Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

LUIZA ZAN (Interpretă de jazz): „Cred că anul acesta este unul de cumpănă”

„Am concerte până târziu, în Noiembrie”

– Ultima noastră convorbire a avut loc în plină pandemie și erai supărată că nu puteai sus­ţine concerte. Între timp, lucrurile s-au schim­bat ra­­dical: pandemia a dispărut, oamenii și-au regă­sit bucuria și caută prilejuri să se distreze împre­ună. Muzica este pe primul loc. Cum întâmpini schim­barea aceasta?

– Am suferit mult în pandemie, mi-a fost in­terzisă scena, iar con­certele online mi-au displăcut, nu sunt de­loc pentru mine, pen­tru jazz. Aşadar, azi simt și eu o mare bucu­­rie că se organi­zează iar eveni­mente muzi­cale, multe fes­tivaluri. Da, câteo­dată este pu­ţin de­bu­solant, pentru că unele sunt anunţate publicu­lui foarte târ­ziu, altele chiar sunt or­ganizate pe ul­ti­ma su­tă de me­tri, iar a­tunci partea teh­nică suferă puţin. Pe de altă parte, e de înţeles: încă exis­tă teama a­nulării, aşa că afişele sunt li­pite din scurt, bi­letele vân­dute cu doar câteva zi­le îna­in­te, la sigu­ran­ţă. Chiar şi aşa, publi­cul se adu­nă, nu mă pot plânge. Cel pu­ţin eve­nimen­tele la care am par­ti­cipat eu au fost minu­nate şi mă bucu­ră fap­tul că am con­cer­te pâ­nă târziu, în No­­iem­brie. Sunt feri­cită, abia aşteptam să vorbesc iar cu pu­blicul, să-i pre­­zint ma­te­rialele pre­gă­tite în pande­mie. Am stu­diat mult, ar­­deam de nerăbdare să pre­zint tot ceea ce am acumu­lat.

– Oare nu s-a trecut dintr-o extremă într-alta? Potopul ăsta de muzici de toate felurile ți se pare normal? Nu se pierde la calitate?

Alături de Filarmonica din Brașov

– La prima impresie, aşa ar părea, dar eu cred totuși că este un lucru bun. Să explic: oamenii selectivi, care și-au ales cultura care le place, ştiu exact la ce festival să meargă. Publicul de jazz va merge la jazz, de exemplu. Dar nu toată lumea are gusturile atât de bine definite. În schimb, toată lumea, absolut toată, e dor­nică să iasă, să se adune, să fie împreună. Pentru aceşti oameni, un festival este o ocazie să fie cu toţii la un loc. Lumea simte nevoia să fie se­­dusă din nou, scăldată în artă, în cultură, indife­rent de ce cultură vorbim. Iubitorul de rock, de folk, de pop, de folclor, cu toţii ies în oraş să se vadă, pentru că anii aceştia ne-au învăţat per­fect expresia: „…fiindcă nu se ştie niciodată”. Nu se ştie cât va dura libertatea şi posibilitatea de a fi cu toţii la un loc. Deci, chiar dacă festivalurile par câteodată destul de amestecate, nu e rău, fiindcă oameni diferiţi împart laolaltă bucuria de a fi iar împreună. Cât despre noi, muzicienii, o consecinţă imediată a acestor evenimente aglomerate, cu mulţi artişti, este că durata unui concert s-a scurtat. Dacă înainte o trupă avea o oră şi jumătate într-un festival, acum tre­buie să se exprime compri­mat, în pa­truzeci şi cinci de minute. Oricum, asta vine şi într-un con­text general, căci durata atenţiei unei persoane s-a scurtat consi­de­rabil de când con­ţi­nutul unei informaţii on­line este de sub un minut. E clar că as­ta se răsfrânge şi a­su­pra artis­tului, ca­re nu mai poate com­pune melo­dii de cinci minute, căci nu le mai as­cultă nimeni până la capăt. Aşa apar piese scurte, con­centrate, foarte teh­nice, rapide. O fi bine, o fi rău, vom ve­dea în vii­tor. Pe mi­ne, personal, ca interpretă de jazz, îm­pre­jurarea asta mă pune la în­cer­care şi văd schim­barea ca pe o pro­vo­care. Sunt la „concu­renţă” cu tinerii din acest gen muzical, tre­buie să ţin pasul cu viteza şi teh­nica lor, ceea ce mă stimulează grozav. Gene­ral vorbind, nu ştiu dacă viteza cu care trăim azi este ceva bun, dar este ceea ce este şi cred că nu mai există cale de întoarcere. Ori facem pace cu ea, ne adaptăm, ori rămânem în urmă, nişte nemulţumiţi singuri.

„Ne domină un zbucium. Simt oamenii copleșiți”

– Simţi şi publicul schimbat? Sunt oamenii diferiţi, după doi ani atât de ciudaţi?

Luiza și trupa de jazzmani maghiari de mare clasă

– Sincer, da. Nu mai simt publicul atât de generos, atât de emotiv ca înainte de pandemie. Faptul că noi, cu toţii, am trecut prin nişte frici, ne-a întărit, ne-a făcut mai aspri şi mai stoici. Rezistăm mai bine anumitor emoţii, şi nu ştiu dacă ăsta este un lucru bun. Pentru o muzică emoţională precum jazzul, sigur nu-i prea bine. Mai ales că noi, ar­tiştii, avem chiar mai multe de spus azi. Am trecut la rândul nostru prin frici, iar asta a creat mari deschideri creaţiei. În mod ciudat, artiştii au mai multe de spus, dar publicul şi-a creat un scut care să-l apere de emoţii. Timpul va spune ce va ieşi din aceste contradicţii neaşteptate. Una peste alta, eu cred că anul acesta este unul de cumpănă, ne do­mină un zbucium. Unii dintre noi preferă să în­chidă ochii, se prefac că ne-am întors la norma­litate după pandemie. Alţii sunt extrem de marcaţi, fiindcă ultimii doi ani i-au tăvălit prin depresii cumplite.

În Deltă, la Festivalul ”Anonimul”

De asemenea, sunt oameni care se im­plică mult, fizic şi emoţional, în problema Ucrai­na, alţii care refuză până şi ideea unui război – iată un nou conflict între semeni. Se întâmplă multe, iar eu – vorbesc doar în numele meu – simt publi­cul, oamenii, în general, copleşiţi. De aceea aş mai avea răbdare să se liniştească spiritele, să pot face iar artă de dragul artei, şi nu din ocazia de a specula pretexte sociale pentru a crea. După ce totul se va sfârşi, vom vedea ce efecte a produs nenorocirea asta în sufletele noastre. Războiul este ceva atât de dureros, încât nu ar trebui „folosit” pentru nimic, nici chiar pentru artă. Da, mi-a plă­cut enorm cum la festivalul de film „Ano­nimul” din Deltă, la care am participat, tot efortul a fost îndreptat pentru ajutorul concret al victimelor războiului. Artiştii nu ar trebui să folosească sen­sibilitatea unor oameni fragili emoţional, ca pre­text pentru a crea. Riscăm să cădem în meteahna televiziunilor, care se folosesc de o conjunctură tristă, ca să facă audienţă. Şi eu am compus un album în pandemie, dar despre viaţa mea, despre casă şi familie. Cântece despre lucrurile mici care ni se întâmplă nouă zi de zi, nu despre problemele societăţii. Eu aşa înţeleg lucrurile. Discul e în lucru, abia aştept să văd cum va fi primit de un public atât de schimbat…

„Eu şi familia mea suntem foarte bine, de asta vă pot asigura”

– Cu atâtea concerte, nu ți s-a făcut dor de casa ta de la ţară, fiindcă eşti mult pe drumuri?

Micuța fugărită

– Bogdana, eu sunt artist de jazz, nu se compară nivelul meu de solicitare, faţă de colegii de breaslă din pop sau manele. Ei sunt numai pe drumuri, eu am timp şi să încerc să împac câinele cu pisica acasă. Chiar sunt mediator de pace între animăluţele noastre zilele acestea, dar deocamdată înregistrez un mare… eşec. Ha, ha! Un câine uriaş şi un pui de pisică se mârâie încontinuu, despărţiţi de un carton mare, pictat de fiica noastră, Eva. E atât de frumos parapetul de hârtie, că bietele ani­male cred că e un zid ornat cu graffitti şi nu îndrăz­nesc să-l doboare. Revenind, nu am dinamica con­certistică a altor artişti, dar e totuşi solicitant să ţin pasul, să am echilibru între scenă şi viaţă. Eu şi familia mea suntem foarte bine, de asta vă pot asigura. Chiar traversăm o „lene gospodă­rească”: după ani la rând, în care am tras ca nişte robi, vara aceasta ne-am propus doar să ne bucurăm unii de alţii. Cred că e bine, pentru că azi nu se mai poate trăi la ţară în ritmul pe care-l aveau bunicii noştri. Suntem altfel de oameni, cu alte priorităţi, în locul muncii fizice, de dimineaţa până seara. Viaţa curge diferit azi, în viteza ei poţi pierde din vedere faptul că trebuie să depui efort şi pentru inimă, nu doar pen­tru avut. Goana asta distruge căsnicii, eu mă tem de asta, de aceea sunt atentă cât pot să trag frâna la timp, să privesc în jur, să iau în braţe, să stau de vorbă. Să simt că marea fericire este aici, lân­gă mine, în curtea asta cam neîngrijită, în care se joacă două fetiţe de vis. În casa făcută cu mâi­nile noastre, în care azi un câine mare fugăreşte o pisică foarte mică.

– Unde concertezi toamna aceasta, Lui­za?

Marele Lufi

– Voi avea concerte şi în Ungaria, şi la noi, dar de departe, cel mai important eveniment al toamnei pentru mine este Bucharest Jazz Fes­tival, din 16 Sep­tembrie. Abia aştept, pentru că voi încheia seara dedicată noilor voci din jazz. Am cu­noscut parte din aceşti tineri, sunt geniali. Ei sunt un exemplu per­fect pentru ceea ce vor­­beam la început, expo­nenţii valului vitezei, al tehnicii, al schim­bă­rii… Este foarte inci­tant pentru mine să în­cerc să ţin pasul cu ei, e stimulant, e frumos. Vă aştept în număr cât mai mare, sunt sigură ca Bucharest Jazz Fes­tival va fi memorabil anul acesta.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian