– Finalul lunii Iunie readuce la Bucureşti trei trupe internaţionale cunoscute şi îndrăgite, care aprind ringurile de dans și sunt așteptate de fani cu aplauze pregătite din timp –
24 iunie
Morcheeba

Pe britanicii Skye Edwards și Ross Godfrey îi puteţi revedea în România cu un spectacol de promovare a celui mai nou disc al lor: Morcheeba – „Blackest Blue”, realizat în plină pandemie și lansat în primăvara lui 2021.
Morcheeba este o formaţie de muzică electronică, ce a luat naştere pe la jumătatea anilor ‘90, la Londra, mai întâi ca un trio, compus din Skye Edwards şi fraţii Paul și Ross Godfrey, dar în decursul timpului, a suferit mai multe schimbări. Azi, se prezintă ca un duo compus din Skye Edwards și Ross Godfrey.
În cele aproape trei decenii de existenţă, trupa a vândut milioane de albume, a câştigat numeroase discuri de platină şi de aur şi a ajuns să fie cunoscută în toate colțurile lumii, muzica lor devenind nelipsită din cluburi şi discoteci. Două dintre cele 10 albume de studio ale formaţiei – „Fragments of Freedom” (2000) şi „Charango” (2002) au ajuns şi în top 10 în Marea Britanie, o țară în care gloria muzicală nu se atinge ușor.
De la noul disc, „Blackest Blue”, formaţia Morcheeba are aşteptări mari: „Suntem extrem de mândri de noul nostru album. L-am făcut pe îndelete şi i-am acordat mai multă atenţie decât celorlalte, pentru că de data aceasta, toate concertele noastre au fost anulate din cauza pandemiei. Nu am fost presaţi de timp şi de alte obligaţii, şi nici măcar de un termen de predare, iar fanii noştri au fost extrem de încântaţi când l-am scos pe piaţă. Am primit o mulţime de aprecieri şi comentarii de la ei cu «Morcheeba s-a întors!»”, declara Skye, solista trupei într-un interviu recent.
În deschiderea concertului de la Arenele Romane va cânta trupa bucureşteană Golan.
(Mai găsiţi bilete la doar două din cele cinci categorii scoase în vânzare, cu preţuri cuprinse între 145 şi 195 lei.)
27 iunie
Thievery Corporation

Tot la Arenele Romane şi tot luna aceasta puteţi asculta un alt duo de muzică electronică, de data aceasta american: Thievery Corporation, compus din Rob Garza și Eric Hilton.
Thievery Corporation au devenit cunoscuți în 1996, când o piesă le-a fost inclusă pe una dintre compilațiile renumiților DJ-i și producători Kruder & Dorfmaister și au atins faima mondială cu cel de-al treilea și cel mai popular album al lor – „The Richest Man in Babylon” (2002).
În cei peste 27 de ani de activitate, Thievery Corporation a rămas unul dintre cele mai populare proiecte asociate cu muzica electronică, cu un stil ce îmbină elemente de dub, acid jazz, reggae, muzică clasică indiană, muzică din Orientul Mijlociu, hip hop, muzică electronică și muzică braziliană, inclusiv bossa nova. Cunoscuți la început pentru muzica abstractă, instrumentală, clasificată undeva între trip-hop și jazz, Thievery Corporation s-a extins pe parcursul anilor, incluzând vocaliști și instrumente live.
Ultimul lor disc de studio, cu numărul zece, a fost lansat în 2020 şi este intitulat Symphonik.
(Biletele pentru concertul Thievery Corporation au preţuri cuprinse între 145 lei şi 265 lei.)
29 iunie
Gogol Bordello

Cea de-a treia trupă de renume internaţional pe care o puteţi asculta luna aceasta în Parcul Carol din București este Gogol Bordello, o formaţie de gypsy punk, cunoscută pentru piese precum: „Start wearing purple”, „Wonderlust King”, „Pala Tute”, „Immigraniada”, „Immigrant punk”.
Gogol Bordello a luat naştere în 1999, în Manhattan, şi este un proiect multinațional. Din componența trupei fac parte 8 artiști din țări precum Ucraina – Eugene Hütz , Rusia – Sergey Ryabtsev şi Boris Pelekh, Etiopia – Korey Kingston, Ecuador – Pedro Erazo și Statele Unite – Ashley Tobias şi Gill Alexandre.
Stilul lor este definit ca punk, însă are influențe din diferite arii muzicale, precum dub, polka, folk, şi nu în ultimul rând, muzica specifică comunităților rromani. Până azi au lansat nu mai puţin de 7 albume, cel mai recent dintre ele fiind „Seekers and Finders”, din 2017.
Cum solistul trupei, Eugene Hütz, este originar din Boiarka – Ucraina, formaţia a luat imediat atitudine şi protestează contra invaziei rusești.
Pe 10 iunie a. c., Gogol Bordello a lansat o nouă melodie, intitulată „Teroborona” – „Acesta este numele dat Unităților de Apărare Civilă, alcătuite din oameni de rând, ce s-au ridicat pentru a apăra Ucraina. Mulți dintre prietenii mei, artiști și muzicieni, au trebuit să ridice armele și să se alăture Teroboronei. Este o melodie dedicată curajului lor și curajului tuturor apărătorilor ţării. Cântecul își are rădăcinile în dansul tradițional «Arkan», ce surprinde spiritul huţul. Toate încasările obţinute de pe urma acestui single vor merge către ajutorarea Ucrainei.” declara Eugene.
(Biletele pentru concertul lor au preţuri cuprinse între 119 şi 229 lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet.)