Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Primăvară fără amintiri

În zilele sărbătorilor sfintelor Paști, am avut ocazia tristă să văd cum au dispărut din comuna mea, Băr­bătești, foștii colegi, foștii vecini și fostele rude, la fel ca și proprietățile de pe dea­lurile copilăriei mele. Unul singur sfi­dează trecutul: Romică Sârbu, fost co­leg și vecin, care „înnobilează” satul de astăzi cu vaci și tăurași. Știe dealurile, știe pă­șu­nile, știe pădurile. Pe-acolo pe unde, cândva, îmi duceam caprele, el își hrănește astăzi cireada. Locurile în care alergam după capre și su­nam din țeavă de aramă, la Sfântul Gheorghe, nu mai sunt decât în memoria mea nostalgică. Îl rog să-mi fie călăuză prin amintiri. Pornim la drum, din dreptul fostei poște, pe linia conductei care aducea ți­țeiul din Țicleni, și trecem printre porumbari și mă­­răcini, printre pruni răzleți, până ajungem la locul numit Su’vii, cândva plin de podgorii și de pruni. Viile au dispărut, prunii și-au încovrigat tul­pi­nile, iar vestitele știubee au rămas doar cu nu­me­le. Trecem pe culmea numită Cioacă, unde tro­na, bine îngrijită, via lui Telerez. Dincolo de un rând de pruni era via lui Goriță Pleșa, iar mai la deal, via lui Ilie Ciobanu. Astăzi, cât vezi cu ochii, pă­dure tânără și tufe de corn. Facem pasul spre Mă­ia­gă, zonă de platou însorit, din care porneau că­ră­rile spre „știubee”, un fel de fântâni cu izvoare de su­prafață, amenajate cu un tub de ciment și o cană universală, pentru cei însetați: copii cu vitele, ță­rani aflați la muncă, pădurari, vânători, paznici ai con­ductelor de țiței. În zona de răsărit, se afla știu­beiul lui Gruia; la apus, găseai știubeiul lui Go­riță Pleșa; pe poteca din pantă, ajungeai la știubeiul lui Ilie Ciobanu. Dacă porneai pe acest nivel, te po­me­neai în Dosul Ierului, unde moșul Ilie, bu­nicul meu, semăna ovăz, ajutat de însuși Romică, ve­ci­nul meu. Ajungem la Cârlig, lângă fosta vie altoită a nașei Oprișescu. Nu mai e vie, nici poiană, nici lu­miniș. Au apărut pogoane de pădure tânără de salcâm. Acolo unde, azi, nu poți trece de de­si­mea copacilor, era, cândva, livada de pruni ciorăști a bunicului Ilie, iar la Piscul Danciului, unde se în­tin­dea un mare platou de vii, astăzi e doar un ba­zin de apă pentru sat. Harta amintirilor mele nu se mai suprapune pes­te prezent. O tristețe nepo­tri­vită cu primăvara mă cuprinde încet. Ce caut nu mai există. Lumea copilăriei mele a pierit, și odată cu ea, sentimentul de-acasă. Oare cui aparțin? Pe Ro­mică, vacile îl ajută să se mute din trecut în pre­zent. A știut să își apere rostul, mai urcă dealurile pe potecile dintre rugi. Sus, pe lânga fosta vie a po­pii Gărăiacu, au ră­sărit niște pui de tei. Și în Rușchi, pădurea a cuprins totul: porumbari, sal­câmi, nu mai e nici un buștean de vie. Odinioară, toam­na co­borau ca­rele cu stru­guri, pe drumul din pădurea de stejar și fag, mi­ro­sind a ghindă și a jir. Ici, colo, câte o femeie tânără cânta pe lângă carele împiedicate la coborâre. S-au dus. O pădure fără nume le ia locul și-mi astupă pentru totdeauna amintirile. Fără ele, sunt om străin.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian