– Urarea clasică de sărbători este „La mulți ani fericiți!”. Cuvinte rostite, adesea, automat. Dacă ar fi să se împlinească, ce v-ați dori cu adevărat? –
ILEANA VASILE, 37 de ani, organizator de evenimente
„Fericirea înseamnă lucrurile mici care mă fac să vibrez pe dinăuntru”
(Pun întrebarea, dar răspunsul nu vine. În locul cuvintelor pe care le aștept se află doar un zâmbet larg. Abia după câteva clipe de tăcere primesc „rețeta”.)
„De ce zâmbesc? Mă gândeam la ce aș fi răspuns dacă aș fi avut din nou 18 ani… Să ajung pe Lună și să privesc pământul de acolo, de sus… Să fac înconjurul lumii alături de omul pe care îl iubesc… Să am mulți copii și să trăim într-o cabană la marginea pădurii… Să fiu cântăreață, să fiu aplaudată de un stadion întreg… Sau orice fel de artistă, care să facă sufletul oamenilor să vibreze… Dar uite că între timp m-am făcut mare și nu mai sunt convinsă că în asta constă fericirea. Și nu spun asta ca în pilda cu vulpea care nu ajunge la struguri, nu spun asta pentru că lucrurile la care visam atunci n-au ajuns să se întâmple. Nu. Spun doar că, odată cu timpul, s-a schimbat și definiția mea despre fericire. Sau, poate, nu mai sunt așa de naivă ca la 18 ani… Nu mai idealizez lucrurile… Degeaba faci înconjurul lumii dacă te cerți cu omul de lângă tine din te miri ce. Și nu poți ajunge pe Lună decât dacă înveți matematică, fizică sau astronomie, ceea ce nu pot spune că am făcut până la vârsta asta, haha… Sau, varianta doi, să fiu putred de bogată, ceea ce, iarăși, nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla vreodată… Știu și ce greutăți presupune o cabană la marginea pădurii și știu ce greu le e artiștilor să trăiască. La noi în țară, cel puțin. Dar cred în fericire. Cred cu tot sufletul meu! Pentru mine, azi, fericirea înseamnă toate lucrurile mici care mă fac să vibrez pe dinăuntru. Râsul copiilor mei, felul în care adorm fără griji la pieptul meu, după ce le spun o poveste. Sau căldura palmei soțului meu, când ne ținem de mână la o plimbare, felul în care mă îmbrățișează, din care înțeleg că mă iubește, fără să-mi spună neapărat că mă iubește. Înțelegi? Pentru mine, fericirea înseamnă toate lucrurile astea mici, esențiale. Dacă într-o zi simt că soarele luminează și în sufletul meu, nu doar pe cer, e de ajuns. Altfel, aș vrea să fiu liniștită în tot ceea ce fac. Sau, atunci când mă întorc de la birou, să mă pot odihni. Da, da, e o fericire și asta! Starea aia de bine, înțelegi? Și vreau să mi se întâmple niște lucruri bune, dar despre care nu vreau să vorbesc. Aș fi fericită ca ele să se întâmple. Nu-mi doresc mulți bani, repet și eu clișeul că nu banii aduc fericirea. Dar vreau ca financiar să-mi pot permite mici bucurii, și aș vrea să pot oferi și altora mici bucurii. Cam atât… Nu, stai, aș vrea să fim cu toții sănătoși, cum am putut să uit asta?!”
SEBASTIAN DRĂGUȘANU, 62 de ani, profesor
„Fericirea o păstrez doar pentru momente speciale”
(Mă dezaprobă cu câteva mișcări hotărâte din cap. Se încruntă; apoi, cu o politețe fermă, care accentuează fiecare cuvânt în parte, îmi explică de ce nu poate fi de acord cu întrebarea.)
„Îmi cer scuze, nu vreau să fac teoria chibritului, dar, personal, am o mare problemă cu urarea «Un an nou fericit!». «Fericit»?! Aș fi de acord cu «mulțumit», «împlinit», «bucuros», dar «fericit»?! Fericirea, cel puțin din punctul meu de vedere, e o stare mult prea înaltă ca s-o poți trăi permanent… Poți vorbi despre fericirea biblică, fericirea întru Dumnezeu, despre starea extatică, de plutire, de vibrație, de iubire, starea în care devii una cu universul, una cu Dumnezeu, dar nu poți vorbi despre permanența fericirii… Și sunt absolut indignat când unii asociază fericirea cu trivialități de tipul «ce fericit sunt că am găsit mici la 10 lei caserola, sau că mi-am luat nu știu ce pantofi la reducere»… Ar trebui să avem un pic de decență când folosim cuvintele astea… Eu, unul, folosesc cuvântul «fericit» doar la ocazii speciale. Pentru că, repet, fericirea e o stare! Da, pe termen lung, aș vrea să fiu bucuros, sănătos, să mă simt împlinit în familie, la lucru, să călătoresc mai mult, mă rog, una peste alta, să-mi meargă bine… Dar fericirea nu funcționează așa… Fericirea o păstrez doar pentru momente înalte, rare, prețioase. Ultima oară când am simțit starea asta?! Când am ascultat Peer Gynt, de Edvard Grieg, în interpretarea Filarmonicii din Berlin!”.
RAREȘ DINICU, 18 ani, elev
„Tot ce vreau e niște libertate”
(Își cere scuze, îmi spune că mai are de trimis câteva mesaje. Tastează rapid, zâmbind către ecran, apoi își pune telefonul în buzunar și îmi răspunde.)
„Pe scurt, dar pe scurt, pe scurt, pe scurt: să intru la facultate, să-mi iau un job și să plec de acasă! De ce să te mint?, așa văd eu fericirea! Am ajuns în punctul ăla, când nu mai pot cu «unde te duci, ce faci, pune fular, de ce te-ai întors la ora asta, de ce nu înveți, ce-ți trebuie adidașii ăia?». Nu mai pot! Efectiv, mi s-a luat. Tot ce vreau e să iau bacu’ ăla, să mă văd la facultate, pe picioarele mele. Îmi iau mașină, ceva second, n-am pretenții, mă bag pe uber să fac un ban, mă mut cu iubita și fac, frate, ce vreau eu! Vreau la mare în februarie? Mă duc la mare în februarie! Vreau concert în club? Concert în club să fie! Ai înțeles? Vreau viața mea, nu ce vor alții de la mine! Nu mă înțelege greșit, e ok cu ai mei, știu că-mi vor binele, dar am și eu o limită, și binele lor nu e și binele meu… Și decât non-stop ceartă, mai bine niște libertate. Mă descurc eu, am 18 ani, cum să nu mă descurc?!”.
COSTIN PÂRVU, 45 de ani, antreprenor
„Altfel se vede viața când lucrurile merg”
(Ascultă întrebarea, apoi începe să se plimbe dintr-o parte în alta a camerei în care ne aflăm. Din când în când, se întoarce către mine și își subliniază cuvintele cu gesturi largi.)
„Am o listă lungă de fericiri, dar îți spun strict esențialul! De când cu pandemia, și acum, cu războiul, am fost într-un stres continuu. Toate contractele pe care trebuia să le închei au intrat în așteptare. Iar asta m-a ros: stres, stres, stres… Nici nu știu când a fost ultima oară când am dormit 8 ore… Dar știi, 8 ore ca la carte, să pun capul pe pernă și să mă trezesc a doua zi, pe lumină. Mi-e dor de asta, pe cuvântul meu! Și știu clar că nesiguranța mă omoară. Am încercat cu ceaiuri, calmante, somnifere… Degeaba! Nu mă pot odihni! Dacă demarez odată afacerea asta, garantat vine și somnul! Scap de griji, nu-mi rămâne decât să ordonez lucrurile, să pun oamenii la treabă, dar la asta, sincer, chiar mă pricep. Și altfel se vede viața când lucrurile merg. Când banii lucrează pentru tine, nu tu pentru ei, crede-mă, ai parte și de fericire. Nu e ca și cum nu mi-aș permite o vacanță, am bani, dar gândul ăsta, că lucrurile nu sunt clare, îmi taie tot cheful! Nu poți sta cu burta la soare, când oricând poate să vină un telefon care să strice lucrurile! Ei bine, anul ăsta îmi doresc: să se termine cu balamucul, să dau drumul la afacere și să dorm liniștit, fără grija zilei de mâine!”.
MARIANA IORGU, 71 de ani, pensionară
„Fericirea e sus, la El”
(A lucrat toată viața. Mai întâi în uzină, apoi, după ce n-a mai existat uzina, în casele oamenilor, ca menajeră. O femeie luminoasă, caldă: simți asta înainte să înceapă să vorbească.)
„Să fie bine, atâta zic, să nu se mai omoare lumea, că e păcat mare la Dumnezeu vrajba asta între oameni! Nu omul face fericirea… El, săracul, tot încearcă, dar e mic omul, e mic și n-are putere, dacă nu-i dă Dumnezeu! Acolo e fericirea, sus, la El, nu aici la noi, pe pământ. Dacă ar înțelege asta oamenii, ce bine ne-ar fi la toți… Aleargă lumea după bani, după servicii, după mașini, după toate alea… Hai să strâng, să mai strâng, să fac o casă mare, să-mi cumpăr și aia și aia, și odată vine un război, sau un cutremur, sau o boală și-ți ia tot! Și atunci, mămică, s-a dus fericirea ta! S-a dus ca fumul… Ai tras o viață s-o ai, ai muncit ca orbul, n-ai avut mamă, n-ai avut tată, să am, să am, să am, și te trezești deodată că n-ai nimic! Nimic n-ai, mămică, dacă nu-l ai pe Dumnezeu în suflet! Toate se duc pe pământul ăsta, dacă nu strângi ce contează cu adevărat! Că Dumnezeu ne-a dat rugăciunea și ne-a dat credința, să le punem început la toate lucrurile! Dacă le ai pe astea, pe toate le ai! Că și dacă se pierde tot ce ai adunat, dacă ai adunat cu rugăciune și credință, n-ai pierdut nimic! Eu, mămică, pentru mine, nu mă mai rog decât pentru sănătate. Să fiu sănătoasă, să nu fiu povară pentru copilașii mei. Și, în rest, pentru ei mă rog: să le fie bine oriunde se duc, să fie sănătoși și să nu-l supere pe Dumnezeu! Și mă mai rog să fie pace între oameni. Atât știu eu de fericire. Doamne ajută! La mulți ani!”.
Romanian