplă, cu care nu pot fi de acord! Oricât de diabolic e Putin, nu are nicio legătură cu vreun pictor sau vreo balerină rusoaică, oameni care sunt trași la răspundere pentru război! Cum să-l acuzi pe Dostoievski de crimă?! Iar ce mă doare cel mai tare este că, iarăși, exact ca la vaccin, lumea se împarte în tabere, tabere care încep un alt război absurd, cel mediatic… Slavă Domnului că noi am găsit liniștea de aici!”.
Romanian