Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

DORU ISĂROIU: „Toată viața mea am trăit în iubire”

Pandemia, o lecție a universului

– Se împlinesc zece ani de la ultimul nostru in­terviu. Ne plângeam și atunci de greutățile vieții, dar ce-a urmat depășește orice imaginație. Pandemia, de pildă, pe care o târâm după noi până azi. Tu cum ai trecut prin ea?

– În martie, când a intrat în vi­goare lockdown-ul, eram la o ca­bană, în munţi, şi m-am speriat şi eu foarte tare, fiindcă nu ştiam ce în­seam­nă o pan­de­mie, cât avea să dureze, ce era cu virusul ăla… Iar frica mi-a fost am­­plificată con­tinuu de faptul că mă uitam la tele­vizor de dimi­nea­ţă și până noaptea, după ce di­vorța­sem, de ani de zile, de el. Mă mai uitam, când și când, iar la știri, niciodată. Pentru mintea mea, a fost un adevărat şoc: brusc, m-am lăsat asaltat de un şuvoi de ştiri negative, care dintre care mai alar­mante, mai înspăimântătoare… Abia după vreo două săptămâni, mi-am dat seama că nu mai mer­gea aşa: am închis televizorul, mi-am reluat șe­dințele de meditaţie şi, încetul cu încetul, mi-am re­căpătat echilibrul interior. Am înțeles că trebuia să accept situaţia aşa cum era, cu o atitudine in­terioară calmă, să-mi văd mai departe de drum. M-am conformat tuturor impunerilor oficiale – am stat în casă cât ni s-a cerut, am purtat mască şi… mi-am văzut de viaţă, cu conştiinţa că trec printr-o experienţă, că şi asta e o lecţie pe care universul ne-o dă tuturor. Şi a fost o lecţie din multe puncte de vedere, dar asta e o altă discuţie, pentru altă dată… Evident, pandemia ne-a lovit și la buzunar, ne-a afectat economic ca societate globală, aşa că ar fi fost imposibil ca eu să trec prin ea fluierând. Cu atât mai mult cu cât eu am o meserie artistică, iar artiştii aproape doi ani au şomat. Şi da, a fost discuţia aia cu „hai să ne schimbăm joburile”, m-am gândit şi eu la chestia asta, dar eu cânt de la cincisprezece ani, fac meseria asta de 30 de ani, cânt, scriu muzică, produc mu­zică – şi o fac dintr-o chemare au­ten­tică şi dintr-o pasiune ne­tru­ca­tă, aşadar, de ce alt­ceva aş fi pu­tut să mă apuc aşa, peste noapte? Cel mult, aş fi cochetat cu ideea unei emisiuni la radio sau la TV, dar pe praful ăla dens, când se dădeau oa­meni afară, se scă­deau sala­riile şi bugetele, ci­ne să facă o emisiune nouă la ra­dio sau la televizor? Nimeni! No­­ro­cul meu a fost că, fiind un strân­găreţ, am avut nişte rezerve fi­nan­ciare, deci n-am murit de foa­me şi-am scos-o la ca­păt şi în planul ăsta, al vieţii con­crete, de zi cu zi.   

– Pandemia a fost abia începutul. După su­fe­rințele noastre, asistăm la suferințele altora: oribilul război din Ucraina. Ce impact are asupra ta?

– Eu sunt un ins extrem de empatic și sufăr foarte mult văzând atâtea nenorociri… E incredibil de trist şi de urât ce se întâmplă, după ce am trecut deja prin două războaie mondiale. Oare ce-am învăţat din ele? Oare am învăţat ceva? S-a uitat chiar atât de repede câtă suferinţă au produs con­flictele astea, cât rău au făcut? În ce punct jalnic a ajuns umanitatea…

„Omul trebuie să aleagă: trăiește în frică sau trăiește în iubire”

– Greutăţile astea ale vieţii cu care ne-am confruntat şi ne con­frun­tăm ţi-au înăsprit sufletul, ţi-au mai tocit ro­mantismul? Mai e­xis­tă loc pentru feri­cire în viața ta?

