Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

De ce nu „merge” România?

De ce nu merg lucrurile bine în România? De ce, cu toate resursele ei bogate, umane şi mate­riale, ţara continuă să se bălăcească în mlaştina sub­dezvoltării şi a sărăciei? De ce, în ciuda aju­toarelor (interesate sau dezinteresate), în ciuda ne­număratelor „programe şi proiecte”, nimic nu pare a se aşeza temeinic, nimic nu are o dezvol­tare predictibilă coerentă? Sunt multe întrebări la care cetăţenii acestei ţări așteaptă răspuns. Unele dintre ele ar putea fi legate de miturile-fondatoare ale comunităţii (Meşterul Manole, Mioriţa etc.) ce îi caracterizează pe români ca fiind „sub vremi”, resemnaţi cu propria lor soartă, cu eternul provizorat, în care nimic nu poate fi dus până la capăt. De aici ar veni indiferența, „lejeritatea” cu care autohtonii îşi privesc și își trăiesc prezentul. Răspunsuri ar putea fi găsite şi în „vicisitudinile istoriei”, în împrejurările ce nu au permis for­marea unor structuri organizatorice temeinice, pe baza cărora să se construiască viitorul. Xenofobia, teama de „străinii care ne fură bogăţiile” – a de­ve­nit o scuză pentru mai toate regimurile ce au ad­mi­nistrat, în timp, ţara. Dar chiar şi atunci când diverşi conducători aflați la cârma țării şi-au impus dur viziunile de dezvoltare prin dictaturi, re­zul­tatele au fost, în mare parte, derizorii. Bogă­ţiile naționale au fost jefuite mai abitir de func­ţio­narii autohtoni, decât de străinii chemaţi să aju­te la ridicarea statului. Românilor le-a lipsit aproa­­­pe întotdeauna reperul normativ fix, la care să se raporteze şi în funcţie de care să-şi struc­tureze comportamentele. Un stat cu o legislaţie schimbătoare după conjuncturi nu poate fi un reper, fiind, mai degrabă, perceput drept o entitate vrăjmaşă, imprevizibilă, ce trebuie înşelată şi/sau „unsă”, ca să funcţioneze. Iar birocraţia de stat s-a transformat, în cazul românilor, într-o clasă su­prapusă comunităţii, ce beneficiază de puterile pe care aceasta le-a delegat statului. La români, statul a devenit principalul instrument al ascen­siunii sociale şi al bunăstării angajaţilor lui.

Am făcut această digresiune pentru a încerca să demonstrez că, după căderea comunismului, nu s-au schimbat prea multe în raporturile sta­tului cu „supuşii lui”, deşi cei care l-au „preluat” au anun­ţat modernizarea şi democratizarea lui, cu scopul sincronizării cu statele civilizate ale occi­dentului. Toate numeroasele rateuri ale statului român postcomunist par a confirma „confiscarea sta­tului”, în aşa-zisa nouă construcţie a lui, de că­tre pro­priii lui funcţionari (experimentaţi sub co­munism), deţinători ai puterii. Cu o asociere între funcţionărimea administrativă şi partidele la pu­tere, statul continuă să fie perceput ca opus cetă­ţenilor, cu reglementări conjuncturale ce îi fac acţiunea impredictibilă. Nu întâmplător, funcţio­narii de stat sunt văzuţi ca stăpânii banilor, ca ade­văraţi stăpâni ai celorlalţi cetăţeni, prin drepturile arbitrare pe care şi le-au acordat. Devin de înţeles aspiraţiile politicienilor de a se integra în insti­tuţiile statului şi tendinţa lor de a-şi răsplăti rudele şi clienţii cu funcţii în cadrul acestora.

Am comentat situaţia actuală din dorinţa de a înţelege de ce funcţionarii publici nu sunt amen­daţi, atunci când    – din motive mai mult sau mai pu­țin obscure – acţiunile lor aduc pagube întregii comunităţi. Cazul lui Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Județean Neamț, este relevant. Arsene a acordat un contract de reabilitare a unui pod ru­tier din judeţul pe care îl conduce, unei firme „de casă”. Podul, inaugurat cu fast, s-a prăbuşit, ceea ce in­dică „lucrări de mântuială”, deşi calculul costului s-a făcut ca pentru un pod nou. Fără a vorbi de vreun „parandărăt” (deşi suspiciuni exis­tă), Ionel Arsene nu a fost demis din funcţia publi­că, deşi a fost responsabil de lucrare, cum cere fişa postului lui. Arsene a fost doar „mustrat” cu sus­pendarea (temporară) din funcţia de lider al or­ganizaţiei de partid judeţene. Nu am numit par­tidul (PSD) pentru că situaţia se repetă şi în ca­zurile altor funcţionari publici, proveniţi din alte par­tide. Costel Alexe şi Mihai Chirica (de la PNL), au fost pedepsiţi pentru fapte cu iz asemă­nător, tot cu suspendări temporare, „pe linie de partid”. „Fonc­ţia” aducătoare de venituri inclusiv pentru partid, a rămas. Cum să se raporteze, în ase­menea con­diţii, cetăţeanul de rând, la adminis­traţia statului, la statul însuși? Cum se poate, în acest context, să se schimbe modul de percepere a statului de către cetăţeni? Cum poate fi redusă neîncrederea lor funciară în el? Și să ne mai mi­răm că numeroși cetăţeni preferă să îl părăsească? Vă las să căutaţi singuri răspunsurile.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian