Lângă bunicii mei locuia o rudă a noastră, pe nume Anghel, dar lumea îi spunea moş Arici. Era considerat de tot satul ca fiind o persoană ursuză. Spre bătrâneţe, după ce şi-a pierdut nevasta, moşul a devenit din ce în ce mai retras. Mama şi bunica mă trimiteau să-i duc de mâncare şi aşa s-a legat prietenia noastră. Odată mi-a povestit cum a găsit un pui de arici, care orbecăia pe lângă mama lui, ce murise călcată de o maşină. Moșul era cu căruţa, era noapte, calul s-a speriat şi s-a oprit. Aşa a putut vedea mica vietate din drum. Era convins că la mijloc fusese mâna lui Dumnezeu, care voise să-i ușureze singurătatea. A luat moşul puiul de arici şi l-a dus acasă, l-a pus într-o cutie şi l-a acoperit cu o mănuşă de lână. A doua zi în zori, s-a dus la „agentu vitirinar” să afle cu ce să-l hrănească pe pui. Agentul i-a dat o „pepetă” şi l-a învăţat cum să-i dea ariciului lapte. Şi aşa s-a ales moşul meu cu porecla de „Arici”, că bătea drumul la veterinar, cu puiul în buzunar. Râdea tot satul de el, dar lui nu-i păsa. Când puiul de arici a mai crescut, l-a învăţat cu carne tăiată bucăţele şi cu tot felul de insecte, pe care moşul le prindea pentru el. Spre toamnă, moşul și-a dus protejatul undeva în grădină, într-un loc ferit, unde i-a făcut o căsuţă dintr-un coş de nuiele, aşezat pe nişte scânduri. A pus în el fân şi frunze uscate, să-i ţină de cald. Dimineaţa ducea ariciul în căsuţa lui, şi seara se trezea cu el la uşa bucătăriei. A fost greu până l-a învăţat să doarmă în casa pregătită în grădină. Se învăţase cu vorba lui, cu mângâierile şi cu hrana de-a gata. Și nici lui, om bătrân, nu i-a fost prea ușor, îi plăcea să aibă ariciul aproape. Dar doctorul îl învățase că animalul trebuia să se întoarcă în natură, acolo unde îi era locul.
În primăvara următoare, ariciul a venit iarăși la uşa bucătăriei moşului meu. Era însoţit de cinci puiuţi. Așa de tare s-a bucurat, că a aprins candela şi s-a închinat Domnului. Era convins că aricioaica venise cu puii, să-i mulțumească pentru că-i salvase viața. De atunci, grădina din spatele casei s-a umplut cu arici. Moşul le ducea mereu apă proaspătă, bucăţele de carne, resturi de legume și fructe.
Într-o zi, i-am spus moşului că aş vrea şi eu un pui de arici. L-am rugat să-mi prindă unul şi să mi-l dea să-l cresc la oraş. Moşul mi-a spus că nu e bine să iau un pui de lângă mama lui, ar fi o faptă necugetată, dar să rămân cu sufletul curat, că poate atunci va veni şi în calea mea un arici! De atunci a trecut o viață și moșul meu s-a mutat în cer. Dar ce să vezi? În primăvara asta am găsit în grădina mea un arici. Era pe înserat şi ascultam concertul mierlelor, când am auzit un grohăit ca de purcel, urmat de ceva chiţăieli înfundate. Intrigată, m-am dus spre robinetul unde lăsam întotdeauna un vas cu apă, pentru pisicile care mai trec prin curte. Acolo am dat peste puiul de arici. N-a fugit. M-a lăsat să îl iau în palmă și mă privea curios, cu ochii lui ca două mărgele de sticlă. Sunt sigură că a fost un semn de la Moșu. Am adoptat ariciul, i-am făcut o căsuță în grădină și abia aștept primăvara, ca să vină în vizită, împreună cu puii lui.
DANA – Câmpulung Muscel
