Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

TIA ȘERBĂNESCU: „Viața frumoasă a cam trecut. Începe lupta pentru viață”

Analiza politică a lunii NOIEMBRIE

„România a contribuit la valorile occidentale”

– Suntem în preajma datei de 1 Decembrie, ziua Națională a României, care va fi celebrată prin manifestări de amploare. Credeți că mai sunt actuale valorile în jurul că­rora s-a unit România, acum mai bine de 100 de ani?

– Există o tendință de radicalizare, în zilele noastre, a raportului cetățeanului față de țara sa: pe de o parte, se vorbește despre globalizare, pe de altă parte, de suveranism. Adevărul e că ele nu se ex­clud, dacă sunt exprimate și trăite în limitele nor­malului. Poți să fii suveranist, să-ți iubești patria și să ții la cultura ei (cea mai bună dovadă e să cunoști cultura respectivă și să vorbești corect limba) și, în același timp, să vrei să fii sincronizat cu toate miș­cările glo­bale, cu tot ce câștigă lumea, de la invenții la me­dicină și la tendințele de gândire, adaptate într-o for­mulă proprie. La fel, poți să fii globalist și să ții la valori universale (deși nu prea le mai vezi de atâ­tea interese și războaie) și, în același timp, să ții la țara ta și să nu o trădezi în niciun chip. Cele două ten­dințe sunt periculoase numai când ajung la res­pingere totală, la absurd, când tu ții la țara ta, dar le urăști și le negi pe toate celelalte din jur și, in­vers, când respingi națiunile și le calci în picioare. Cu ex­cepția perioadei comuniste, România a fost co­nec­tată la valorile occidentale, a contribuit la ele, s-a inspirat din ele și a dat lumii întregi câteva nu­me de referință. Am avut și exemple de patrio­tism luminat, de oameni care și-au servit țara la propriu, nu în interes personal (că sunt destui azi ca­re se îm­bracă în ițari, dar, în timpul ăsta, sunt cu gândul nu­mai la sinecuri și la căpătuială). E multă im­postură în toate curentele ce domină lumea de azi. Zburăm pe Lună, dar, în același timp, ne facem praf planeta! Am ajuns la 8 miliarde de locuitori și se pa­re că unii nu mai au loc de alții și nu știu cum să fa­că să-i elimine. Mă tem că în lumea care va fi, viața unui om va deveni extrem de ieftină. Va fi scump de trăit, dar viața unui om va fi extrem de ieftină.

„Iohannis și Ciucă ar trebui să învețe limba română de la Maia Sandu”

– Tot în contextul zilei de 1 Decembrie, revine în­trebarea dacă „România Mare” mai e un con­cept actual, necesar și posibil, în actualul con­text in­ternațional?

– Nu văd posibilă România Mare în momentul ăsta. Sunt granițe fixate, sunt oameni care, deși ro­mâ­ni, trăiesc de peste 70 de ani în anumite conjunc­turi, în anumite țări, au traiul lor acolo. Nu ai cum să vii, să îi iei cu forța. Ei trebuie să decidă dacă vor să fie parte din România sau nu. Nici când s-a făcut România Mare, pro­vin­­ciile nu au fost luate cu forța. Trebuie spus, totuși, că, indiscutabil, con­junctura istorică de după al doilea război mondial    a fost ne­dreaptă. După cum știm cu toții, nordul Buco­vinei și cu Basarabia ne-au fost luate de ruși. Pe de altă parte, e periculos să pretinzi România Mare, pentru că te trezești într-un vârtej în care s-ar putea să pierzi alte teritorii. Uite că și Ungaria are visurile ei de mărire: Viktor Orbán poartă fulare cu harta Un­gariei Mari. Oamenii ăștia nu sunt în stare să-și administreze propriile țări, nu sunt un stare să le ofere oamenilor un trai decent, dar vor să ia bucăți din alte părți! Da­că mergem pe li­nia asta, cu Ungaria Mare, cu Serbia Mare, cu Bul­garia Mare, ajungem la cei care au avut mari imperii – Imperiul Roman, Impe­riul Otoman, Imperiul lui Napoleon. Asta seamănă cu po­vestea bărbaților foarte comple­xați, care își iau ma­șini cât mai mari, ca să își mas­cheze com­plexe­le. Așa și unii lideri: au o țărișoară dar, în loc să își vadă de ea, visează la mari teritorii. Să ne ocupăm în primul rând de țara pe care o avem, să nu mai fie foamete, să le dăm co­piilor șansa la educație, la prosperitate, iar apoi să vi­săm la alte teritorii. Mai bine să-i ajutăm pe ro­mâni acolo unde sunt, așa cum facem cu Basarabia. E bine că îi ajutăm, e bine că Republica Moldova e con­dusă de Maia Sandu și de un guvern pro-euro­pean, e șansa lor să scape de apă­sarea rusească și să aibă un destin european, alături de noi. Am auzit-o recent pe Maia Sandu ținând un discurs în Parla­mentul României, alături de Klaus Iohannis și de Nicolae Ciucă. A fost de de­parte cel mai bun. Sin­gurul discurs normal, emo­ționant, cinstit. Te uitai la Iohannis și la Ciucă – niște discursuri seci, con­ven­ționale, nimic nu răzbă­tea din ele, nici o flă­căruie. Ar trebui să învețe lim­ba română de la Maia Sandu, că ea a vorbit cea mai curată limbă română acolo, nu ei! Și nu e singurul lucru pe care îl putem învăța de la Moldova: mă gândesc numai la modul cum și-au păstrat tradiția folclorică. Nu au arti­zanat-o și nu au maculat-o ca noi, când asculți un taraf din Republica Moldova, chiar se înfioară carnea pe tine. Nu mai vorbim de Eurovision: ce figură face Moldova tot timpul, sunt înaintea noas­tră cu mult.

„MCV-ul e un premiu de consolare”

– Potrivit ultimului raport MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare) al Comisiei Europene, România a ieșit de sub monitorizarea UE. E aces­ta un motiv de bucurie, după 15 ani de aderare la Uniunea Europeană?

– S-a spus că legile Justiției, făcute de Cătălin Pre­doiu și criticate de multă lume, ar fi dus la ridicarea MCV-ului. Cum ridicarea MCV a fost le­ga­tă multă vreme de aderarea la Spațiul Schengen, eu cred că e, de fapt, un premiu de consolare, în cazul că nu vom avea succes cu aderarea la spațiul de li­be­ră circulație. Pentru că, în privința aderării la Spațiul Schengen, de unde mulți exultau după re­zolu­țiile din Parlamentul European și părea să avem un sigur opozant, Olanda, acum apar alți opo­zanți, pre­cum Suedia și Austria. Cred că e greu să convingi atâta lume, într-un timp atât de scurt, până pe 8 de­cembrie. Nu e imposibil, dar e greu de cre­zut, mai ales cu amorțeala de care dă dovadă diplo­mația noastră. Cu excepția ministrului Bogdan Au­rescu, cei­lal­ți ambasadori nu par să miște și să im­pre­­sioneze cu ceva. Necazul e că nu avem oameni con­vin­gători. Toate numirile la ambasade s-au făcut pe criterii politice și pe nepotisme, iar cu stilul aces­ta de diplomație inertă e greu să convingi. Iohannis în­suși putea să facă mai mult, să facă un turneu, că măcar la drumeții era bun… Nu știu cum se face că toate conjunc­turile as­tea tot contra noastră sunt. Ori noi nu ne ju­căm bine șansa, ceea ce e posibil, ori avem țâfnoșe­nii când nu e cazul și, invers, stăm ca momâile și acceptăm orice, când iar nu e cazul. Liderii noștri nu au discer­nământul ăsta, când să spună „da”, când să spună „nu”. Iar lipsa de dis­cernământ te cos­tă. Ca dovadă, Pla­nul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): guvernanții au acceptat închi­derea termocentralelor pe cărbune, iar acum impor­tăm cărbune! Vindem ga­zele din Marea Neagră și cum­părăm gaze! Oamenii ăștia sunt nor­mali?!

„În timp de război, la Ministerul Apărării avem o fantomă”

– Chiar zilele acestea, Guvernul Ciucă îm­pli­nește 1 an. Cum caracterizați acest an de mandat?

– Văd că USR i-a și scos o cărticică, „Cartea nea­­gră a guvernării”, că ei sunt iuți la de-astea, la jocuri de cărți. Eu cred că toată lumea știe cartea pe dina­fară, fără să o fi citit. Știm pe pielea noastră cam cum a fost. Ai fi zis că PNL și PSD sunt două partide mari și că se pun capetele luminate de acolo și găsesc so­lu­ții de bună guvernare. După 1 an, încă nu s-au ar­monizat, încă nu au un stil de lucru. Fie­care partid spune alta. Cu măririle de pensii, au în­ne­bunit lu­mea: ba 10%, ba 11,9%, ba 15%, ba 12,5%, și tot nu e sigur. Au mai dat niște ajutoare la cei foarte nevo­iași, ceea ce nu e rău, sunt oameni care se bucură și la 100 de lei, și sunt mulți. Îi ajuți să treacă iarna asta, dar apoi ce faci? Experții spun că Europa va trece peste iarna asta grea, dar criza energetică e abia la în­ceput, nu avem nicio garanție pentru iernile viitoa­re.

Revenind la Guvern: suntem într-o perioadă de ame­nințări, de război, Rusia tot pomenește încrun­tată de noi, iar la Ministerul Apărării, schimbă un „filosof” (pe Vasile Dâncu), și îl pun pe Angel Tîl­văr, de care nu a auzit nimeni. Avem o fantomă la Mi­nisterul Apărării, în timp de război! Chiar au eliminat toți specialiștii din actul de selecție pentru funcțiile-cheie din stat? De altfel, nu știi ce caută acolo mulți miniștri, mai ies în evidență, din când în când, doar cu câte o tâmpenie. Domnul Eduard No­vak, de la UDMR, ministrul Sportului, e specia­list în gafe, nu se mai oprește, se crede minis­tru în gu­ver­nul Ținu­tului Secuiesc, nu în guvernul Ro­mâniei.

– Nu doar în România e greu. Infrastructura energe­ti­că a Ucrai­nei e la pământ, iar Moldova e vic­timă co­laterală a războiului cu Rusia.

– Stau săracii basarabeni în beznă. De ucrai­neni ce să mai zicem, vai de ei! E foarte bine că dăm și noi o mână de ajutor. Din păcate, în Mol­dova există o puternică infrastructură a ser­viciilor secrete ru­sești, care face jocuri, provoa­că, controlează partide și oameni politici. E foarte fragilă situația Maiei Sandu și a guvernu­lui ei. Vor fi, în continuare, pre­siuni ca Moldova să abandoneze parcursul ei euro­pean, iar Rusia să își pună la Chișinău un regim-ma­rionetă, cum dorea să facă și la Kiev. Dar, în ge­neral, asistăm la un asalt împotriva democrației din partea tuturor dictaturilor, care, chiar dacă mai au diferențe de nuanțe între ele, își dau mâna la rele: și China, și Rusia, și Turcia, și Si­ria, și Iranul, parcă au pornit, ca la un sem­nal, atacul împotriva demo­crațiilor. Din feri­cire, Statele Unite și Uniunea Europeană rămân în relații de conver­gență. Dar există și aici riscul unor tensiuni, a unor disensiuni. De­mocra­țiile au cedat și s-ar putea să plă­tească un preț, iar prețul ar putea să fie cam mare și să ne privească pe toți. Riscul e să ajungem în stilul dic­taturilor „luminate”, gen Pu­tin sau Erdogan, care numai luminate nu sunt. Găsești în fiecare țară susținători ai curentelor autocrate, fie din cauza sărăciei, fie din cauza frigului, a foamei. Ris­cul e să ne trezim într-un fel de societate foarte contro­lată, în care liber­tatea de exprimare să fie redusă la zero, iar re­gu­lile să fie arbitrare. Se pare că viața frumoasă a cam trecut, acum în­cepe lupta pentru viață, fiecare țară e pe cont pro­priu. Penuria asta, care se va agra­va, e în­cepu­tul unei noi epoci.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian