Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pușica, pisica seismograf

Foto: Shutterstock

De când mă știu, am trăit înconjurată de pi­sici. Mama creștea cel puțin 3-4 pi­sici de di­fe­rite vârste. Cea mai mare bucurie a noastră, a co­piilor, erau puișorii, din clipa în ca­re se nășteau și până când erau dăruiți (o parte) pe la vecini. Și eu, la casa mea, am crescut și cresc pisici, nici nu-mi pot ima­gina viața fără ele! Am preferat și prefer pisicile mai­daneze, apa­rent modeste, dar mult mai apro­pi­ate de modul nostru de viață, cel al oamenilor sim­pli, obișnuiți. Nenumăratele lor calități,    unele chiar paranormale, nu le poți descoperi decât într-o lun­gă conviețuire cu ele, cu aceste făpturi fas­cinante cu ochi de… extraterestru!

Despre una din calitățile pisicii mele – pe nu­me Pușica – vă voi povesti în cele ce ur­mea­ză. În seara zilei de 4 martie 1977, stăteam cu fetița mea la televizor, tocmai începuse un film bulgăresc. Pușica mâncase foarte bine, chiar peste măsură, și se instalase în fotoliul ei pre­ferat. Era li­niște, se auzea doar televizorul. La un moment dat, pisica a țâșnit din fotoliu ca din puș­că, s-a cățărat pe perdelele de la ușa balco­nului, a sărit pe bibliotecă, pe dulap. Apoi a început să alerge într-o goană ne­bu­nă prin tot apar­ta­men­tul, mie­u­nând înfri­co­șător, ur­lând chiar. Ini­țial, am crezut că a tur­bat, că e pe punc­­tul să tur­beze, n-o mai văzusem în halul acesta în cei șase ani de când o aveam. Am în­cer­cat s-o prin­­dem, s-o lu­ăm în brațe, s-o li­niș­tim. N-a fost chip. După vreo 20 de mi­nu­te, pisica a dispărut. Am că­­utat-o pes­te tot, am che­mat-o, niciun răs­puns, par­că ar fi înghițit-o pământul (toate geamurile ca­sei erau închise). La puțin timp, s-a dezlănțuit cu­tre­­murul, un ade­vărat infern, des­pre care nu mai sunt în stare să vorbesc. După ce ne-am dezmeticit cât de cât din frică, primul gând a fost să-I mul­țu­mim lui Dum­nezeu că scăpasem cu viață. Apoi, exis­tența noastră a început să-și reia cursul și abia atunci am ob­servat lipsa pisicii, abia atunci ne-am dat seama că Pu­șica, prin com­por­ta­mentul ei bi­zar, ne aver­ti­zase de imi­nența cum­pli­tului cutremur. Cu ure­chile ei „ra­dar” a captat unde și zgo­mote din mă­run­taiele pă­mân­tu­lui, ca un se­is­mo­graf ul­traper­for­mant. A mai tre­cut o săp­tă­mână. Ne luasem deja „adio!” de la ea, când, într-o sea­­ră, fetița mea a intrat în dor­mi­tor, fără să mai aprindă lu­mi­na, vrând să-și ia o hai­nă din și­fonier. S-a îm­pie­dicat și și-a scă­pat oche­­larii. Tot cău­tân­du-i, s-a aplecat și, de sub și­fonier, o aținteau cei doi ochi fos­fo­res­cenți ai pisicii noas­­tre! Ne-am bucurat enorm și am încer­cat s-o scoatem de acolo! N-a fost chip. I-am pus câ­teva felii de parizer pe o farfurioară și ne-am pus pe așteptat. Într-un târziu, a ieșit, slabă, numai blăniță și oase, clă­tinându-se. A început să mă­nân­ce puțin, a băut foarte multă apă, apoi s-a cuibărit în fotoliul ei. Auzul pisi­cilor este fe­no­menal, se spune că aud pașii gân­dacilor pe un covor per­san… Mai mult ca sigur că pi­sica a mai auzit replicile din ce în ce mai mici ale marelui cutremur, pe care noi nu le-am perceput, și a ieșit din adă­post numai când peri­colul trecuse definitiv.

Domnilor specialiști deosebit de res­­pec­tabili de la Centrul de seis­mo­logie din Vran­cea le re­co­mandăm    ca, pe lângă aparatura su­per­performantă, să țină pe lângă ei și câteva pisici.

Doamne ferește! Nu se știe când ar mai pu­tea avea nevoie și de ele…

VIORICA D. – Ploiești

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian