Un sârb dă foc României: GORAN BREGOVICI

„Tata e croat, mama e sârboaică. Pe cine să împușc mai întâi?”

– Prezența lui la București, alături de „Orchestra de nunţi şi înmormântări”, va face ca până și toamna să danseze pe ritmuri balcanice –

Goran Bregovic este un mare și important muzician și compozitor contemporan. Fără el, spun criticii muzicali, nu ar fi existat niciodată o adevărată „febră muzicală bal­canică”. Răspândirea ei a început cu melodiile pe care le-a compus pentru coloana sonoră a filmului „Vremea ţiganilor” (1988), în regia lui Emir Kus­turica, și a molipsit întreg mapamondul. Melan­co­lice și exuberante, cântecele lui „rupătoare de ini­mă” sunt inspirate din muzica țigănească, așa de prețuită în Europa de răsărit. Bregovici nu e rom. Dar s-a născut şi a trăit într-un Sarajevo pestriț, multicultural şi multietnic, care-i va marca întreaga viaţă. Mai visează şi azi la orașul copilăriei lui, în mare parte distrus din pricina războiului din Koso­vo. În ce privește reproșul că „a ațipit” profesional pe muzica țigănească, Goran spune: „Nu îmi pasă ce zic acei oameni. Nu sunt singurul compozitor care a fost impresionat şi s-a inspirat din muzica tradiţională ţigă­nească… Care este de fapt scopul tradiţiei, dacă nu acela de-a învăţa din ea şi de-a o răs­pândi? Sunt încântat că azi, sute de trupe ţi­gă­neşti din întreaga lume cântă melodiile mele, pentru bacșișuri…”.

De la rock la gypsy music

Goran Bregovic s-a născut pe 22 martie 1950, în Sarajevo, Bosnia-Herțegovina, într-o familie cu origini mixte: tatăl – croat şi mama – sârboaică. De la tată a moştenit pasiu­nea pentru muzică, şi s-a apucat mai întâi să studieze vioara. A fost înscris chiar la Școala de Muzică, dar a fost exmatriculat pentru… „lipsă de talent”. La scurtă vreme, părinții au divorțat și băiatul a rămas în grija mamei. Avea doar șaisprezece ani când și mama îl părăsește, şi Goran ajunge în grija unor rude bine­voitoare. Ne­voit să-și poarte singur de grijă, Go­ran începe să cânte muzică popu­­lară, într-un bar din orașul Konjic. La 17 ani, se an­gajează într-un bar de striptease din Du­brovnik, ca mai apoi să intre basist într-o trupă de rock, şi așa ajunge prin Italia, unde începe să coche­teze şi cu drogurile. Va fi recuperat de mama lui care-l aduce urgent acasă, îl obligă să se înscrie la fa­cultatea de filosofie. Tânărului re­bel nu-i surâdea însă ideea de-a pre­da marxismul în școli, aşa că renunță la studii, când mai avea doar puțin până la ab­solvire.

13 albume – 6 milioane de exemplare

În 1971, Goran împreună cu un alt artist aspi­rant, Zoran Redzia, formează trupa „Jutro”. Susțin concert după concert și curând încep să simtă gus­tul succesului. La 1 ianuarie 1974, trupa își schim­bă numele în „Bijelo Dugme” şi câștigă populari­tate în Iugoslavia, pentru ca în anii 80, să devină cea mai importantă trupă rock din țară. „Muzica rock avea o importanţă foarte mare în ţările comuniste, mai mare decât în restul lumii. Dacă erai inteli­gent, puteai să introduci mesaje subversive în versurile cântecelor”, poves­tea el.

Cu toate că devenise un ma­re star rock, mu­zica țigă­neas­că i se lipise de su­flet. „Îna­­intea con­certelor, adu­ceam în culise câte o trupă de ţigani, care ne cântau. Muzica lor săl­batică, pur şi simplu ne motiva, ne umplea de energie”, spunea el.

Când s-a retras din „Bijelo Dugme”, în anii ‘90, avea la activ 13 albume vândute în șase milioane de exem­plare. „Eram bogat și renu­mit atunci când a iz­bucnit războiul. Dar am pierdut tot ce aveam: ma­șini, case, iahturi. Dar nu astea erau cele mai im­portante”, declara Goran într-un interviu. „Sunt din Sarajevo. Și nu este doar nume­le unui oraș, ci este o metaforă a timpu­rilor în care trăim, timpuri în care oamenii pot fi vecini, buni vecini, pentru ca mai apoi într-o zi, din senin, să înceapă să se îm­puşte între ei”… „Tata e croat, mama e sârboaică, nevasta mea e musulmană-bos­niacă. Pe cine să împuşc mai întâi?”.

Din 1993, Goran Bregovici are un mariaj cu top-modelul bosniac Dze­nana Sud­zuka şi au împreună trei fete: pe Ema (26 ani), Una (20 ani) şi Lulu (18 ani).

Scrisori din Sarajevo

De aproape 25 de ani, de la trans­formarea lui din star rock, în boem al muzicii balcanice, Goran este mereu pe drum cu orchestra lui. Îna­inte de pandemie, susţinea nu mai puţin de 120 de concerte anual, aşa că a trecut foarte greu peste perioada de izolare, obişnuit fiind cu scena şi aplauzele frenetice. Dar pandemia a trecut și artistul e fericit că a putut să por­neas­că din nou la drum, ca să-şi promoveze cel mai recent album – „Three Letters From Sarajevo” (Trei scri­sori din Sara­jevo). Lansat în 2017, discul s-a bucu­rat de un suc­ces inter­na­țional enorm. „Ca să spun povestea ora­şu­lui meu, am folosit vioara, ca meta­foră. Ȋn cele trei «scrisori» ale mele încerc să trec de la istorie la evlavie, de la cucernicie la bucu­rie şi de la jale la dans, şi toate astea, în acor­duri de vioară. Pe acest album se împletesc acordurile de vioară clasi­că, cântate în stilul creştinilor, cu cele ale stilului klezmer (evre­iesc) şi nu în ultimul rând, cu acordurile de vioară în variantă orien­tală, musulmană”, mărturisea el. Într-un cuvânt, un al­bum inspi­rat de Sarajevo-ul copilăriei sale, după care suspină şi azi.

(Goran Bregovic şi „Orchestra lui de nunţi şi înmormântări” îl vor avea ca invitat special, pe 25 septembrie, la Sala Palatului, pe solistul român Mihai Mărgineanu, într-un recital de peste o oră. Biletele au preţuri cuprin­se între 144 lei şi 314 lei.)