Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Ia Levănțică, neamule!”

– Cititorii noștri mai vârstnici își amintesc, desigur, diminețile de toam­nă când, prin fereastra deschisă a casei, se auzeau glasurile vânză­torilor de flori, care te îmbiau să cumperi Levănțică de pus între haine, în dulap. Cu timpul, plantei i s-au descoperit și virtuți legate de sănătate, drept care i se spune Lavandă, nume mai sobru, semn de înălțare în grad. Și mai există o diferență: ea se cultivă astăzi industrial, pe supra­fețe uriașe, așa că noi vă sugerăm să votați în continuare cu Levăn­țica, pe care o găsiți la țărani, în piețe. Are flori mai mici, roz-alb-violete, și o aromă mai suavă, care îți parfumează nu doar casa, ci și viața. „Ia Levănțică, neamule!” –

Preparate din Lavandă

Pulberea de Lavandă

Foto: Shutterstock – 4

Planta se macină fin cu râșnița electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric și răcoare.

Se ia o linguriță de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ține sub lim­bă vreme de 10-15 minute, du­pă care se înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veți re­marca faptul că are un gust surprinzător de amar, mo­tiv pentru care adesea este preferată tinctura.

Tinctura de Lavandă

Se obține prin măcinarea părți­lor aeriene uscate, cu râșnița elec­trică de cafea, după care pulberea obținută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o trei­me, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. Du­pă adăugarea al­coolului peste pulberea de plan­tă, bor­canul se închide ermetic și se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când conținutul pentru o mai bună solubilizare a prin­ci­piilor active. După trece­rea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se fil­trea­ză prin tifon, iar tinctura obținută se păstrează în sti­cluțe mici și închise la culoare.

Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o linguriță dizolvată în jumătate de pahar de apă.

Uleiul esențial de Lavandă

Este preparatul cel mai puternic din Lavandă. Îl găsim în magazinele și farmaciile naturiste. Uleiul nu trebuie să fie preparat industrial, cu arome chi­mice.

Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucățică de zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi.

Extern: uleiul se folosește ames­tecat în    ungu­ente, adăugat la apa de baie, pentru aromati­za­rea aerului încăperilor.

Oțetul aromatic de Lavandă

Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de La­van­dă mărunțită, peste care se adaugă jumătate de litru de oțet de mere. Se lasă să se macere­ze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se filtrează. Se folo­sește pentru fric­țio­nări și com­prese.

Baia cu Lavandă

Două mâini de Lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineață până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opărește cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se aco­peră, se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se combină cele două extracte, preparatul obținut fiind adăugat în apa din cada de baie.

Tratamente interne

* Dischinezie biliară, balonare la bol­navii de bilă, cri­ze biliare însoțite de dureri de cap – Se ia Lavan­dă sub formă de pulbere, administrată pe sto­ma­cul gol, câte o linguriță de patru ori pe zi. Da­to­rită principiilor sale active amare, Lavanda mărește secreția de bilă și ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale și acti­vând di­gestia.

* Depresie, anxietate – în cazurile ușoare se ia Lavanda sub formă de tinctură – 1 linguriță di­zol­vată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă du­rată (3 luni mini­mum). Uleiul vo­latil de Lavandă se admi­nistrea­ză în depresiile și crizele de anxie­tate severe: două picături de ulei vo­latil amestecate cu pu­țină miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol.

* Aritmie cardiacă, adju­vant în ischemia cardiacă a­pă­­rută pe fond de stres – La­vanda este prin ex­celență o plantă antistres, motiv pentru care, admi­nis­trată în cu­re de lungă du­rată, ameliorează și, gradat, con­duce la vin­de­ca­rea bolilor produse de acesta. În proble­me­­le car­diace s-a observat o acțiune deosebit de favo­ra­bilă a tincturii de Lavandă, care acționea­ză di­rect la nivelul sistemului ner­vos central. Se ad­ministrează de trei-pa­tru ori pe zi câte o lin­­guriță de tinc­tură diluată în jumătate de pahar de apă.

* Viermi intestinali, infecții cu proto­zoarul giardia lamblia – Se combină în proporții egale tinc­tură de La­vandă, de pelin și de cimbru (toa­te tincturile se pre­pară la fel ca cea de La­van­dă). Se ia din aceas­tă com­­bi­nație de tincturi câte o linguriță diluată în pu­țină apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează mini­mum două săp­tă­mâni. Acest trata­ment este eficient atât singur, cât și în combinație cu re­me­diile alo­pate, a căror eficiență o mărește.

