RODICA CULCER despre… „Guvernului îi convine inflația, pentru că îi mărește veniturile fiscale”

– Bulgaria a anunțat că va trece la moneda euro, de la 1 ianuarie 2024, fiind acceptată în antecamera eurozonei încă de anul trecut, alături de Croația. Ro­mânia, în schimb, nu are un calendar clar de tran­ziție la moneda comună europeană. E bună pru­dența României, sau există un risc al izolării eco­no­mice, în condițiile în care tot mai multe țări din fos­tul bloc estic adoptă moneda euro?

– Termenul „prudență” ascunde în mod elegant totala inadecvare a economiei românești, în raport cu standardele europene. Ministrul de finanțe Adrian Câciu o recunoaște indirect, observând (ca și când partidul său nu s-ar afla la guvernare de atâta amar de vreme) că deficitele financiare și inflația cresc ga­lo­pant. Astfel, deficitul de cont curent – adică dife­rența dintre importuri și exporturi – a ajuns să depă­șească deficitul public, ceea ce ar trebui să-i alarmeze pe guvernanți, dar nu o face. Domnul Câciu a trecut destul de ușor și peste inflația record de 14%, potrivit BNR, pentru că puseul inflaționist a fost generat de cinismul guvernamental: guvernului îi convine infla­ția, pentru că îi mărește veniturile fiscale și îi reduce practic datoria publică. Să nu uităm că statul, fiind acționarul principal al companiilor energetice,    bene­ficiază și de creșterea prețurilor, și de accizele aplicate acestora. Iată de ce, deși ar putea reduce prețul și accizele, nu o face. În schimb, ministrul finanțelor se laudă cu o datorie publică mai mică decât a altor țări europene, deși o finanțează pe seama scăderii puterii de cumpărare a populației. Așadar, de ce ar fi bune pentru români continuarea politicii inflațio­niste și evitarea reformelor economice necesare aderării la moneda euro, când este limpede, deși guvernanții nu o spun, că nivelul de trai în țările zonei euro este mult superior celui dinafara acestei zone? De aceea și mi­grează românii cu miile în acele țări. Doar politicienii beneficiază de pe urma lipsei de disciplină în utili­zarea banilor publici, fie însușindu-și acești bani prin acte de corupție, fie împărțindu-i clientelei și baronilor locali, prin contracte acordate discreționar. Cum această politică păguboasă continuă neabătut, probabil că vom rata și ținta de aderare la euro în 2029, suge­rată de ministrul Câciu. În fond, suntem conduși de partidele care au ratat până acum toate țintele de ade­rare la euro și cărora le convine să țină România izolată la periferia UE.

„Este limpede că Macron vrea să mențină Rusia ca partener de dialog”

– A făcut multă vâlvă zilele acestea, o declarație a președintelui francez Emmanuel Macron, cum că „e vital ca Rusia să nu fie umilită”, în contextul răz­boiului din Ucraina. Care e logica din spatele acestei afirmații: să șubrezească ajutorul acordat de Occi­dent Ucrainei sau e portița prin care se poate ajunge la negocieri, pentru o încetare a conflictului?

– Dacă președintele Macron a încercat o mediere, este evident că ea a eșuat, de vreme ce Putin continuă atacurile distrugătoare asupra localităților ucrainene. S-a spulberat, totodată, și visul lui Emmanuel Macron de a crea o Europă autonomă din punct de vedere mili­tar, pentru că nu UE, ci SUA și Marea Britanie, prin­cipalele state NATO, au fost cele care au ajutat militar Ucraina în mod semnificativ. Deci, NATO, și nu UE, iese cu    prestigiul întărit din această situație. Dar mult mai gravă decât umilirea lui Macron în plan diplo­ma­tic este concepția sa despre viitorul Ucrainei, al Rusiei și al Occidentului. Este limpede că Emmanuel Macron – ca și Olaf Scholz și Angela Merkel înaintea lui – vrea să mențină Rusia ca partener de dialog, deși ea nu este partenerul, ci dușmanul declarat al UE, fiind o oligarhie cleptocratică, cu ramificații mafiote și ten­dințe expansioniste, alimentate de o ură viscerală față de civilizația occidentală. Ce înseamnă, deci, ca aceas­tă Rusie – căci alta nu avem – să nu fie „umilită”? În­seamnă să nu piardă războiul, deci să se poată lăuda cu câștiguri teritoriale. În consecință, Ucraina ar trebui să-i cedeze teritorii fără luptă sau, dacă se încăpățâ­nea­ză să-și apere frontierele, nu ar trebui ajutată mi­litar să câștige. Acesta este substratul neplăcut al ce­rin­ței lui Emmanuel Macron, chiar dacă în ultimele zile, după valul de reacții critice la adresa sa, echipa pre­ședintelui încearcă „să dreagă busuiocul”,    negând că președintele Franței ar lucra împotriva intereselor Ucrainei. Se vorbește chiar de o vizită comună la Kiev, chiar în iunie, a domnului Macron, împreună cu can­celarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Dra­ghi. Ar fi un semnal bun, de sprijin pentru Ucrai­na. Va fi priceput, în sfârșit, și președintele Franței, că me­najamentele la adresa lui Putin îi reduc credibili­ta­tea și pun în pericol viitorul Europei – căci Rusia nu se va mulțumi cu o victorie parțială în Ucraina, ci va do­ri una totală, după care va cere drept de veto în pri­vința politicilor UE, după cum a și afirmat, de altfel. Așadar, confruntată cu o agresiune violentă la adresa valorilor sale, UE are din nou șansa de a se trezi, măcar în al doisprezecelea ceas.