Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SELECȚIA „FORMULA AS”

* Jonathan Coe, „Domnul Wilder și cu mine”, traducere de Radu Paraschivescu, Edi­tura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 262 p.

Jonathan Coe, unul dintre scriitorii britanici con­temporani de raftul întâi, a publicat, de la 26 de ani câți avea când a debutat în 1987 și până azi vreo 14 ro­mane, unul la 2-3 ani, majoritatea traduse bine și la noi de Radu Paraschivescu în seria de autor de la Po­lirom. Am fost mereu sedusă de farmecul narativ dul­ce-amar al satirelor lui ancorate în realitatea so­cială, politică, economică și culturală a Marii Britanii din anii 70 ai secolului trecut și până azi. Noul lui roman, pe care vi-l recomand ca lectură de vacanță, a fost scris în doar cinci luni, jumătate într-o rezidență pe țăr­mul Atlanticului, în Portugalia, jumătate la Lon­dra. (Din fericire, au început să apară și la noi aseme­nea rezidențe literare, finanțate de fundații sau de par­ticulari, care oferă autorilor, pe timp limitat, con­diții opti­me de scris, departe de agitația și obligațiile coti­diene.) Jonathan Coe s-a raliat și el modei de suc­ces de a broda romanesc în jurul unei personalități re­ale ce­lebre, întreprindere ce presupune și o riguroasă do­cumentare (acum se poate face de oriunde ai semnal, datorită internetului). În romanul acesta, personajul titular e cineastul austriaco-american Billy Wilder (1906-2002), scenarist, regizor și producător cu o carieră de peste 40 de ani la Hollywood, încununată cu două premii Oscar pentru regie și trei pentru sce­nariu. Lui îi datorăm, între zeci de alte filme, capodoperele „Bu­levardul Amurgului” (1950), „Șapte ani de căsnicie” (1955), „Unora le place jazzul” (1959) – care a fost desemnat de cu­rând, prin sondaj internațional, cea mai bună comedie din is­toria cinemaului! – „Aparta­men­tul” (1960), filme care atrag și azi spectatori în cine­ma­­tecile și pe canalele TV spe­cializate din toată lumea. Inge­niozitatea lui Coe e că încredin­țează des­co­­perirea biografiei și filmo­grafiei lui Wilder unei priviri din afara lumii filmului, unei fete nimerite din întâmplare în preajma lui. Na­ratoarea, Calista Frangopoulou, care locuiește la Atena cu o mamă englezoaică pasionată de muzică clasică și un tată grec, profesor de literatură, face la 21 de ani, în 1976, împreună cu o prietenă, o excursie aventu­roasă prin America. Hazardul îi scoate în cale, într-un bar, pe Billy Wilder și pe prietenul nedespărțit al aces­tuia, coscenaristul lui, Iz Diamond (emigrat încă din copilărie cu familia din România) care plă­nuiau să filmeze pe o insulă grecească ecranizarea liberă a unei nuvele, „Mitul Fedorei”. Ignorantă în tot ce privește cinematografia dar vorbind perfect engleza datorită mamei, Calista îi amuză cu naivitatea ei pe regizorul și scenaristul acoperiți de onoruri, care își pregăteau cel de al 24-lea film al lor. Când aceștia vin în Grecia să filmeze pe insula Lefkada, o angajează pe Calista ca translatoare în relația cu localnicii și zia­riștii greci, apoi ca secretară a lui Diamond pe pla­tourile de la München unde se filmează interioarele (Hollywoodul refuzase să finanțeze Mitul Fedorei, socotind subiec­tul neprofitabil). Integrată în echipa de producție a cărei „mascotă” devine, fata asistă la con­vorbiri, scene și mărturisiri din care poate reconstitui episoade din biografia și creațiile lui Wilder. E un bun prilej pentru Coe de a-și da frâu liber ironiei la adresa Hol­lywoodu­lui, a star-sistemului, a criticilor de cine­ma și jurna­liștilor de tabloid, a lumii literare și a gustului tot mai infantilizat al publicului. Există însă și un subtext grav în obstinația lui Billy Wilder de a face „Mitul Fe­dorei” într-o vreme când steaua lui în­cepu­se să apună, fiind considerat demodat: e drama cuiva care a fost pe culmea valului și acum nu mai e. Maestrul comediei și-a ales de data asta o eroină tragică în care pune mult din sine. Iar Calista, al cărei parcurs e schițat de ro­man­cier până spre bătrânețe, înțelege abia târziu tristețea și furia lui Wilder de a nu fi în stare – și nici n-ar vrea – să se adapteze, riscând să fie considerat ter­minat, deși mai are multe de spus. Ro­manul lui Jonathan Coe e anume compus pentru a se citi ușor și a menține curiozitatea: întorsături neaș­teptate, dialo­guri alerte (la un moment dat, pe vreo 50 de pagini, textul ia for­ma unui scenariu), prezențe episodice ale unor figuri de vedete, de la Marilyn Mon­roe și Jack Lemon, la Al Pa­cino și Spielberg. Mai ales oamenii în curs de îm­bătrânire, care se străduiesc să-și gă­seas­că un rol de ju­cat într-o lume interesată doar de nou­tate, vor fi sen­sibili la subtextul poveștii.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian