Modelul „Popovici”

Pentru pasionații de sport (înțelegem prin sport mult mai mult decât interminabilele și ste­rilele sporovăieli de la televiziunile de profil) re­zultatele obținute zilele acestea de îno­tătorul David Popovici, în bazinul olim­pic de la Budapesta, nu sunt nea­părat o surpriză. După spec­ta­culosul loc 4 de anul trecut, la Jocu­rile Olimpice de la Tokyo, era clar că marja de creștere a îno­tătorului nostru era uriașă și că, dacă se va ține de treabă, fiecare nou concurs va fi un pas în față pentru el. Așa a și fost: la 17 ani, în doar două zile, David Popovici a câștigat toa­te seriile la care a participat și a spulberat recor­durile mondiale de tineret la 100 și 200 de metri liber. Într-un sport care a dat o mulțime de cam­pioni de o precocitate uimitoare, David Popovici se dovedește  mai bun decât au fost, de-a lungul istoriei, toți marii înotători la vârsta adoles­cen­ței! Nici comentatorii străini ai Mondialelor de la Budapesta, nici specialiștii din natație nu-și as­cund exclamațiile, când vine vorba despre ro­mân. Sunt cu toții de acord că avem în față un fenomen, un geniu care se naște o dată la 100 de ani și laudă, la unison, stilul său de înot, ne­maivăzut, mai vecin cu zborul decât cu lupta în contra apei.

Dar David Popovici nu impresionează numai prin performanță! La fel de    remarcabilă este și pre­zența publică a campionului: concentrare, siguranță de sine, dezinvoltură și un discurs în engleză care îl bate pe cel al miniștrilor noștri de Externe. Elev la un liceu din Capitală, David e cunoscut drept „Micul Google”, datorită cultu­rii sale generale și a ușurinței cu care asimilează informația la ore. Un tânăr care își începe ziua la 6 dimineața, în bazin (o oră la care „vedetele” din fotbalul nostru încă mai orbecăie pe drumul dintre discotecă și casă), și care demonstrează că veșnicele lamentări legate de condițiile din Ro­mânia sunt simple alibiuri ale unora care ori nu își doresc, ori nu „trag” suficient de tare, ca să facă mare performanță. David Popovici e mult mai mult decât un mare talent: are o viziune clară a drumului său, știe sigur unde vrea să ajun­gă și, mai ales, cum se pot împlini visele. Ves­tea bună e că nu e singur în generația sa: Ro­mânia are și la judo, și la tir, și la ciclism, tineri aflați în elita disciplinelor lor și care promit medalii olimpice la Paris, în 2024. Chiar dacă, pre­cum David, înoată împotriva curentului me­dio­crității gândirii politice asupra sportului ro­mâ­nesc, ei anunță o generație pentru care „nu se poate” nu există. Grele vremuri să fii fotbalist la Națională, coada europeană a spor­tului cu ba­lonul rotund, când un puști de 17 ani tocmai demonstrează că te poți bate de la egal la egal cu oricine!

*

P.S: Ca orice mare performanță, aurul obținut de David Popovici a atras o mulțime de felicitări ipocrite. Dar niciuna n-a întrecut-o în micime pe cea a ministrului Sportului, Eduard Novak, care a scris pe Internet un mesaj bilingv despre vic­toria lui David. Dacă mesajul în română spunea că „toate inimile României au bătut azi în piep­tul lui și i-au dat putere”, în mesajul în ma­ghiară, pasajul a fost înlocuit cu „toate gândurile noastre i-au dat putere azi”. Un om pe care îl jenează menționarea României în mesajele sale conduce sportul românesc!