Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zgarda roșie

Foto: Shutterstock

Am ezitat mult până să scriu aceste rânduri, știind prea bine că bucu­rii­le sufletului tre­bu­ie trăite în taină, ca să nu îngrășăm orgoliul, trufia.

Dacă, totuși, m-am hotărât să vi le trimit este pen­tru ca și alți semeni să afle că există o anume fericire care ne e la îndemână tutu­ror și sper ca rândurile mele să ajute oameni triști și singuri să-și găsească echili­brul și bucu­ria de-a trăi cu milă și iubire față de fiin­țele nevinovate ce ne înconjoară. Iubesc ani­ma­lele și fiecare câine în­tâlnit mi se pare de­osebit. Dacă aș pu­tea, i-aș îngriji pe toți cei fără stăpân.

Acum vreo trei ani, s-a aciuat la uzina unde lucrez un cățelandru alb, ce s-a dovedit ulterior a fi cățelușă. A fost numită Fetița, așa cum sunt „botezate” ma­joritatea că­țelușelor ce nu vor avea niciodată un stă­pân… Am îndrăgit-o și, încet-încet, prezența ei a de­venit o necesitate. Nu mi-am dat seama atunci cât vom avea de îndurat pentru simpla bucurie de-a o avea în preaj­mă! Am avut colegi care nu mi-au mai vorbit pen­tru că o îngrijeam.

Cu lacrimi în ochi L-am rugat pe Dumne­zeu să mă ajute să-i găsesc un loc al ei, un stă­pân. Nu mai pu­team îndura s-o văd lovită sau înjurată, nu mai pu­team în­dura ochii ei triști, când, după ce ne petrecea spre casă, ră­mânea nedumerită în drum… De câte ori era alungată sau certată, se ascundea în spatele meu. Mă durea încre­derea ei în mine – mai bine zis, faptul că nu puteam s-o ajut mai mult. Îi adu­ceam mâncare, o mângâiam, dar îmi era teamă s-o alint prea mult. Știam că se va atașa prea mult de mine și eu nu-i puteam oferi o casă, un că­min. Când o îmbrățișam și lacrimile mele îi udau blănița și urechile catifelate, îi șopteam încet și-i promiteam că o voi scoate într-o bu­nă zi din uzină, cu zgardă roșie la gât și cu lesă roșie. Așa îmi ima­ginam eu că mă voi răz­buna pe toți răii care nu aveau loc de ea…

După ce a avut primul ei pui, pe care l-am cres­cut și căruia i-am găsit un stăpân, am dus-o la un cabinet vete­rinar și a fost sterili­zată. Ce s-au mai distrat colegii mei pe sea­ma mea!… Dar eu știam că e bine ce fac, și pentru Fe­tița, și pen­tru colegii mei. Căci orice pui ve­nit pe lume în­sem­na încă un câine fără stăpân, încă o du­rere.

Salvarea noastră a venit pe neașteptate și într-un mod dureros. Nimic nu se obține gra­tuit, totul are un preț. În toamnă, când a avut loc o acțiune de otrăvire a câinilor în uzina un­de lucrez, am rugat-o pe mama să mă ajute. Vă­zându-mi disperarea, mama în vârstă de 73 de ani a acceptat să mi-o găzduiască în micuța ei curte. Așa a părăsit Fetița, într-o zi de sep­tem­brie, lo­cul unde se născuse, dar unde nu era dorită. La gât avea, așa cum i-am promis, cea mai roșie zgardă și o duceam plină de fe­ricire, cu o lesă la fel de roșie! Din prima clipă când a intrat în cușcă, a știut că aceea e casa ei. Ea, care nu a avut nimic, are acum o cușcă „con­fort sporit”, mâncare și apă, carnet de să­nă­­tate. E vaccinată și dolofană. Acum, că e spălată, blana ei strălucește scoțând și mai mult în evi­dență ochii ei de căprioară, mig­da­lați și contu­rați cu negru. Câtă re­cu­noștință strălu­ceș­te în acei ochi…

Sunt bucuroasă că am reușit să fac ceva pen­tru un suflet chinuit. Se spune că avem me­reu trei posibilități: să fugim, să privim sau să acționăm. Putem să alegem să acționăm, pentru binele celor din jur!

Acum, fac zilnic drumul între blocul meu și căsuța mamei mele. Clipele petrecute cu Fetița sunt puține, dar fericite. Mama mea e bucu­roasă că mă vede zilnic, Fetița e fericită, iar eu fac mișcare. Când ajung acasă, mă în­tâm­pină cu mieunături și gudurături pisicile mele. Co­piii mei, animalele și florile sunt bucuriile mele și pentru ele mă simt fericită. Nici acum nu în­drăz­nesc să spun prea tare că Fe­ti­ța e a mea; mi-e tea­mă să nu-L supăr pe Dumnezeu și să-mi ia darul…

Dacă veți poposi la Brașov, veți putea întâlni pe stră­zile principale o femeie cu ochii radiind de bucurie, ținând în lesă o cățelușă albă ca un urs polar.

CARMEN B. – Brașov

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian