E agitație mare în Țara Moților zilele acestea. Sunt ani de zile de când oamenii din regiune, dar mai cu seamă autoritățile, se simt îngrădite de apartenența a zeci de mii de hectare de pădure din zonă la Parcul Natural Apuseni. Tensiunea nu e neapărat o surpriză: era de așteptat, după ce și-au tăiat, mai mult sau mai puțin legal, pădurile, lumea se va revolta în fața constrângerilor pe care le impune existența unui parc natural. Este exact ce reclamă acum conducerea comunei Beliș, care lucrează la organizarea, la început de Decembrie, a unui referendum local, pentru a forța ieșirea din Parcul Natural Apuseni. În condițiile în care satele comunei sunt în proporție de aproape 100% în interiorul suprafeței de aproape 75.000 de hectare a zonei protejate, argumentele primarului sunt legate de lipsa șanselor de dezvoltare. Miza reală a revoltei administrative este însă cu totul alta: posibilitatea ca, odată scăpați din chingile legii ariilor protejate, proprietarii de terenuri din zonă să poate vinde parcele pe marginea superbului lac Beliș, pentru cei interesați să-și construiască vile și pensiuni pe marginea apei. „Perspectiva de dezvoltare” o știm deja, din alte cazuri similare: lacurile Tarnița și Colibița, unde malul apei a fost vândut de jur-împrejur, iar omul simplu, pasionat de natură, nu mai poate ajunge la luciul apei decât cu intermedierea noilor proprietari sau prin cazarea la aceștia (vezi și lacul Snagov, ale cărui maluri au devenit proprietăți și le mai poți vedea doar din helicopter).
Forța juridică a referendumului (care va trece la Beliș fără opoziție), este, însă, nulă: un referendum local nu poate trece peste o hotărâre de guvern. Dar cu votul oamenilor la mapă, administratorii comunei vor să atace legea în instanță, în speranța că vor crea un precedent. În multe alte locuri din țară se așteaptă cu sufletul la gură eventualul succes al Belișului, pentru a se ataca apartenența la un parc natural. Belișul nu e câtuși de puțin un caz izolat – vedem cu câtă încăpățânare se opun autoritățile de la Roșia Montană includerii sub umbrela de protecție a UNESCO…
Că, sărăciți și prost sfătuiți, oamenii simpli își văd mai degrabă interesul personal, imediat, decât interesul general, pe termen lung, e, pe undeva, de înțeles. Dar e și vina statului, care nu a găsit încă o modalitate funcțională de despăgubire a celor care au terenuri în zonele protejate: nu e normal să nu lași un om să-și taie pădurea sau să construiască după cum îl taie capul și să nu îi dai o compensație la schimb. Dar statul, ca să nu fie nevoit să plătească, îi tot poartă pe bieții oameni de la o autoritate la alta… Până când acest sistem nu va funcționa, adversitatea față de ariile protejate și față de cei care le administrează va crește cu fiecare zi. E treaba statului, ca și a primarilor din zonele protejate, să gândească strategii de dezvoltare și modele de prosperitate, altele decât tăierea la ras sau vânzarea resurselor naturale. Pentru că, altfel, modelul se va repeta la infinit: așa cum s-au dus banii de pe păduri, așa se vor duce și banii de pe terenurile de pe lac. Tensiunea va crește din nou: iar atunci ce va mai fi de vândut în zonă? Aerul?!
Romanian