Bucuria scenei în… alb și negru

– Concluzia la care am ajuns eu, din proprie experienţă, dar şi din multele cărţi pe care le-am citit, este că uni­ver­­sul în care trăim e gu­­ver­nat de două ener­gii: frica şi iubirea. Care sunt opuse. Aşa cum în­tr-o singură cameră nu poate să existe în acelaşi timp şi căldura, şi frigul, nici frica şi iu­birea nu pot să coexiste, deci omul trebuie să aleagă: trăieşte în frică sau trăieşte în iubire. Eu, toată viaţa mea, am trăit în iubire, am căutat iu­birea, iar ca artist, am fost inspirat de ea! Fiind un băiat frumuşel, de tânăr am fost vânat de femei (în privința asta am fost un leneş), am avut parte de multe relaţii, care m-au făcut să trec printr-o grămadă de sentimente: iubire, suferinţă, gelozie, frământări, despărţiri… Cu toate astea, nu m-am ferit niciodată de iubire. Spre deosebire de mulţi alţi oameni, cărora le e frică de iubire, fiind­că le e frică de suferinţă. Dar eu le spun tuturor: nu fugiţi de suferinţă, căci doar trecând prin ea pu­teţi să vă maturizaţi cu-adevărat, să creşteţi inte­rior, să înţe­legeţi deplin iubirea şi viaţa. Dacă toată existenţa noastră ar fi doar veselie şi bine, nu le-am mai preţui cu-adevărat. Suferinţa ascute sim­ţurile şi înţelegerea. Aşadar, în ceea ce mă priveşte, am ră­mas un romantic, cred în continuare cu tot sufletul în iubire, cred că iubirea învinge frica şi o aleg în fiecare secundă a vieţii.

– O altă iubire a vieții tale e muzica. Ultima alegere se numește Red Parlament. Când a apă­rut formula asta artistică?

Bucurie pe scenă, bucurie în sală

– În formula asta activăm deja de câţiva ani buni: am lansat şapte single-uri cu videoclip (toate pot fi văzute pe YouTube), suntem difuzaţi pe ra­diouri, ceea ce reprezintă o mare satisfacţie, fiindcă muzica românească intră greu pe radiourile româneşti, avem – slavă Domnului! – priză foarte mare la public, ceea ce se traduce prin foarte multe concerte în care cântăm şi piese noi, şi piese mai vechi, şi cover-uri (avem un portofoliu de 150 de piese preluate de la artişti şi trupe străine)… N-am vrut să se piardă numele Parlament, fiindcă este cunoscut de-o ţară-ntreagă. Scindarea trupei s-a fă­cut pe cale amiabilă, pentru că, pur şi simplu, noi, membrii trupei, nu mai mergeam în aceeaşi direcţie, muzical vorbind, şi am căzut de acord cu foştii mei colegi că pot să continui să folosesc cuvântul „parlament”, dar într-o denumire com­pusă, astfel încât să se facă diferenţa între vechiul şi noul „Parlament”. Am căutat variante şi, dintre toate, am ales    Red Parlament, fiindcă mi s-a părut a fi cea mai penetrantă pe piaţa din străinătate. Şi, sigur, mai e şi faptul că „red” în­seamnă „roşu”, care e culoarea mea preferată. Țin să precizez că denumirea asta n-are absolut niciun fel de legătură cu politica. E doar numele unei tru­pe. Un nume nou, care a simbo­li­zat un început mu­zi­cal cu instru­men­tişti noi (Otto Ha­rasz, chitară so­lo; Marian Hân­cu, clape; Vlad To­ma, tobe), casă de dis­curi nouă, brand nou…

Când soarele răsare

– Unde cântaţi? Cine vrea să vă as­culte live, nu doar pe internet, unde vă găseşte?

Cu colegii de la Red Parlament

– Peste tot! (râde) Avem un repertoriu diver­sificat, alcătuit, aşa cum îţi spuneam, atât din piese proprii, cât şi din cover-uri, astfel că putem să cân­tăm pentru diferite tipuri de public şi să satisfacem orice tip de eveniment. Deci, cântăm în cluburi (în Bucu­reşti, la Hard Rock Café, la True Club, la Be­luga Club şi la Berăria H), la petreceri private, dar şi în festivaluri şi concerte organizate de pri­mării, prin toată ţara.    Când este vorba despre concerte publice, nu private, le anunţăm întotdeauna din vreme pe ambele noastre pagini de Facebook, pe am­­bele conturi de Instagram, iar pe canalul YouTube Red Parlament Oficial postăm înregis­trări video din concertele noastre live – iată aşadar o variantă hibrid de a te bucura de muzica noastră: e un live, dar înregistrat. Şi, dacă tot vorbim apli­cat despre muzică, hai să-ţi ofer o știre în exclu­sivitate: chiar acum lucrăm de zor la finisarea unei piese nou-nouţe, pe care o s-o lansăm în primă­vară. Se numeşte „Când soarele răsare” şi e o melodie ritmată, dinamică, plină de viaţă… Mi-era aşa de dor de o piesă din asta fresh, optimistă, energică şi cu aer de vară! Mi-o în­chipui ascultată de oameni şi la răsăritul soarelui, pe o plajă, lângă mare, şi la prânz, când soarele străluceşte în toată splendoarea lui, şi la apus, când te mângâie tandru, cu nuanţe de roşu şi portocaliu…

– Să ne mutăm puțin și la umbră: financiar, cum se mai descurcă un artist român? Se poate trăi exclusiv din muzică?

– Da, eu reuşesc să mă descurc în continuare doar din muzică: din cântări, din drepturi de autor, din firma de închiriere de echipamente de sonori­zare pentru concerte… Cu excepţia anului 2020, când, aşa cum ţi-am spus, am câştigat zero lei, că pandemia blocase nu doar toată România, ci toată planeta!

– La concerte mai vine lumea? Aveți un pu­blic al vostru, pe care puteți conta?

– Ce mă bucur că pot să-ţi dau un răspuns afirmativ! Da, în toate cluburile în care cântăm în Bucureşti, dar şi la concertele din ţară, întot­deauna suntem full house, cu sala plină-ochi. Avem un public al nostru, alcătuit din oameni care ne ştiu de ani de zile şi care ne apreciază munca, dar apreciază şi atmosfera pe care o creăm la cân­­tările noastre, fi­indcă noi, spre deo­se­bire de multe alte tru­pe, chiar ştim să fa­cem atmos­feră: avem o atitudine foarte prie­tenoasă, îi pu­nem pe oameni să cânte, in­teracţionăm direct cu ei… Chiar se creează o legătură în­tre noi şi ei, şi ceea ce mă bucură cel mai tare este că-mi dau seama, la final de concert, că oamenii au reuşit, preţ de o oră-două, să uite de rutina vieţii, să eva­deze, pe ritmurile pie­selor cântate de noi, din obişnuitul, adesea monoton, al existenţei. Aşadar, eu mă declar mulţumit…

„Oamenii se întorc la valori”

– Mediile occiden­tale de presă vorbesc des­pre o întoarcere la valorile culturale ale tre­cu­tului, tendința retro. Inclusiv în muzică. Cum vezi acest fenomen?

– Cred că oamenii au început să-şi dea seama că societatea prezentului e, din păcate, una foarte superficială, spre deosebire de acelea din trecut. Azi nu mai există prea multă substanţă, inclusiv în muzică. De-asta oamenii se întorc la ceea ce avea valoare, avea calitate… Generaţiile trecute au avut profunzime şi au „produs” cultură în sensul ade­vărat al cuvântului, iar oamenii de azi au în­ceput să se trezească, să-şi dorească profun­zime, substanţă, au început să respingă din ce în ce mai mult sclipiciul de marketing şi nimicurile am­balate atrăgător, indiferent de domeniu. Ceea ce, evident, mie îmi creşte speranţa, în sensul că so­­cietatea dă semne că regăseşte calea cea dreap­tă.

– Am intrat în anul 2023. Cum ți-l ima­ginezi? Ai vreo anumită dorință legată de el?

– Am două dorinţe. Ţi le spun pe-amândouă? (râde) Îmi doresc să rămân sănătos şi, în­trucât cariera mu­zicală primează în viaţa mea, îmi do­resc ca toate piesele pe care le voi lansa cu Red Parlament, în 2023, începând cu „Când soarele ră­sare”, să fie foar­te bine primite de public, să devină hit-uri.

– Partea cu mu­­zica am lămu­rit-o, dar pe partea cu sănătatea, în ce fel acţionezi? Con­cret, ce faci ca să-ţi păstrezi sănătatea?

Tandrețe infinită

– Am un regim de viaţă pe care îl respect cu riguro­zi­tate. Dimineaţa, du­pă ce mă trezesc, fac 25 de minute de res­piraţie, nişte asa­ne yoghine, şi puţin sport. Urmează un pahar cu apă puţin călduţă, cu lămâie, care curăţă intes­ti­nele, apoi o linguriţă de miere şi o lin­guriţă de polen. În unele perioade, mai iau şi câteva su­pli­mente ali­men­tare, de genul echinacea. Îmi respect cele trei mese, la ore fixe: de-asta am o gre­u­tate constantă, nu mă îngraş, nici nu slăbesc. De do­uă-trei ori pe săptă­mână, merg şi înot la o piscină unde am abonament, iar după fiecare şedinţă de înot, nea­părat fac şi saună. Şi un alt lucru esen­ţial: dorm exact atât cât îmi cere organismul! Din fericire, fi­ind artist, am un program relaxat, flexibil, care-mi permite să-mi ofer acest lux: nu sunt obligat să ajung la servi­ciu la 8 dimineaţa. Cheia succe­su­lui este repre­zentată de suma efor­­turilor mici pe care le faci zi de zi.

Foto: BOGDAN ILIESCU (1)

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian