Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

La ieslea din Viflaim

Interiorul Bisericii Nașterii Domnului – fotografie din 1936, de Lewis Larsson

Iisus s-a născut într-o iesle, ca cei mai săr­mani dintre oameni. Dacă n-ar fi fost îngerii să-i lumineze nașterea cu o lumină mare, ca ziua, n-ar fi venit nimeni la pruncul cel sfânt. Dar văzând strălucirea, câțiva păstori care privegheau la un foc, păzindu-și mioarele, i-au adus prima închi­nare. Și vitele aflate în staul, și cei trei magi, veniți după stea, de la răsărit. Cea mai sfântă și mai tainică noapte lă­sată de Dumnezeu pe pământ. Au cân­tat-o poeții, au zugrăvit-o picto­rii, au prea­slă­vit-o sihaștrii în    rugăciuni, fă­când-o nemuri­toa­re. De două mii de ani, Noap­tea Nașterii se celebrează de fie­care Crăciun, pentru a ne spune po­vestea sim­plă și măreață a lui Dumnezeu întrupat din iubire de oameni. Dumnezeu Prunc. Pen­tru ea, pentru istoria Pruncului Sfânt, Iisus, cântăm colinde, îm­podo­bim brazi, ne facem daruri, pos­tim și mergem la biserică. Odată cu Crăciunul, renaștem și noi, redevenim prunci cu prun­cii noștri în brațe, iar timpul se dă înapoi și ne poar­tă la ieslea din Vi­flaim.

Beyt Lehem   

Poarta Smereniei – intrarea în Biserica Nașterii Domnului

În limba ebraică, Bethleem înseamnă Casa Pâinii: Beyt Lehem. De aici și Vifleemul colindelor noastre, care reprezintă traducerea în greacă a numelui ebraic – Βηθλεὲμ, Vithleém. Cu toate că a fost dat de evrei, numele orășelului în care s-a născut Domnul este vechi de 5500 de ani, înainte ca Moise să își îndrepte triburile din pustiul Si­naiu­lui spre frumoasa țară a Canaanului. Atunci, pe locul în care astăzi se află Dealul Nașterii Dom­nului, se înălța un templu al lui Lahamu, zeul acadian al fertilității. El i-a dat și numele orașului: Beit Lahama – Casa lui Lahamu. Când evreii au luat în stăpânire orașul, i-au pronunțat numele pu­țin diferit – Beit Lehem. Casa lui Laham a devenit Casa Pâinii, și de atunci, prin miile de ani care s-au scurs, numele nu a mai fost schimbat nicio­dată, deși pe aici s-au perindat multe neamuri. Poa­te că Hristos însuși a vrut așa – ca venirea sa pe pământ să se petreacă într-un loc numit Casa Pâinii. El, Pâinea Vieții celei veșnice, venită din cer, să ne stâmpere foamea de iubire. Astăzi, Beth­leemul, locul unde visează să ajungă peste un mi­liard de creștini de pe toată fața pământului, e un oraș sfânt, atât pentru evrei, cât și pentru musul­mani. Aici a murit și a fost îngropată Rahela, soția patriarhului Iacob și mama patriarhului Iosif. Aici a fost casa lui Iesei, tatăl lui David, cel mai mare rege al lui Israel, și David cel sfânt, pe psalmii căruia ne purtăm spre cer, de mii de ani, bucuriile și durerile, a fost uns rege de profetul Samuel, tot aici, în Bethleem. Dacă evreii ar putea alege un loc pe fața pământului mai sfânt decât Ierusalimul, atunci acesta ar fi, nu mă îndoiesc, Bethleemul.

Urme românești la Bethleem

Silviu Andrei Vlădăreanu închinându-se în Peștera Sfântă

Eu nu am ajuns să mă închin la locul în care a venit pe pământ Pruncul Sfânt. Am fost pelerin în cetatea Ierusalimului, care e la doar 8 kilometri distanță de Bethleem. Am vorbit însă cu pelerini români care au ajuns acolo și care m-au făcut să văd „Casa Pâinii” prin ochii lor. Ochi de oameni pătrunși de credința în Mântuitorul. Între ei, Silviu-Andrei Vlădăreanu este, probabil, cel mai neo­bosit. Înainte să ia lumea la pas, a călătorit prin ea cu gândul. Adolescent fiind, citea cu nesaț „Pe­lerinul Român”, al părin­telui Gheorghe Băbuț, și se visa în toate mânăs­tirile prin care-l purta car­tea. Apoi, stăpânit de un neastâm­păr lăuntric, a ajuns să meargă pe tot pământul acesta, în lung și în lat, de la Cape Town, până la Cercul Polar și din Nepal până în Gibral­tar. Nicio­dată, doar de cu­riozitate sau de plă­cere, tot timpul căutând locurile sau oamenii sfinți ai ortodoxiei, des­pre care a și scris. Andrei este un creștin care se roagă cel mai bine „pe cale”. Dorul de rugăciune l-a dus și la Bethleem.

Biserica Nașterii Domnului în sec. XV

„Eu am fost de cinci ori în Țara Sfântă, dar cele mai puternice amin­tiri le am de acum șase ani, când am fost chiar înainte de Crăciun. Era seară, deja, când am ajuns, și prima imagine care m-a izbit a fost a unui brad uriaș care tocmai se împodobea în piațeta din fața Bazilicii Nașterii Domnului. Gândiți-vă că Bethleemul este sub con­trolul Autorității Palestiniene, așadar, într-o zonă islamică. Auzeam muezinii chemând la rugăciune și, în același timp, vedeam cum primăria împodo­bea un brad uriaș de Crăciun, în fața bazilicii. A fost un șoc. Al doilea lucru care m-a izbit este intrarea în biserică. Ea are o poveste a ei, cu totul aparte. Bazilica ridicată de Împăratul Iustinian acum 1500 de ani a avut trei intrări. Două dintre ele au fost închise prin construirea unei mânăstiri armene, lipită de bazilică, și a unui contrafort. Cea care a rămas, singura prin care poți intra în biserică, era o poartă mare, încadrată de un arc gotic. La un moment dat, această mare poartă a fost zidită pentru ca turcii să nu mai poată intra călare în bazilică, profanând-o. A rămas o poartă micu­ță, nu mai înaltă de un metru două­zeci înălțime, prin care trebuie să te apleci, ca să poți intra în biserică, de aceea i se spune «Poarta Umilinței». După ce am intrat prin această mi­cuță poartă, măreția bazilicii m-a uimit. Imaginați-vă un sfânt lăcaș, înalt de zece metri, lung de șaizeci și lat de treizeci, îmbrăcat într-un su­perb mozaic străvechi, străjuit de o parte și de alta de patruzeci și patru de coloane care au rămas de la pri­ma biserică, ridicată de Sfânta Ele­na, acum 1700 de ani.    Apoi mai este cata­peteasma, care a fost sculptată în Țara Românească, fiind o donație a dom­nito­rului Șerban Cantacuzino. Eu nu m-am oprit prea mult la toate aceste minuni, pentru că îmi doream foarte mult să ajung cât mai repede la locul Naș­terii Domnului. Așa că am privit catepeteasma și am coborât la Peștera Sfântă, care e tare micuță. Și, odată ajuns, s-a făcut, dintr-o dată, liniște. Nu-ți mai vine să faci nimic altceva, decât să te rogi. Atât de tare m-a atins harul locului, încât am și uitat să scot aparatul ca să fotografiez steaua de argint în paisprezece colțuri, care e așezată pe locul în care a venit pe lume Domnul Hristos. Steaua e veche de trei sute de ani și a fost dăruită Bazilicii din Bethleem de Nicolae Ma­vrocordat, domnul Țării Românești.”

Bazilica Nașterii Domnului

Beethleem la 1898 – fotografie făcută în ziua de Crăciun

Sfânta Bazilică a Nașterii Domnului a trecut prin veacuri de lupte și urgii. Prin ușa ei mică și smerită, au trecut pelerini și cavaleri, împărați și sărmani, sfinți și prostituate. Bazilica i-a primit pe toți și i-a învățat să se smerească, lăsându-i să vadă Peștera Sfântă în care a venit pe lume Domnul Iisus. Pe stânca rece a bisericii au curs lacrimi fierbinți, s-au întemeiat vieți și s-au ruinat împă­rății. Evangheliile nu ne spun că Hristos s-a născut într-o peșteră, ele vorbesc doar de ieslea păsto­rească. Însă, la doar un veac și jumătate de la Nașterea Domnului, un sfânt care a fost ucis pentru credința sa în Hristos – Iustin Filosoful, precum și o evan­ghelie apo­crifă – Protoevanghelia lui Iacob, ne spun că ieslea Pruncului Iisus se afla într-o peșteră. Sfântul Iustin a și fost cel care a identificat în Bethleem Peștera Sfântă, devenită loc de peleri­naj. Mai târziu, atât Origen, cât și Euse­biu de Cezareea, vor menționa această stră­veche tradiție creștină. Sfânta Ele­na, mama Sfântului Constantin cel Mare, când a venit în pelerinaj în Țara Sfântă, s-a închinat și la Bethleem. Cu banii și ocro­tirea fiului său a ridicat deasupra ei o primă biserică, terminată pe 31 mai 339. O revoltă a samaritenilor a distrus acest sfânt locaș, pe locul căruia un alt împărat bizantin, Sfântul Iustinian cel Mare, a ridicat în secolul al VI-lea marea bazilică, aflată în picioare până astăzi. Cine merge la Bethleem să se închine calcă nu numai pe urmele pa­șilor Mântuitorului, ci și pe 16 veacuri de istorie. În Peștera Sfântă, devenită altar prin ctitoria Sfintei Elena, se slujește neîntrerupt Sfânta Liturghie din anul 339 și până astăzi.

Părintele Andrei Coroian

„Mă duceam noaptea-n iesle, să mă sufle vițeii”

Părintele Andrei Coroian

„Pentru mine, Peștera Sfântă a fost credința dinainte de orice credință, cre­dința copilăriei. Copil fiind, tot timpul m-am gândit că nașterea Domnului o fost exact ca la noi în sat, la Huta, sus, în munte – iarna, pe ger, într-o simplă iesle, încălzită doar de suflarea dobi­toa­celor. Așa că mă duceam noaptea-n iesle și stăteam două-trei ore să mă sufle vițeii și, stând în iesle, în fân, îmi era ușor să mă închipui la Nașterea Domnului. Vedeam aievea aburii suflați de vite peste Pruncul Sfânt ca să-L în­călzească, iar stelele, care străluceau grozav la noi, la Huta, mă pur­tau cu mintea la steaua minunată a magilor. Parcă se năștea lângă mine Mântui­torul… Și la fel ca mine cred c-o trăit Crăciunul tot neamul nostru româ­nesc. Eu cred că de Crăciun chiar să cobora Iisus pe pământ, în sat, printre noi!”.

Părintele arhimandrit Andrei Coroian slujește la Catedrala Episco­pală din Deva, dar e născut și crescut în vârf de munte, în satul Huta, aflat la granița dintre județul Cluj și Maramureș. Iubitor de liniște și de singurătate, părintele Andrei este un în­dră­gostit al locurilor sfinte, pe care le cer­cetează cu setea de a se împărtăși de har. Numai în Țara Sfântă a ajuns de douăzeci de ori. Când povestește despre pelerinajele lui, te poartă mereu pe o hartă ascunsă, nevăzută ochilor, dar dezvelită sufletului. „Orice pelerinaj depinde de simță­mântul cu care pleci. Eu, când mă duc la Athos sau în Ierusalim, mă pre­gătesc ca pentru Sfânta Împărtășanie. Mă pregă­tesc pentru o întâlnire cu Hris­tos și cu harul lui Dumnezeu, care există în acele locuri. Să știți că așa a fost de adâncă și de curată trăirea Crăciu­nului din copilăria mea, încât atunci când am fost prima dată în Țara Sfân­tă am trecut peste orice numai să văd peștera Nașterii, pe care o aveam în inimă încă de mic. Nu puteam să concep că ajung în Țara Sfântă și să mă întorc fără s-o fi văzut!”

– Cum a fost întâlnirea sfinției voastre cu peștera din Viflaim? Ce-ați trăit, îngenunchind în locul în care s-a născut Hristos?

Biserica Nașterii Domnului

– S-a întâm­plat să mă prin­dă acolo înce­perea Războiu­lui din Golf. Nu erau deloc pele­rini și am avut timp să stau și să mă rog la locurile sfinte. Cred că am a­dăstat în Sfântul Mormânt chiar și două ceasuri. Dar, mai mult decât în Sfântul Mormânt, îmi doream să ajung la Bethleem, pen­tru că Peștera Sfântă, așa cum v-am spus, a fost bucuria copilăriei mele! Și ce împlinire a bucuriei, să merg eu și să pun mâna pe piatra unde a venit pe lume Domnul Hristos. Și să cânt, acolo, în peșteră, câteva colinde! Așa-mi doream… Dar au fost patru-cinci atentate în Ierusalim, cu zeci de morți și sute de răniți, și atunci autori­tățile au interzis accesul în Bethleem. Noi am mers, totuși, dar ne-au oprit la un turn de control, aflat la doar doi kilometri de oraș. Era Postul Mare, ș-atâta evlavie am simțit în inimă, atâta dor să văd Peștera Sfântă pe care mi-o sădise-n inimă copilăria, încât am luat-o pe jos, în ciuda tuturor interdicțiilor ar­ma­tei.

Sfântul altar din Peștera Nașterii Domnului, cu steaua de argint donată de Vodă Nicolae Mavrocordat

Am mers vreo sută de metri, până când căpitanul arab al postului a somat că trage și și-a ar­mat pușca. Dar așa stare de har și de rugăciune aveam în inimă, încât nu m-am oprit. Ș-atunci căpitanul l-o întrebat pe ghidul cu care eram și care rămăsăsă cu el – „Cine-i ăsta?”. Și i-o zis ghidul, care era preot, că-s călugăr din România și vreau să văd nespus de mult peștera în care s-o născut Iisus. Ș-apăi căpitanul, care era arab, nu numai că m-o lăsat în pace, dar le-o dat drumul la tăți pelerinii care erau cu mine. Ce să vă spun?! Tot Beth­leemul e ceva extraor­dinar! Totul îți creează o legătură adâncă, duhov­ni­cească, plină de dragoste, cu Domnul Iisus. Înainte să ajungi la Biserica Naș­terii, mergi la Câmpul Păstorilor, la Grota Laptelui, unde a fost alăptat Iisus de Maica Domnului. Sunt ca niște trep­te, te tot pregătești până la peșteră. Bi­serica Nașterii, care e considerată cea mai veche biserică din lume în care s-a slujit neîntre­rupt, e și ea în sine o co­moară. A fost cruțată, când perșii au cucerit Țara Sfântă și au distrus toate sfintele lăcașe. La Biserica Nașterii Dom­nului nu au făcut nimic, pentru că au găsit icoana cu cei trei magi, îmbră­cați în haine persane, închi­nându-se Pruncului Iisus. Ș-apoi, când am ajuns la Peștera Nașterii, a fost ceva de ne­ima­ginat pentru mine… Am stat ore în­tregi… Ce trăiești acolo te scoate din timp. Îmi e greu să vă spun ce a fost în inima mea atunci, dar vă pot spune că am simțit toată bunătatea dumnezeirii și toată dragostea dăruirii lui Dumnezeu spre om. Cred că acolo poți înțelege taina mare a Întrupării. Harul e atât de mare, încât simți că-ți intră prin toți porii existenței. Te învăluie, te îmbracă, te pătrunde nu numai în suflet, ci și în trup. E greu să transmiți în cu­vinte, dar cred că Domnul îți dă har în pelerinaj, dacă te pregă­tești”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian