SELECȚIA „FORMULA AS”

* Marin Tarangul, „Un scit de care per­şii s-au temut”, antologie, repere critice şi istorico-literare, notă asupra ediţiei de Gabriela Duda, repere cronologice de Micaela Gulea şi Ion Tarangul, prefaţă de Andrei Pleşu, Editura „Vre­mea” (tel 021/335.81.31), 400 pag.

În lumea noastră culturală, puţini, şi aceia vârstnici, mai ştiu cine a fost poetul şi eseistul Ma­rin Tarangul, personalitate incla­sabilă, cu înzestrări intelectuale ieşite din comun şi pasiune pen­tru studii aprofundate. Cum scria el însuşi, „orice valoare, orice reper memorabil, orice coor­do­nată fertilă a spiritului – denu­mită pe scurt cultură – trebuie mereu refăcută, pusă în joc şi deci pusă pe seama propriei noas­tre conştiinţe şi abia astfel, rejucată şi «întru­pată» continuu, ea poate fi ver­sificată”. Ceea ce, într-un proces de justiţie pos­tu­mă, îşi pro­pune, ca început, volumul pe care vi-l reco­mand. Din cei 72 de ani de viaţă (1938-2010), Marin Tarangul şi-a petrecut 33 studiind în insti­tuţii de învăţământ superior: din 1958 şi până la ares­tarea „pentru unel­tire contra ordinii sociale” din 1961 – la Insti­tutul Teologic din Bucureşti; după anii de închi­soare între 1966-1971 – la Institutul de Arte Plastice, secţia Istoria şi teoria artei, unde a fost coleg cu Andrei Pleşu. Apoi, după stabilirea la Paris în 1979, a obținut acolo încă două diplome de licenţă, în Teologie şi Filosofie, plus două doc­torate, unul la Institutul Teologic din Paris, cu o teză intitulată „Icoana, experienţă şi realitate”, în 1985, şi altul la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orien­tale, cu o teză despre Nichita Stă­nescu, în 1987. Pe lângă cele trei cărţi de poezie publicate până la ple­carea din ţară şi cele trei de eseuri (despre Emi­nescu, Nichita Stănescu şi „Pre­dici profane pentru dezmorţirea minţii”) apărute în România după 1990, în arhiva lui, transferată postum, ca şi bi­blioteca adunată cu sacrificii, la Colegiul Noua Europă din Bucureşti, s-au găsit multe manuscrise inedite, între care un amplu roman în franceză (aşteptăm traducerea). „Marin Tarangul a scris mai mult decât mi-aş fi închipuit când îl vedeam atât de «angajat» în împestriţarea tinereţii sale de fiu risipitor. A scris poezie, critică şi istorie de artă, filosofie şi teologie […]. Marin nu e uşor de citit. Dar energia sondajelor sale inte­lectuale, tena­ci­tatea şi îndemânarea sa speculativă, formulările sale luminos imprevizibile îl aşază printre figurile de vârf ale vremii”, zice Andrei Ple­şu în prefaţă. Gabriela Duda şi Micaela Gulea (cea de-a doua prietenă din copilărie şi pe viaţă cu Marin), două profesoare universitare cu o erudiţie şi acribie filologică rare printre redactorii de azi, au alcătuit, la un deceniu de la moarte, o ediţie „ca la carte” pentru a readuce în prezent o valoare pe nedrept ig­norată. Pe lângă antologia cronologică de texte ale lui Marin Tarangul, cartea-portret mai cuprinde secţiuni de corespondenţă, cronici la vo­lumele apărute în ţară, precum şi evocări scrise de oameni ce i-au fost apropiaţi. Celor interesaţi să afle cine a fost Marin Tarangul (vă garantez că această, chiar sumară, cunoaştere vă va îmbogăţi mintea şi sufletul) le recomand să înceapă cu ultimele sec­ţiuni, mai uşor de citit, şi care se referă mai ales la parcursul lui biografic şi la încercările prin care a fost nevoit să treacă, încă din copilărie, după divorţul părinţilor, apoi în cei aproape trei ani de în­chisoare şi la începutul exilului. Boemul im­pertinent „cu patru licenţe şi două doctorate n-a dus lipsă de oferte de slujbă, dar a refuzat orice post cronofag pentru libertatea de a scrie” şi s-a angajat într-o funcţie măruntă, de weekend, care să-i asigure un minim necesar. De asemenea, vă puteţi apropia şi ataşa de el citind fragmentele selectate de Gabriela Duda din jurnalul de idei „Nocturnal” (publicat la Humanitas, în 2010) sau în­cântătoarea poveste pentru copii „O poveste cu buline”, care, reeditată separat cu ilustraţii, ar fi un succes de librărie.