
Pentru pasionații de sport (înțelegem prin sport mult mai mult decât interminabilele și sterilele sporovăieli de la televiziunile de profil) rezultatele obținute zilele acestea de înotătorul David Popovici, în bazinul olimpic de la Budapesta, nu sunt neapărat o surpriză. După spectaculosul loc 4 de anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, era clar că marja de creștere a înotătorului nostru era uriașă și că, dacă se va ține de treabă, fiecare nou concurs va fi un pas în față pentru el. Așa a și fost: la 17 ani, în doar două zile, David Popovici a câștigat toate seriile la care a participat și a spulberat recordurile mondiale de tineret la 100 și 200 de metri liber. Într-un sport care a dat o mulțime de campioni de o precocitate uimitoare, David Popovici se dovedește mai bun decât au fost, de-a lungul istoriei, toți marii înotători la vârsta adolescenței! Nici comentatorii străini ai Mondialelor de la Budapesta, nici specialiștii din natație nu-și ascund exclamațiile, când vine vorba despre român. Sunt cu toții de acord că avem în față un fenomen, un geniu care se naște o dată la 100 de ani și laudă, la unison, stilul său de înot, nemaivăzut, mai vecin cu zborul decât cu lupta în contra apei.
Dar David Popovici nu impresionează numai prin performanță! La fel de remarcabilă este și prezența publică a campionului: concentrare, siguranță de sine, dezinvoltură și un discurs în engleză care îl bate pe cel al miniștrilor noștri de Externe. Elev la un liceu din Capitală, David e cunoscut drept „Micul Google”, datorită culturii sale generale și a ușurinței cu care asimilează informația la ore. Un tânăr care își începe ziua la 6 dimineața, în bazin (o oră la care „vedetele” din fotbalul nostru încă mai orbecăie pe drumul dintre discotecă și casă), și care demonstrează că veșnicele lamentări legate de condițiile din România sunt simple alibiuri ale unora care ori nu își doresc, ori nu „trag” suficient de tare, ca să facă mare performanță. David Popovici e mult mai mult decât un mare talent: are o viziune clară a drumului său, știe sigur unde vrea să ajungă și, mai ales, cum se pot împlini visele. Vestea bună e că nu e singur în generația sa: România are și la judo, și la tir, și la ciclism, tineri aflați în elita disciplinelor lor și care promit medalii olimpice la Paris, în 2024. Chiar dacă, precum David, înoată împotriva curentului mediocrității gândirii politice asupra sportului românesc, ei anunță o generație pentru care „nu se poate” nu există. Grele vremuri să fii fotbalist la Națională, coada europeană a sportului cu balonul rotund, când un puști de 17 ani tocmai demonstrează că te poți bate de la egal la egal cu oricine!
*
P.S: Ca orice mare performanță, aurul obținut de David Popovici a atras o mulțime de felicitări ipocrite. Dar niciuna n-a întrecut-o în micime pe cea a ministrului Sportului, Eduard Novak, care a scris pe Internet un mesaj bilingv despre victoria lui David. Dacă mesajul în română spunea că „toate inimile României au bătut azi în pieptul lui și i-au dat putere”, în mesajul în maghiară, pasajul a fost înlocuit cu „toate gândurile noastre i-au dat putere azi”. Un om pe care îl jenează menționarea României în mesajele sale conduce sportul românesc!