Selecția „Formula AS”

* Elif Shafak, „10 minute și 38 de se­cun­de în lumea asta stranie”, traducere şi no­te de Ada Tănasă, Editura Polirom (tel. 0232/217.44.00), 366 pag.

Ca şi alţi valoroşi scriitori turci, nici Elif Shafak nu poate fi de acord cu măsurile de îngrădire a liber­tăţii individuale impuse de dictatura lui Erdogan. Cu un doctorat în ştiinţe politice şi încă unul în litera­tură, obţinut în SUA, cu 19 cărţi publicate (traduse în 55 de limbi), ea s-a remarcat şi prin activismul pen­tru drep­turile omului, în special ale femeilor, a ţinut con­ferinţe şi a publicat articole pe aceste teme în ziare occi­den­tale de mare tiraj. Toate acestea au făcut ca BBC să o plaseze în Topul celor 100 cele mai influente femei. De­sigur, cu asemenea idei şi activităţi, e în dizgraţia dictatorului turc care a arestat şi condamnat sub acu­zaţii false atâţia scriitori, jurnalişti, universitari. Asta a făcut-o să rămână cât mai departe de patrie, ca pro­fe­sor invitat la mai multe universităţi americane şi din Marea Britanie (inclusiv la Oxford) sau cu burse de creaţie, în timpul cărora a putut să scrie în libertate des­pre subiectele tabu în Turcia, precum genocidul ar­mean sau misoginismul tradiţional musulman. Ro­ma­nul pe care vi-l propun, scris în engleză, i-ar înfuria şi el pe conservatorii naţionalişti religioşi la putere în lu­mea musulmană. Trei teme se întrepătrund cu măies­trie în compoziţia cărţii. Prima e condiţia femeii în societatea turcă tradiţională: supusă întru totul tatălui şi soţului ales de acesta, care-i rezervă doar rolul de a naşte urmaşi şi de a se ocupa de gospodărie. A doua e prie­tenia între năpăstuiţi cu su­flet mare ai sorţii, mai ataşaţi în­tre ei decât de rudele de sân­ge care le impuneau cu bruta­li­tate interdicţii, prejudecăţi, su­perstiţii şi norme ancestrale. Iar cea de a treia temă e Istan­bu­lul, oraş-personaj fabulos (la concurenţă cu Napoli în pre­ferinţele unor romancieri contemporani) şi plin de anta­gonisme. Eşafodajul pe care-şi construieşte Elif Shafak ro­manul pleacă de la desco­pe­rirea unor cercetători că, după ce inima se opreşte, activitatea cerebrală a mortului continuă încă 10 minute şi 38 de secunde. Personajul principal, Leila Tequila, o pros­tituată de pe strada bordelurilor (care chiar există în Is­tanbul) e ucisă din ordinul unui fanatic „care vrea să cu­reţe oraşul de păcate” în noiembrie 1990 şi corpul îi e înghesuit într-un tomberon. Dar, încă un scurt timp, memoria îi funcţionează „adunând crâmpeie dintr-o viaţă ce se apropie cu repeziciune de final”. Născută în 1947 într-un orăşel, Van, în familia unui croitor ce îşi luase legal o a doua foarte tânără nevastă, fiindcă pri­ma era stearpă, Leila e dată de la naştere primei so­ţii, pe care o ştie de mamă, în timp ce aceea care a năs­cut-o, „mătuşica”, suferă o cădere nervoasă după ce i se ia pruncul. Croitorul, care prinsese cheag confec­ţio­nând îmbrăcăminte occidentală la modă pentru fe­meile emancipate ale oraşului din anii ‘50, devine, sub influenţa unui şeic, fanatic religios şi începe un „răz­boi sfânt” în propria casă, principalul duşman fiind inde­pen­denta şi emancipata Leila, pe care o retrage de la li­ceu. Abuzată sexual de fratele tatălui, fata fuge la Is­tanbul şi încape pe mâna unui traficant de persoane care o vinde unui bordel. Unul dintre clienţi, un pictor troţkist, o scoate de acolo şi se însoară cu ea în 1977, dar în timpul unei manifestaţii din piaţa Taksim, când se trage în demonstranţi, e ucis, aşa că Leila, care e antifanatică instinctiv, se întoarce la vechea meserie. În viaţa ei plină de suferinţă există însă o lumină care-i încălzeşte sufletul: cei cinci prieteni care o înţeleg, pe care se poate baza în orice împrejurare, de la petreceri vesele la necazuri. Fiecăruia romanciera îi consacră un capitol separat: Nalan – Nostalgia, o transsexuală atee, revoltată de „surzenia divină” la nedreptăţile stri­gătoare la cer; Sinan Sabotaj, fiul farmacistei din Van, care o iubeşte din copilărie şi e absolvent de Univer­si­tate, cu slujbă la o bancă, nevastă şi copii, dar con­ti­nuă să-i fie prieten; Zaynab-122, o pitică originară din Liban, servitoare la bordel şi credincioasă; Ja­meelah din Somalia, cu o mamă creştină şi tată musulman, răpită şi vândută pe piaţa de carne vie din Istanbul, pe care Leila o îngrijeşte la ea acasă când se îmbol­nă­veş­te şi, în sfârşit, Humeyra Hollywood din Anatolia, tra­tată de socri ca o slugă, bătută de soţ, care fuge de la ei şi ajunge cântăreaţă într-un bar sordid. Toţi aceşti mar­gi­nali generoşi, curajoşi, cu suflet cald sunt indi­vi­dualizaţi excepţional, după cum şi ritmul naraţiunii, în­torsăturile surprinzătoare, tabloul din bucăţele al so­cietăţii şi culturii turceşti din anii ‘60 până azi m-au convins că Elif Shafak îşi merită multele premii litera­re.