* Oboseală, iritabilitate psihică, insom­nie – Cele mai bune rezultate se obțin făcând băi cu La­van­dă, cu jumă­tate de oră înainte de culcare. Su­pli­mentar, este bine să puneți sub pernă un săcu­leț (ceva mai plat) cu Lavandă. Somnul va fi mai odihnitor, iar peste zi veți remarca o mult mai bună re­zistență psi­hică și stă­pâ­nire de sine. Intern, se ia tinc­tură de Lavandă: o lin­gu­riță de trei ori pe zi.

* Dureri de cap, migrenă, amețeală – Ca remediu de urgență se iau 1-2 picături de ulei vo­latil de Lavandă cu puțină miere. Ca tratament pe termen lung se reco­man­­dă pulberea de Lavandă: o linguriță de patru ori pe zi, administrată pe sto­macul gol.

* Reumatism – Se face un ceai din o parte flori de soc și două părți Lavandă, o linguriță din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puțin și se filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudori­fic și depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile cu acest ceai are efecte antireu­matice excepționale.

* Tuse convulsivă, gripă, bronșită – 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de miere și se admi­nis­trea­ză câte puțin din acest amestec, care nu va fi în­ghițit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât pentru a-și exercita din plin efec­tele antiinfecțioase și calmante. Se iau maximum 6 picături de ulei de Lavan­dă pe zi la adulți și două picături pe zi la copii.

Tratamente externe

* Adjuvant în pneumonie și bronșită cro­nică – La 4 linguri de Lavandă proaspăt mă­cinată se adaugă apă, amestecând pro­­gresiv, până când se formează o pastă, care se învelește în tifon și se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pu­ne o sti­clă cu apă fierbinte și se aco­peră cu o pă­­tură, ca să păstreze căl­dura. Cataplas­ma se ține mini­mum o jumătate de oră.

* Contra păduchilor și a altor in­sec­te pa­ra­zite –  3-4 pică­turi de ulei vo­latil de La­van­dă se amestecă cu o linguriță de oțet și se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câte­va ore, pentru a se forma un mediu de va­pori de ulei volatil care vor eli­mina insectele. Se aplică tratamen­tul 7-10 zile la rând.

* Pentru creșterea părului – Se fa­ce un masaj la rădă­cina părului cu oțet de Lavandă obți­nut prin macerare, după metoda de mai sus.

Câteva utilizări casnice ale Lavandei

* Con­diment de Lavandă – a­mes­tecați în cimbrul cu care condi­men­tați mâncărurile puțină La­vandă (într-o proporție aproximativă de 1:5). Mân­­că­ru­rile vor că­pă­ta o aromă deo­potrivă deli­cioasă și rafinată, fiind, în plus, și mai ușor dige­ra­bile. În zona sudică a Alpilor, cim­brul amestecat cu La­van­dă se dă mân­că­cioșilor pen­tru a le re­gla ape­titul și a-i ajuta astfel să scadă spon­­­tan în greu­tate.

* Pentru a scăpa de molii – se pun în du­la­p săculeți cu inflorescențe de Lavandă uscată. Zilnic, conținutul să­cu­leților se freacă în palme pentru ca astfel să se de­ga­je cât mai mult ulei volatil, care alungă insectele.

* Furnicile, puricii și gândacii fug de mi­rosul de la­van­dă. Pentru a scăpa de musafirii nepof­tiți, stropiți de două ori pe zi locurile în care aceștia se as­cund, sau traseele pe care vin, cu o soluție for­mată din 6 lin­guri de apă și 10 picături de ulei volatil de Lavandă.

* Pentru a scăpa de mirosurile neplă­cute din casă – puneți într-o cană de apă 10 pică­turi de ulei volatil de Lavandă și 10 picături de ulei volatil de mentă. Șter­geți cu această so­luție pereții, podelele și toate zonele care degajă mirosuri ne­plă­cute. Evitați supra­fețele lă­cuite, pentru că uleiurile vo­la­tile sunt un dizolvant redutabil și stri­că lacul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian