Decembrie 2000: pentru prima oară sub această denumire, PSD preia puterea în România, cu Adrian Năstase premier. După un deceniu de dureroasă tranziție, România intră, în fine, într-o zonă de predictibilitate, premiată cu aderarea la NATO, apoi la Uniunea Europeană. Începeau ceea ce specialiștii numesc, bazându-se pe date care nu mint, cei mai buni ani din întreaga istorie a României ca stat, dar și a teritoriilor care o compun, dacă e să coborâm mai adânc în istorie. Sunt mai bine de două decenii de la momentul decembrie 2000 și, cu toate că „oficial” ne merge tot mai bine, știm pe propria piele că țara noastră, ca întreaga lume, a trecut, în acest timp, și prin momente de criză. A fost, de prin 2009, marea criză economică. Nu ne-am revenit bine că a venit, în 2020, criza Covid, cu toate efectele economice pe care le-a antrenat, pe care le resimțim acum acutizate, pe fondul războiului din Ucraina. Au mai fost, desigur, în 20 de ani, și alte crize mai mici, locale, care au trebuit rezolvate de cei aflați la guvernare… Culmea culmilor e că, de fiecare dată, crizele acestea găseau PSD-ul în opoziție, gata să profite, oportunist, de măsurile, evident nepopulare, dar cel mai adesea necesare, luate de guvernanți. Sau ne imaginăm că Emil Boc, premier în timpul crizei economice, a decis tăierile de salarii ale bugetarilor, dintr-o pornire sadică, și nu forțat de împrejurări?! Ori că Ludovic Orban și Florin Cîțu au ținut morțiș să limiteze libertatea de mișcare, și, prin asta, și bunul mers al economiei, în timpul crizei sanitare?! E de discutat, post factum, dacă măsurile luate de cei de mai sus au fost cele mai inspirate, dar e limpede că erau constrânși să facă ceva, să taie, să restrângă. Primul efect al unor măsuri de acest fel e acela că enervează electoratul și că sunt cel mai scurt drum spre pierderea următoarei runde de alegeri…
PSD a stat la colț și a așteptat momentul cel mai bun ca să revină la guvernare, pe cai mari, promițând marea cu sarea. Cum crizele erau, de obicei, depășite între timp, PSD și-a permis să pozeze în partidul generos: a mărit pensii, a mărit salarii, a acordat tot felul de sporuri, iar prin asta și-a consolidat și fidelizat mereu baza de alegători. Invitat la guvernare de președintele Klaus Iohannis, după aruncarea peste bord a USR-iștilor din coaliția de centru-dreapta, PSD-iștii se confruntă, în acest început de an, cu prima criză serioasă de când sunt ei la putere. Puteau să mai aștepte un an și să forțeze niște anticipate, din care să iasă net câștigători, dar dorința de a se înstăpâni pe resurse a fost prea mare. Acum, după ce au mimat, la braț cu PNL-ul, reformele cerute de UE prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce au refuzat cu îndărătnicie să facă cea mai măruntă corecție bugetară, ca să nu ne mai împrumutăm la dobânzi aberante, a venit nota de plată: un deficit de 20 de miliarde de lei, în doar 3 luni! E doar începutul, iar partea și mai comică – dacă n-ar fi tristă și nu ne-ar afecta pe toți – e că PSD va da, într-o lună, după rotație, premierul. E mai mult ca sigur că pentru ce a fost până acum va da vina pe PNL și pe premierul Nicolae Ciucă. Dar criza bugetară nu va trece de la sine. Așa încât să strângem bine centurile: urmează prima criză cu PSD la butoane! Iar la cum au mers lucrurile în ultima vreme în Sănătate (cu Alexandru Rafila ministru), în Transporturi (cu Sorin Grindeanu) sau în Agricultură (cu Petre Daea) lucrurile nu arată deloc bine. Norocul istoric al PSD s-a cam dus: e vremea măsurilor de criză pe care, până acum, le-au luat tot timpul alții…
