Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Scrisoarea săptămânii

„În urma unei operații greșite i s-au sfărâmat oasele”

Mă numesc Corjos Maricela-Anișoara, locuiesc în jud. Galați și aș vrea să vă rețin atenția pentru câteva clipe. De fapt, vreau să vă vorbesc despre cum o clipă poate schimba des­tine! În urma unei intervenții chirurgicale eșuate și neasumate, în cazul unei fracturi de femur a fetei mele, Cătălina-Georgiana, în vârstă de 18 ani, realizată la spitalul de copii din Galați, i s-a sfărâmat osul femurului, ceea ce a dus la o scur­tare cu 5 cm a mem­bru­lui afectat. Ajunși ulterior la un spital din Bucu­rești, doctorii i-au îndreptat Cătălinei fe­mu­rul, care era fixat la 60 de grade spre ex­terior. Doar că pe 17 iunie, anul acesta, fetița este programată la o următoare intervenție chi­rur­gicală, ce ar consta în alungirea femu­rului. Pentru alungire, Cătălina are nevoie de o tijă magnetică, în valoare de 22.000€, iar cos­tul aces­teia depășește cu mult situația noas­tră financiară. În zadar am sperat c-o să reușim să acoperim sin­guri costul dispoziti­vului, să în­cercăm să strângem bani, am conștientizat curând că mi-ar trebui patru ani, cu sacrificii maxime, ca să-mi pot împlini dorința. Iar noi mai avem câteva zile până la operație: la cine să apelăm? Și-atunci s-a produs un miracol: o prietenă de-a asistentei medicului nostru de familie m-a încurajat să vă scriu. Știa ea că oameni disperați ca noi ar avea șansa de a fi ajutați de Fundația dvs. De aceea, apelez la „Formula AS”, cu speranța că necazul nostru va ajunge la inima cititorilor ei, deveniți pro­ver­biali pentru generozitatea lor minunată. Pu­neți-vă în locul meu și vedeți dacă ați putea să-i spuneți copilului dvs. care abia așteaptă să fie operat (în ciuda durerilor postoperatorii,    prin care a mai trecut) că speranța ei de a fi o ado­lescentă normală va fi ratată, pen­tru că eu nu am bani! Pentru a înlătura sus­piciunile unei false povești, am să vă atașez toa­te documentele ne­cesare. Un lucru e sigur: fără ajutorul dvs. nu avem cum achiziționa acest dispozitiv!

Vă dorim numai bucurii. Sunt disperată pentru sănătatea fetiței mele!

Am deschis și conturi, în RON și EURO la Banca Transilvania, astfel: cont curent, în RON: RO13BTRLRONCRT0147902501 și cont în EURO:

RO60BTRLEURCRT0147902501, titularul conturilor: CORJOS MARICELA-ANIȘOA­RA

Vă mulțumesc cu lacrimi în ochi,

CORJOS MARICELA-ANIȘOARA – oraș Târgu Bujor, str. Tractorului nr. 8, jud. Galați, cod 805200, tel.: 0766/51.68.32

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian